Linkuri accesibilitate

Povara incompetenței noastre


Puțini cred că Igor Dodon a devenit subit mai sensibil, mai atent la suferința oamenilor. Mai degrabă a înțeles că „episodul Furtună” îi poate cauza pierderi de imagine, comportă costuri electorale.

Epidemia de Covid-19 în Republica Moldova nu poate fi oprită atât de ușor, cum nu poate fi stăvilită și în țări cu sisteme de sănătate mult mai robuste. Se pare că asistăm la un nou val de contaminări. Statisticile cresc în Franța, Spania, Italia etc. Cu toate acestea, numărul de îmbolnăviri și decese ne plasează în mod tragic pe primele locuri în lume, raportat la numărul populației. „Doar la dezastre mai putem figura și noi în topurile mondiale”, glumesc amar moldovenii.

Ceea ce mai contează este prestația oamenilor politici, a responsabililor guvernamentali în miezul acestei pandemii. Urmărind presa și rețelele de socializare din ultimele zile, am constatat cât de stupefiată a fost opinia publică de comentariile dlui Nicolae Furtună, șeful Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP) – înalt funcționar care într-un interviu televizat a făcut următoarea remarcă: „Nu vreau să fiu judecat și să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viața celor care și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur.”

Gândirea aceasta, felul acesta de a formula al unui demnitar, responsabil de combaterea pandemiei, în situația când în Moldova avem peste 40 de mii de infectați și circa 1 000 de decese, este revoltătoare. Când vine vorba de moartea și suferința oamenilor un slujbaș de stat și în general orice persoană care se încumetă să se pronunțe public ar trebui să-și măsoare fiece cuvânt, să-și reprime ispita unei exprimări neglijente sau vulgare, „populare”, sub pretextul că, deh, asta e, suntem în criză, noi și întreg globul, ce să mai umblăm cu finețuri!

În fața morții și a suferinței, de regulă, taci, amuțești, nu te lansezi în speculații și formulări aproximative, cu dublu înțeles. Pentru că orice nuanță poate răni și amplifica durerea pe care chiar tu, prin funcția pe care o deții, ești chemat să o ușurezi, să o faci mai suportabilă.

Există un mecanism psihologic vicios, pe care o anumită simptomatologie a Covid-19 l-a stimulat. Și anume existența unor co-morbidități în majoritatea cazurilor letale. Adică se știe că mai vulnerabili în fața epidemiei sunt bolnavii care suferă de o serie de boli grave, cum ar fi diabetul zaharat, insuficiența cardiacă, obezitatea etc. Am citit prea des în buletinele medicale, în dreptul deceselor, specificarea: „persoane răpuse de Covid-19 pe fondul unor comorbidități”. Însă tot medicii subliniau că acești bolnavi ar mai fi avut șanse să trăiască și să lupte cu maladiile lor, mai mult sau mai puțin cronice, dacă nu ar fi fost atacul fulgerător și devastator al coronavirusului.

Exprimarea nefericită a dlui Furtună poate crea neplăcuta senzație de derobare a unor lucrători medicali sau mai degrabă a unor administratori de spitale, care, drept scuză a neputinței lor, ar trimite la fișa medicală încărcată a unor pacienți ce nu pot fi tratați sau salvați. Iar această impresie dezagreabilă poate dăuna chiar imaginii bravilor medici care se bat cu infecția, punându-și în pericol propria viață și sănătate.

Știm bine că în Moldova persoane care de multe ori ajung în posturi grație sistemului de relații, legături de rudenie (cumetrism, cum se spune la noi), sau obediență politică – invocăm o situație mai generală, nu ne referim neapărat la cazul lui Nicolae Furtună –, nu prea excelează la capitolul discurs public. Un inconvenient este și faptul că destui dintre ei nu au pregătire filologică, nu citesc, nu se cultivă. Iar în Moldova post-sovietică, cum bine se știe, mulți cred că a citi și a avea o vorbire îngrijită e obligația oamenilor de litere, a profesorilor, ceilalți… cum o da Dumnezeu. Așa încât atunci când ajung în situația să se pronunțe public, acești funcționari comit o sumedenie de gafe și exprimări improprii, care provoacă scandal.

Totuși un om care a ajuns să reprezinte o breaslă, de deciziile căruia depind anumite evoluții, ar trebui să fie mai atent la cuvinte. Întrucât se crede în general că „după cum ți-e vorba, așa și fapta”.

După ce opinia publică s-a inflamat și liderii mai multor partide i-au cerut demisia – a făcut-o chiar și PD-ul, aflat la guvernare alături de socialiști – Nicolae Furtună a venit cu scuze și explicații, spunând că a rostit termenul „povară”, în interviul său televizat, în sens medical, că nu i-a atribuit valoare socială sau morală, pentru că, medic fiind, are și el toată compasiunea și empatia pentru cei în suferință, inclusiv pentru medicii care au fost infectați și au pierdut bătălia cu virusul.

Dl Furtună în cele din urmă a dimensionat, dar nu de bună voie, ci după ce i-au cerut-o superiorii, premierul Chicu și prezidentul Dodon. Acesta din urmă a declarat că Nicolae Furtună „după ceea ce a spus, nu mai are calitatea morală să ocupe funcția de director la ANSP”.

Dacă situația n-ar fi dramatică, ar fi oarecum comică. Să-l auzi pe Igor Dodon invocând considerente morale pentru demisia unui funcționar de stat, care i-a fost fidel, lui și premierului Chicu, asta te face melancolic... Tocmai Igor Dodon – campionul conduitei ostentative pe timp de pandemie, amatorul de pungi cu calendar, suspectul de finanțare ilegală a campaniilor sale electorale etc. –, să se simtă deodată obligat să se autosesizeze într-o chestiune delicată, de etică profesională, în care sunt penalizate vorbele, epitetele, sintaxa, nuanțele de exprimare? Ca să nu mai vorbim de discursul pe care îl profesează el însuși – neglijent, împănat cu rusisme, spre placul galeriei socialiste.

Puțini cred că Igor Dodon a devenit subit mai sensibil, mai atent la suferința oamenilor. Mai degrabă a înțeles că „episodul Furtună” îi poate cauza pierderi de imagine, comportă costuri electorale.

Sigur că în acest caz Igor Dodon a punctat lejer: „declarația complet inadecvată pe care a făcut-o (Nicolae Furtună – n.n.) îi afectează grav credibilitatea pentru activitatea sa de mai departe”. Doar că și fostul șef al ANSP îi poate reproșa, la rândul său, prezidentului de la Chișinău o lipsă de respect pentru funcția pe care o ocupă, atunci când el, garantul constituțional al Republicii Moldova, l-a gratulat pe șeful separatiștilor de la Tiraspol cu titlul de „președinte al Transnistriei”. Sintagma aceasta, doar ea, într-un stat de drept ar fi trebuit să provoace demisia de onoare a dlui Dodon. Sau într-un stat amenințat de Rusia. Vă imaginați un președinte ucrainean, adresându-se liderilor separatiști, invitați la Kiev: „președintele Crimeii” sau „președintele Donbasului”?

În Moldova nu s-a găsit o instanță mai presus de Igor Dodon, care să-i ceară demisia. Justiția moldoveană – în nici un caz. O poate face doar electoratul, „poporul suveran”, dacă își va lua în serios suveranitatea în cadrul alegerilor prezidențiale din noiembrie anul curent.

În Moldova nu s-a găsit o instanță mai presus de Igor Dodon, care să-i ceară demisia. O poate face doar electoratul...

La fel, Nicolae Furtună îi poate reproșa ipocrizia și „cuscrului mare”, Ion Chicu, după ce acesta i-a făcut nuntă fiului său, sfidând propriile reguli impuse societății în plină pandemie. În cazul lui Nicolae Furtună (a cărui vină este în afara oricărei discuții!), se pare că guvernanții au găsit un țap ispășitor, pe care să-l sacrifice și, vorba premierului Chicu, „să închidă subiectul”.

Acest episod și altele despre care am amintit (dar lista e mult mai lungă), în care derapajele unor demnitari de stat au rămas nesancționate, spre deosebire de cazul medicului Furtună, ne arată până unde poate ajunge povara incompetenței și a indolenței noastre. Și astăzi, ca în toți anii independenței Republicii Moldova, sunt aleși sau numiți în funcții de decizie oameni lipsiți de sentimentul responsabilității, solidarității și al respectului pentru cei care le-au încredințat destinul unei țări, al unei instituții, al unei agenții guvernamentale.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG