Premianții urii și ai intoleranței

Organizația nonguvernamentală ActiveWatch a prezentat raportul privitor la discursul instigator la ură pe anul 2017. Este o investigație care nu prezintă doar cazuri, multe de notorietate, în care autoritățile sau persoanele publice au promovat un discurs care incită la ură, dar și strădania uneori sisifică de a pune în practică principii democratice pe care actori influenți ai vieții publice le ignoră sau le minimalizează. ActiveWatch a însoțit și anul acesta publicarea raportului cu decernarea unor premii printr-o ceremonie care parodiază marile premii din industria spectacolului.

Haina spectacolului nu este întâmplătoare. În România spectacolul urii este extrem de bogat și se răsfrânge asupra tuturor palierelor minoritare, de la cele etnice, la cele sexuale sau cu dizabilități. Ura este evidentă nu doar în manifestările directe ale organizațiilor fundamentalist-extremiste ca, de pildă, Noua Dreaptă, la meciurile de fotbal unde suporterii își stigmatizează adversarii pe temeiuri rasiale, în scandările manifestațiilor publice sau pe bannerele electorale, dar și în forme mai subtile, în discursurile și atitudinile politicienilor, jurnaliștilor sau persoanelor publice.

Raportul este o sinteză a celor mai relevante dosare și nu surprinde neapărat toate cazurile de discriminare și incitare la ură. Este vorba, de multe ori, despre o cultură instituțională care discriminează și incriminează femeile în raport cu bărbații, bătrânii în raport cu tinerii, minoritățile sexuale în paralel cu așa-numita familie tradițională sau etniile între ele. Chiar dacă de înțeles sumară, analiza făcută de organizația ActiveWatch surprinde tendințele generale ale societății, mai ales pe cele ale formatorilor și deformatorilor de opinie publică unde s-a instaurat un imobilism profund dăunător.

În ciuda declarațiilor de bună intenție și a combaterii programatice a discriminării de orice fel, partidele rămân factori importanți de propagare a intoleranței și urii, mai ales în momentele în care vor să creeze diferenţe specifice față de ceilalți competitori electorali. În campaniile electorale, de pildă, își amplifică mesajele naționaliste și identifică în adversarii lor sau în bazinul electoral al acestora factori de regres social reprezentându-i în ipostaze degradante și discriminatorii.

Și mass-media a adoptat acum mai bine de 15 ani principii de autoreglementare care incriminează discursul incitator la ură, însă acestea au rămas doar pe hârtie. Deși reviste ca România Mare și-au încetat apariția sau nu mai au nici pe departe impactul din anii 1990, stilistica lor a fost preluată de alte canale mediatice și diseminate mai departe într-o societate hrănită cu știri senzaționale și informații de cancan. Cei care au făcut ca lucrurile să nu se schimbe în tot acest timp au fost chiar asociațiile de breaslă prin tergiversare aplicării principiilor care ar face aproape imposibilă diseminarea prin presă a discursului urii.

A fost, așadar, greu de ales între nenumăratele mesaje de ură, iar ActiveWatch s-a oprit doar la câteva, celorlalte dându-le mențiuni de merit în raportul anual. Astfel, Premiul „Academia Română a Românilor din România” a fost acordat academicienilor care au inițiat un apel pentru apărarea „identității, suveranității și unității naționale”. Vorbind despre acele acțiuni care ar pune în pericol ființa națională, ei susțineau că istoria este rescrisă „tendențios și lacunar”, denigrator la adresa simbolurilor naționale, că globalizarea are „un efect nivelator” și că, în numele corectitudinii politice, este încurajată enclavizarea și regionalizarea pe baze etnice - toate acestea fiind, spun academicienii semnatari ai apelului, acțiuni directe și concertate împotriva statului și poporului.

Un alt premiu important a fost acordat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Anul trecut Consiliul începuse să devină o importantă instituție a apărării drepturilor minoritarilor împotriva agresiunilor și presiunilor exercitate de diverși actori publici. Neutralitatea este însă o misiune imposibilă în țara în care politicienii au decis că organizarea unui referendum homofob ar fi oportună. CNCD a devenit în anul marelui referendum și al Marii Uniri doar o altă instituție a puterii care amendează sau absolvă de culpabilitate actorii politici și sociali, după cum o mână interesele din umbra politicienilor, arătând astfel care sunt „limitele libertății de exprimare în raport cu respectarea demnității umane a membrilor grupurilor vulnerabile discriminării” ca să cităm din justificarea premiului Combatanți cu cheiță acordat Consiliului.

A luat un premiu pentru pudoare și Parchetul General care, deși a primit aproape 150 de sesizări și plângeri privind fapte de incitare la ură sau discriminare și negare a Holocaustului, a preferat să dea neînceperea urmăririi penale, protejându-i pe promotorii urii și „lăsându-i să bântuie liberi în societate”. La rândul ei, Primăria Clujului a fost premiată pentru că a angajat un promotor al discursului revanșard și discriminator împotriva maghiarilor și o mențiune pentru că a încercat prin diverse șicane să impiedice marșul Cluj Pride al comunității minorităților sexuale.

Au fost premiați însă și cei care au încercat să schimbe mentalitățile și să aducă în dezbaterea societății temele minorităților în ciuda piedicilor autorităților și criticilor majorității. Organizatorii festivalului Caleido au primit un premiu pentru că „pun în scenă probleme sociale, fără să dramatizeze, dar și pentru că au dus arta generozității în cele mai sărace comunități din București”. Au fost premiați și activiștii LGBT din Cluj care au organizat, în ciuda obstacolelor administrative, primul miting LGBT din oraș, și organizatorii Festivalului Internațional „Romanii Poesia” aflat anul trecut la a doua ediție, dar și grupul de inițiativă civică Musai-Muszáj pentru că a forțat administrația clujeană să accepte o decizie judecătorească de amplasare a plăcuțelor bilingve la intrarea și ieșirea orașului. Plăcuțele cu pricina, spun cei de la ActiveWatch nu ar avea decât o singură destinație: Europa.

Ceremonia s-a încheiat în mod simbolic cu piesa în limba maghiară „Bucurie și fericire” interpretată de actorii trupei de teatru 3G Színház din Târgu Mureş, o dramă despre viața homosexualilor în comunitatea maghiară din Transilvania, despre compromisuri și tăcere ca sursă a confortului social, dar și a discriminării și urii împotriva minorităților sexuale.