Linkuri accesibilitate

Pledoarie pro domo: Parlamentul European cere ca România şi Bulgaria să fie primite în Schengen


Decizia finală nu îi aparține, oricum, Parlamentului, care a făcut doar o recomandare. Decizia finală le aparține capitalelor țărilor membre ale zonei Schengen.

Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea României şi Bulgariei în zona Schengen, raportul fiind întocmit de socialistul bulgar Serghei Stanişev. Avizul este însă pur consultativ și nu garantează că cele două țări vor fi primite curând.

„Ţările au îndeplinit deja toate condiţiile, Comisia a spus acest lucru, experţii au afirmat același lucru”, a spus raportorul bulgar.

„Consiliul (UE) pur şi simplu nu ştie ce să mai zică. În ultimii cinci ani, Consiliul a încălcat regulile europene prin eşecul de a adopta o decizie privind admiterea României şi Bulgariei la zona Schengen”, a adăugat eurodeputatul bulgar.

Nu toată lumea în Parlament este de acord cu concluziile raportorului Stanișev. Decizia finală nu îi aparține, oricum, Parlamentului, care a făcut doar o recomandare. Decizia finală le aparține capitalelor țărilor membre ale zonei Schengen, din care fac parte 22 de țări ale UE, dar și Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein.

Apoi, grupuri politice importante, cu excepția socialiștilor, nu sunt de acord la nivelul conducerii, considerând că România și Bulgaria nu sunt deloc pregătite să intre în Schengen. Eurodeputații francezi din PPE au primit, de pildă, consemnul precis să voteze împotrivă. Avizul Parlamentului European rămâne oricum consultativ și el nu înseamnă, în niciun caz, că marile capitale îl vor lua în seamă.

Cât despre europarlamentarul bulgar Serghei Stanișev, care a redactat raportul favorabil, el nu a făcut altceva decât să se dedea unei pledoarii pro domo sua, cerând primirea țării sale și a României în Schengen.

Socialiștii europeni, reuniți la Lisabona pe 7 decembrie, l-au ales de altfel ca șef al PSE (Partidul Socialist European, a doua formațiune din Parlamentul UE) pe acest etern ruso-bulgar Serghei Stanișev, fost cetățean sovietic, școlit la Moscova (doctorat la Moscova în 1994), fost premier al Bulgariei și mare apărător al cuplului Dragnea-Ponta în momentul puciului ratat din România în 2012.

Într-o imagine din 12 iulie 2012, Stanișev e așezat în stânga lui Ponta, la o conferință de presă improvizată în Parlamentul European, când pe Ponta refuzase să-l primească cineva la Bruxelles, dar ruso-bulgarul Stanișev, care conduce socialismul european din 2011, îl prezenta acolo ca pe o victimă și un erou.

Stanișev este acum omul care va veghea asupra respectabilității României lui Dragnea. E născut în Herson, Ukrainskaia SSR, în 1966. A devenit cetățean bulgar abia în 1996, la 30 de ani. Conduce acum a doua formațiune politică cea mai puternică din Europa: PSE, socialiștii. Era limpede că el va propunea primirea Bulgariei și României în Schengen.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG