Linkuri accesibilitate

Nori negri la orizont pentru turiștii ruși?


Turiști în terminalul 2 al aeroportului din Helsinki, Finlanda, folosit mult de rușii care vor să călătorească în Europa, 19 august 2022
Turiști în terminalul 2 al aeroportului din Helsinki, Finlanda, folosit mult de rușii care vor să călătorească în Europa, 19 august 2022

Europenii continuă să discute despre cea mai eficientă metodă de a arăta rușilor că nu este în regulă să se plimbe în tihnă prin Europa, ca turiști, în vreme ce statul lor ucide civili în Ucraina. În fruntea celor care vor măsuri dure în politica vizelor pentru ruși, invocând inclusiv temeri de securitate, se află în continuare balticii și nordicii.

Țările baltice vor să interzică intrarea cetățenilor ruși
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:40 0:00

Polonia a anunțat joi că se alătură țărilor baltice, care au decis să limiteze drastic intrarea pe teritoriul lor a cetățenilor ruși, încă o sancțiune pentru decizia Moscovei de a invada Ucraina.

Sancțiunea se va aplica cetățenilor ruși care vin din Rusia și Belarus.

„Este inacceptabil ca, în timp ce ucrainenii sunt torturați și uciși, cetățenii statului agresor (Rusia) să poată călători liber în interiorul UE”, se spune într-un comunicat al guvernului polonez. Varșovia precizează că noile măsuri ar trebui să intre în vigoare până pe 19 septembrie, relatează Reuters.

„Scopul este de a proteja ordinea publică, securitatea internă dar și securitatea în general a spațiului nostru comun Schengen”, a mai argumentat guvernul polonez.

Poziția țărilor baltice

Miniștrii de Externe din Lituania, Letonia şi Estonia, membre și ele ale Uniunii Europene, au anunțat miercuri că au ajuns la un consens să interzică intrarea pe teritoriile lor a cetăţenilor ruşi care călătoresc din Rusia şi Belarus cu o viză Schengen.

Este pentru moment o decizie de principiu, detaliile urmând să fie stabilite la nivel național, a precizat ministrul leton de Externe Edgars Rinkevics după reuniunea celor state din grupul NB8, care include țările baltice și pe cele nordice.

Sancțiunea, prima de acest gen în Uniunea Europeană, ar urma să intre în vigoare la mijlocul lunii septembrie.

Ministrul de externe leton a argumentat astfel: „În ultimele săptămâni şi luni, trecerile de frontieră de către cetăţeni ruşi posesori de vize Schengen au crescut dramatic. Aceasta devine o problemă de securitate publică şi este, totodată, o problemă de natură morală şi politică”, a declarat Rinkevics într-o conferinţă de presă în Lituania.

Vor exista şi excepţii, din motive umanitare şi familiale, pentru şoferii de TIR şi diplomaţi, a mai spus ministrul de externe leton Edgars Rinkevics. Dar toate aceste excepții vor fi decise la nivel național și anunțate din timp.

Cursele aeriene directe între Rusia şi statele UE au fost anulate după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie, așa că cetățenii ruși care vor să călătorească în Europa sunt obligați să treacă granița într-o țară UE vecină, înainte de a lua un avion.

Estonia a impus din 18 august o formă mai ușoară a acestei sancțiuni, și anume de a nu mai accepta vizele Schengen pe care ea însăși le-a eliberat cetățenilor ruși. Acestea rămân însă valabile pentru intrarea în orice alt stat Schengen.

Sunt subminate principiile spațiului Schengen?

Finlanda, care se învecinează și ea cu Rusia, a redus deja cu 90% numărul de vize turistice eliberate cetățenilor ruși, dar a anunțat că pentru moment nu se alătură interdicției. Motivul este în primul rând juridic: Finlanda nu este sigură că este posibil să i se refuze intrarea unui cetățean rus cu o viză Schengen valabilă.

Ministrul finlandez de Externe Pekka Haavisto se întreba miercuri: „Putem anula de fapt toate principiile Schengen? Acest lucru este în prezent încă neclar", a spus el. Motiv pentru care guvernul de la Helsinki vrea să aștepte o decizie la nivelul întregii Uniuni Europene.

Comisia Europeană a anunțat deja marți că sprijină suspendarea totală a acordului cu Rusia din 2007, privind facilitarea procesului de acordare a vizelor Schengen pentru cetățenii ruși.

Dar ideea de a interzice intrarea acestora pe teritoriul UE provoacă multe fricțiuni între statele membre: țările baltice, Cehia, Polonia și Finlanda sprijină această sancțiune, cerută insistent și de Ucraina.

Germania însă se opune, cancelarul Olaf Scholz argumentând că nu va face decât să alimenteze propaganda anti-occidentală a Kremlin-ului și sentimentul de izolare al rușilor.

Mai mult, s-ar putea dovedi o piedică nedorită în calea disidenților și criticilor regimului Putin, forțați să plece din Rusia și care ar căuta refugiu în Uniunea Europeană.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG