Viena unei extincții strălucitoare, adică Viena culturală de la dispariția Imperiului austro-ungar, a fost subiectul celor două ediții ale emisiunii „Perspective europene” prezentate de Gelu Ionescu la radio Europa Liberă în 21 și 28 august 1984.
Gelu Ionescu: „La microfon Gelu Ionescu. Cu 70 de ani în urmă, bubuiturl tunurilor a răsunat peste câmpiile fata de seceriș ale continentului nostru. Hans Castorp, copilul răsfățat al vieții, părăsea Muntele Vrăjit al lui Thomas Mann, pentru a se amestca printre milioanele de oameni ce și-au dat unii altora moartea în Primul Mare Război al acestui secol.
Nu numai oameni au murit, ci și două Imperii, cel austro-ungar și cel rus, imperii în care arta, gândirea și cultura se aflau la un apogeu din care și-a tras seva întreaga modernitate.
Astăzi și săptămâna viitoare, împreună cu Raluca Petrulian, Ion Negoițescu, Wolf von Eichelburg, Pavel Chihaia, Ion Vianu și Emil Hurezeanu, vom privi către Viena acestei extincții strălucitoare, a cărei moștenire este astăzi mai vie și mai în actualitate ca oricând.
S-a scris enorm despre sfârșitul acestui Imperiu, despre ceea ce a fost numit sfârșitul epocii umanismului burghez. În ultimile luni, numeroase studii și numere speciale din reviste de cultură occidentale au privit fenomenul și au făcut bilanțul unei modernități împodobită de numele unor mari creatori și gânditori ce sălășluiau în Viena începutului de secol.
Cărțile cele mai des citate sînt recenta monografie intitulată „Viena la sfârșitul secolului”, de Carl Schorske, profesor la Princeton, carte apărută în 1979, precum și cea a lui Otto Schulmeister, „Viitorul Austriei”, apărută la sfârșitul anilor '60. Raluca Petrulian s-a inspirat din aceste două ample cercetări pentru a face o prezentare generală a unei epoci atât de frământate și de rodnice.
Raluca Petrulian: În 1848, istoricul ceh Franz Palacký încheia o scrisoare adresată Parlamentului din Frankfurt cu o frază devenită celebră. În adevăr, spune el, dacă Imperiul Habsburgic n-ar exista deja, a trebui în interesul Europei, în interesul umanității însăși să ne grăbil să-l inventăm. Această pledoarie era inspirată de speranța consolidării unei monarhii capabile să preia funcția unui element de echilibru între germanitate și spiritul slav.
Destinul Austriei a fost întotdeauna acela al unei țări de frontieră. Situarea geografică îi conferă și azi calitatea unui factor stabilizator, în contextul politic al unei Europe împărțite în două sfere de influență, căci vechea Europă a murit odată cu Imperiul. Fără o umbră de unversalitate, scria Hugo von Hofmannsthal la începutul secolului, viitorul Austriei nu poate fi nici imaginat și nici credibil.
Această raportare la universalitate, vechiul legat pe care Imperiul nu l-a putut împlini în cele din urmă, rămâne și azi idealul european prin excelență, cel al unității în diversitate.”
[...]
