Ofițerii CNA efectuează percheziții la Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia. Partidul Șor susține că oamenii legii confiscă procesele verbale care urmează sa fie transmise la Curtea de Apel din Comrat pentru validarea alegerilor guvernatorului autonomiei.
Ofițerul de presă al Centrului Național Anticorupție (CNA), Angela Starinschi, a confirmat Europei Libere că acțiunile au loc în cadrul dosarului penal privind coruperea alegătorilor.
Într-un comunicat de presă difuzat ulterior, după ora 18:00, CNA a anunțat că ridică listele alegătorilor de la Judecătoria Comrat, pe motiv că ar exista „o bănuială rezonabilă” că în liste au fost incluse persoane decedate și aflate în afara țării, din numele cărora s-ar fi votat în favoarea candidatei Partidului Șor.
Cu câteva ore mai devreme, Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că a inițiat opt procese contravenționale privind finanțarea ilegală a concurenților electorali, care ar fi primit donații de la persoane fizice peste plafonul maxim pentru donațiile în numerar, de 11.700 de lei.
Cele mai multe, 65 la număr, în valoare totală de 458.800 de lei, ar fi fost făcute pentru candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul.
În total, pentru cei opt concurenți ar fi făcut donații peste limită 106 persoane, care riscă amenzi între 1.500 și 4.500 de lei pentru finanțare ilegală.
CEC susține că a sesizat încă pe 5 mai comisia din Găgăuzia, care însă nu a întreprins nimic privind aceste încălcări.
- Te-ar putea interesa și:Percheziții într-un dosar de corupere a alegătorilor pentru a vota în favoarea candidatei Partidului Șor la alegerile din Găgăuzia
Pe 7 și 13 mai, oamenii legii au făcut mai multe percheziții în Găgăuzia în dosarul pornit pentru coruperea alegătorilor, în care este vizat staff-ul Evgheniei Guțul.
Oamenii legii susțin că există probe care ar arăta că activiștii Partidului Șor ar fi primit fiecare câte 15.000 de lei pentru a corupe 30 de alegători să voteze în favoarea Evgheniei Guțul.
Pe de altă parte, formațiunea susține că puterea încearcă prin „șantaj, amenințări și rețineri” să le sperie susținătorii ca să nu mai participe la protestele antiguvernamentale.
Poliția a sesizat Comisia Electorală de la Comrat cu privire la aceste presupuse încălcări. Comisia locală nu a luat vreo decizie, dar președinta lui, Iana Covalenco, a spus că sesizarea „are caracter informativ și nu conține dovezi”.
Potrivit rezultatelor preliminare, anunțate duminică seara, candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, a obținut peste 52% din voturi, iar oponentul ei – candidatul independent Grigori Uzun, susținut de Partidul Socialiștilor, a adunat peste 47% din voturi.