Vlad Georgescu: „Așadar, o viață de jurnalist. Vă propun aceasă discuție pentru că astăzi este ultima zi în care Mircea Carp mai conduce acest program în calitatea sa de director asistent și de jurnalist angajat la Europa liberă. Iese, cu alte cuvinte,la pensie. Ar trebui să fie o zi tristă, poate că și este o zi tristă, dar în același timp este și o zi de bilanț. Mircea va rămâne cu noi în continuare, ca colaborator, va conduce și va produce în același timp „Programul politic” de weekend, de sâmbătă, duminică, și de asemenea va continua să se ocupe și de programu „România și drepturile omului” așa cum s-a ocupat și până acum. Mă folosesc de această ocazie pentru a vă propune un bilanț cu unul dintre cei mai vechi și respectați jurnaliști pe care îi are comunitatea românească din afara granițelor țării. Mircea Carp n-a fost destinat pentru această carieră de la început, a fost militar, a făcut Mănăstirea Dealu, deci liceul militar, după aceea a făcut războiul, a plecat din țară în '48, angajându-se în lupta românilor liberi, luptă cu cuvântul, ca jurnalist, pentru dreptate, pentru adevăr, pentru a-i informa pe români despre ce se întâmplă în țară și în străinătate. Aș vrea deci, Mircea, să începem această discuție cu întrebarea cum ai devenit din soldat jurnalist?
Mircea Carp: Într-adevăr, Vlad, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. M-am gândit întotdeauna să devin militar, ăsta mi-a fost gândul, și am și devenit, am făcut războiul, așa cum spuneai mai înainte, și în Răsărit și în Apus, am fost rănit de două ori, am fost decorat, pe urmă am fost dat afară din armată de regimul comunist venit la putere la noi, aruncat în închisoare, și am reușit să fug la începutul lui '48.
Vlad Georgescu: Prin Ungaria?
Mircea Carp: Prin Ungaria, și prin zona sovietică a Austriei. Este o poveste mult prea lungă ca s-o putem spune aci. În orice caz, pe vremea aceea nu se putea fugi decât urmărit de grăniceri, de poliție, s-a tras chiar și cu mitraliera, cu pistolul mitralieră la frontieră, dar în fine, am reușit, am scăpat, am ajuns în Austria, și când am emigrat în Statele Unite în 1951, am intrat în jurnalistică. Întâi la Comitetul pentru Europa Liberă, unde am condus publicația care exista pe vremea aceea, publicația lunară care se chema „Cronica românească”, în același timp am vorbit la radio, mai întîi la radio Europa Liberă și apoi la Vocea Americii...
Vlad Georgescu: Deci ai lucrat la Europa Liberă chiar dela începuturile acestui post de radio, când director era Mihai Fărcășanu...
Mircea Carp: Pe vremea aceea director era Mihai Fărcășanu, într-adevăr, dar erau deja două secții, una aici la Munchen, cu o redacție de știri, care după aceea s-a dezvoltat încetul cu încetul în redacția pe care o știm cu toții, și cu o altă redacție, mai ales de cronici, comentarii, interviuri, reportaje, șamd, la New York. Eu am lucrat cum spuneam la departamentul de presă al Comitetului pentru Europa Liberă, dar vorbam și la radio. În 1955 mi s-a făcut propunerea să trec la Vocea Americii, am trecut, am pornit la drum fiind mai întâi crainic, și m-am ridicat pe toate treptele posibile, până am ajuns șeful Departamentului românesc al Vocii Americii, înlocuindu-l pe un alt român în acest post, pe Șerban Velimărescu, care pentru mulți probabil că înseamnă ceva.
Vlad Georgescu: Când se petreceau aceste lucruri, în ce perioadă? În anii '60?
Mircea Carp: Am plecat în '55 dela New York la Washington la Vocea Americii, și am devenit șef al serviciului în 1969, după ce am fost în prima mea călătorie în România cu prilejul vizitei președintelui Nixon.
Vlad Georgescu: Ai deci o perspectivă, să spunem, unică, pentru că puțini sunt colaboratorii noștri care să fi fost în același timp în funcții de conducere și la Vocea Americii și la Europa Liberă, unde ai fost pînă astăzi director asistent. Cum ai compara cele două posturi de radio?
Mircea Carp: Vlad, cred că trebuie să precizăm că fac această comparație când am plecat de la Vocea Americii, în '79, pentru că între timp s-au schimbat unele lucruri și în felul de a pregăti programele și a transiute și la Vocea Americii. În orice caz, până am plecat eu și scurt timp după aceea, Vocea Americii se ocupa aproape exclusiv numai de chestiuni de politică internațională, deci și de România, pentru că intra în acest ansamblu de politică internațională, și de cele mai variate aspecte ale situației, ale scenei politice, economice, culturale, științifice pur americane, Americana, cum se chema, a vieții din Statele Unite. Chestiunile privind anumite asepecte ale situației din România erau lăsate pe vremea aceea aproape exclusiv în seama Europei Libere.”
[...]
