Linkuri accesibilitate

Emigrarea medicilor ia amploare, dar este contestată de autorități


Spitalul „Sfânta Treime" din Chişinău
Spitalul „Sfânta Treime" din Chişinău

Peste 4900 de cadre medicale au plecat din sistem în 2017.

Parlamentarii par mulțumiți de noul sistem de salarizare, aplicat în domeniul sănătății din 2016. Miercuri, ministrul sănătății Svetlana Cebotari a precizat că salariile pentru unii angajați din sănătate au crescut cu până la 40%. Insuficient, consideră sindicatele care atrag atenția că, potrivit datelor colectate din spitale, peste 4900 de angajați au plecat din sistemul medical în 2017.

Autoritățile din sănătate contestă datele care ar semnala plecarea masivă a cadrelor medicale și spun că în ultimii trei ani numărul medicilor și al lucrătorilor medicali cu studii medii a rămas în jur de 38 de mii. Ministra Svetlana Cebotari susține că nivelul de asigurare cu personal medical în spitale este satisfăcător, singura sa îngrijorare fiind legată de venirea a mai puțini specialiști în sistemul de sănătate publică. Pentru a combate cifra sindicatelor, care indică peste patru mii de abandonuri în anul trecut, ministra a făcut trimitere la un număr de 900 de dosare depuse la minister de specialiști care doresc să se angajeze în afara Republicii Moldova.

Noul sistem de salarizare în domeniul medical - cine sînt mulțumiții și nemulțumiții
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:19 0:00
Link direct

Subiectul insuficienței de cadre a apărut azi în timpul unei discuții în comisia parlamentară de profil. Reprezentanții ministerului au prezentat rezultatele aplicării din 2016 a unui nou mecanism de salarizare. Acesta are la bază indicatori de performanță a medicilor și, potrivit Svetlanei Cebotari, a adus echitate în sistem și a dus la o crește a salariilor:

Svetlana Cebotari
Svetlana Cebotari

„După implementarea acestor noi prevederi, conform noului sistem de salarizare, în medie, salariile pentru personalul medical au crescut cu 30 la sută. Sistemul este bazat și pe stimularea performanțelor individuale ale fiecărui angajat care depune efort în oferirea serviciilor medicale. Acesta vine, totodată, să înlăture acea experiență anterioară când pentru funcții identice, cu aceleași responsabilități și același volum de lucru, se stabileau salarii de funcție în mărimi diferite, lucru care era mai mult la latitudinea managerului.”

Informațiile statistice despre deficitul de cadre medicale în spitalele raionale arată că la Râșcani sunt lipsă 50 de specialiști, la Orhei ar mai fi nevoie de angajarea a 96, iar la Hâncești de 46. Deputați din majoritatea parlamentară au pledat pentru reforme structurale în sănătate. Ei se declară convinși că situați nu este critică. Deputata PD, președinta comisiei protecție socială, sănătate și familie, Valentina Buliga crede că specialiștii din sănătate ar avea mai multe motive să rămână în sistem, decât să plece:

Valentina Buliga
Valentina Buliga

„Suntem optimiști că medicii din Republica Moldova, datorită eforturilor făcute, îmbunătățirii infrastructurii, mecanismului de salarizare, vor fi patrioți și vor continua să muncească în țara noastră.”

În timp ce autoritățile raportează majorări de salarii și o îmbunătățire a condițiilor de lucru, Aurel Popovici, președintele sindicatului „Sănătate”, atestă un nivel neadecvat de remunerare și de motivare a tinerilor specialiști.

Iată un exemplu invocat de liderul sindicalist: tinerii care merg să se angajeze în mediul rural primesc în rate 45 de mii de lei, sumă care nu le permite să achite prima rată pentru o locuință. Aurel Popovici crede că emigrarea medicilor este o problemă reală, care reclama luarea de măsuri urgente și investiții sporite în sistemul de sănătate:

„Sunt multe probleme care pot fi discutate, ceea ce ține de aportul statului pentru persoanele care le-a asigurat, pentru care și-a asumat responsabilitatea să le asigure, deci aici trebuie văzut. Am propus și anual de revăzut cota de asigurări, evident populația este săracă, dar nu poți să faci o medicină performantă fără finanțe. Gestionarea surselor pe interior corect, tot e o problemă care ar putea majora salariile. Trebuie o evaluare bună a lucrurilor ca să găsim posibilități de a găsi surse.”

Domeniul sănătății nu se regăsește printre cele prioritare menționate de autorități în viziunea strategică de dezvoltare a Republicii Moldova până în anul 2020. Ghenadie Țurcanu, expert în cadrul Centrului de Analize și Politici în Sănătate, crede că din acest motiv, domeniul sănătății nu poate conta pe sprijin consistent extern, iar alocațiile interne sunt insuficiente pentru a reduce discrepanța dintre condițiile de muncă și remunerare din Moldova și cele de peste hotare.

Ghenadie Ţurcanu
Ghenadie Ţurcanu

„Viziune și strategii există, dar nu se implementează aceste strategii. Economia Republicii Moldova nu este dezvoltată sau nu este construită în așa mod ca statul, ca guvernul să aibă resursele necesare pentru a dezvolta un sistem de sănătate modern, care să fie prietenos pacientului și personalului medical. Noi avem un sistem de sănătate care este o consecință a situației economice a statului Republica Moldova.”

Ghenadie Țurcanu nu pune la îndoială tendința specialiștilor din sănătate de a căuta în continuare condiții de muncă mai bune, peste Prut sau în alte țări ale Uniunii Europene. De altfel, România a simplificat procedura de recunoaștere a diplomelor de studii medicale emise în alte țări, printre care și Republica Moldova. Expertul constată că urmare a reformelor, cheltuielile pentru sănătate sunt puse pe umerii cetățenilor, care așteaptă în schimb servicii calitative.

Experții cu care am stat de vorbă sunt de părere că domeniul sănătății poate fi resuscitat doar prin intervenii chibzuite la nivel de organizare a domeniului și majorări salariale, dar nu de felul celei anunțate recent de autorități. Ei se referă la indexarea din acest an cu 4,1% a salariilor angajaților din instituțiile medicale, ceea ce înseamnă, în funcție de remunerare, un adaos de circa 200 de lei.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG