„Fața trebuie considerată un element central al identității și comunicării umane”, a declarat președintele Antonio Jose Seguro într-un comunicat emis marți seara.
Versiunea finală a textului - descrisă de presa locală drept „legea burqa”, după veșmântul purtat de unele femei musulmane pentru a-și acoperi corpul și fața - a fost adoptată de parlament în iulie, cu voturile coaliției de guvernare de dreapta și ale extremei drepte, în timp ce partidele de stânga au votat împotrivă, amintește AFP.
Legea interzice purtarea articolelor vestimentare menite să ascundă fața sau să împiedice identificarea în spațiile publice, precum și orice formă de constrângere care obligă o persoană să-și acopere fața din motive legate de gen, religie, vârstă sau origine.
Militanții pentru drepturile omului insistă de mult timp că astfel de interdicții erodează, de fapt, drepturile femeilor, impunându-le ce să poarte.
Seguro a recunoscut că această chestiune este una de „mare sensibilitate socială și culturală”.
Persoanele care încalcă legea riscă amenzi cuprinse între 150 și 3.000 de euro. Se prevăd excepții din motive de sănătate, profesionale, artistice sau legate de condițiile meteorologice, precum și în lăcașurile de cult, misiunile diplomatice și în avioane.
„E dreptul lor să poarte ce vor”
Portugalia nu este prima țară europeană care adoptă asemenea lege.
Franța, țară mândră de tradiția ei seculară, a separării religiei de stat, a introdus o interdicție similară prima, în 2011, fiind urmată de Belgia, Danemarca și Elveția.
Țări precum Bulgaria, Olanda și Sri Lanka au impus restricții parțiale sau totale în anumite sectoare publice, în școli sau în rețelele de transport public.
În multe țări europene, interdicția este practicată, chiar în absența legii, în unele locuri publice ca bazine de înot („No burkini”) sau săli de sport.
Apărătorii drepturilor omului spun însă că asemenea interdicții sunt injuste, respingând inclusiv argumentul forțelor de dreapta că ele sunt în interesul femeilor.
„Toate femeile ar trebui să aibă libertatea de a se îmbrăca după bunul lor plac și de a purta haine care să le exprime identitatea sau convingerile. Această interdicție va avea un impact deosebit de negativ asupra femeilor musulmane care aleg să poarte niqab sau burqa”, a declarat în 2018 Amnesty International, după adoptarea unei asemenea legi, în Danemarca.
„Deși anumite restricții specifice privind purtarea vălurilor care acoperă întreaga față, din motive de siguranță publică, pot fi legitime, această interdicție generală nu este nici necesară, nici proporțională și încalcă drepturile la libertatea de exprimare și la libertatea religioasă.”
„Dacă intenția acestei legi era de a proteja drepturile femeilor, ea eșuează lamentabil. Dimpotrivă, legea incriminează femeile pentru alegerea lor vestimentară și, prin aceasta, contravine libertăților pe care Danemarca pretinde că le apără”, a mai spus Amnesty International.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.