Fundația Corneliu Coposu a acordat premiile concursului de eseuri Generația Marii Uniri – Personalități, Demnitari, Martiri. Este al treilea an în care fundația organizează concursul și, după cum spune Ion Gherasim, președinte executiv, de anul viitor intenționează să extindă limitele de vârstă pentru a le permite participarea și elevilor de liceu, nu doar studenților, masteranzilor și doctoranzilor să participe.
Când vine vorba despre viitor, mulți își pun speranțele în oamenii politici și în platformele lor electorale. Sunt de părere că doar aceștia sunt în măsură să modeleze viitorul comun. Sau speră s-o facă strategiile guvernamentale. Sau, poate, fatalitatea oarbă. Când ar trebui, de fapt, să-și pună speranțele în copii. N-o fac și de aceea educația arată cum arată: jumătate din țară, spun statisticile, suferă de analfabetism funcțional. Această greșeală de strategie care ne face să pierdem din vedere trecutul și viitorul pentru că suntem prizonieri ai prezentului ne-ar putea costa scump, sunt de părere cei care au întemeiat acum trei ani premiile Corneliu Coposu, dedicate studenților, masteranzilor și doctoranzilor.
Amnezia deliberată ne-ar putea face să uităm, în primul și cel mai important rând, cine suntem, e de părere Ionuț Gherasim, președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu. Fundația este cea care a organizat și în acest an concursul de eseuri având ca parteneri, printre alții, Fundația Civică și Festivalul de Film Istoric de la Râșnov. Uitând cu premeditare, ne pierdem identitatea și, nemaiavând ce apăra, suntem mult mai ușor de cucerit. Cine uită nu merită, citează el vorbele lui Nicolae Iorga, principiu de viață s-a ghidat de altfel și mentorul lui Corneliu Coposu, Iuliu Maniu, omul politic care și-a legat numele de reîntregirea modernizarea României Mari și care a sfârșit în închisoare unde a fost aruncat de barbaria comunistă.
Preotul Cristian Borz, cel care a reușit să salveze casa memorială a lui Maniu de la o iminentă și premeditată distrugere, a readus în memoria audienței printr-o pilduitoare istorisire etapele înfăptuirii Unirii și, apoi, pe cele ale recuperării și reabilitării ruinelor casei unde a început să ființeze deja o tabără pentru copii. Căci, în mod simbolic, marele om politic și-a lăsat casa copilăriei moștenire copiilor viitorimii. Astfel locul istoricelor întâlniri ale omului politic cu alte personalități ale acelei perioade a devenit locul întâlnirilor formatoare ale copiilor cu oameni și personalități ale timpului prezent.
A fost nevoie de o complicată luptă cu fantomele birocrației comuniste și cu elementele naturii. Casa a fost lăsată în mod intenționat în paragină, un fel de metaforă imobiliară a tratamentului de care a suferit istoria de dinaintea comunismului, deformată și desfigurată de politruci. Puțini pereți au mai rămas în picioare din casa veche. Echipa tocmită de preot după nenumărate peripeții administrative și penibile lipsuri financiare a trebuit să refacă în mare măsură și fundația construcției. Noroc că au existat mărturii, fotografii și schițe de pe vremuri pentru a reface casa care arată acum, în mare măsură, ca pe vremea Marii Uniri.
Ca pe vremea când Corneliu Coposu, student fiind, făcea inventarul bibliotecii sau aduna documentele de la Simeon Bărnuțiu, stră-unchi al lui Iuliu Maniu, pentru a le duce și a le dona la Academie la rugămintea lui Maniu. Inspirată donație: după ce comuniștii au preluat puterea, întreaga bibliotecă a casei de la Bădăcin a fost scoasă în curte și incendiată. Povestea reconstrucției casei (pe alocuri, de la fundație) s-a transformat cumva, în timpul festivității de premiere, într-un fel de alegorie a reconstrucției individului și a istoriei și a avut așadar tâlcul profund de a ne reaminti importanța spațiului locuit ca spațiu identitar.
Nu e o întâmplare, așadar, că ediția din acest an a concursului a fost dedicată Unirii, făptuitorilor și martirilor acesteia și nu e o întâmplare că premiul întâi a fost câștigat de Victor Constantin Vlăduț cu un eseu dedicat lui Iuliu Maniu. Premiul doi a fost câștigat ex-aequo de două studente la București și Cluj, Ioana Elena Anghelache și Andreea Georgiana Bunea, premiul trei de Cătălina Frangopol Tudor, studentă din Basarabia, iar premiul special Anastasia Efimenco, elevă în clasa a XI la Liceul Teoretic European din Chișinău cu o lucrare despre Regele Ferdinand I.
Nu e ușor pentru elevii și studenții acestor vremuri să scrie despre vremuri peste care s-a așternut nu doar țărâna timpului dar și balastul distorsionărilor și reintepretărilor istorice, spune Ana Blandiana, președinta juriului care a decis premianții. Suntem țara care, la două decenii și jumătate după Unire i-am aruncat pe făptuitorii acesteia în pușcărie. Ne-am aruncat părinții fondatori în zarcă unde, mulți dintre ei, au și murit. Manualele de istorie, se plângea și laureatul premiului întâi, nu i-au consacrat lui Maniu decât un rând și jumătate. Nu spun mai nimic despre el.
Cele mai multe lucrări primite la concurs, îl susține și Ana Blandiana, erau doar versiuni trunchiate ale istoriei, semn că autorii nu au găsit informații sau nu s-au obosit să le caute. Mulți nici nu vorbeau despre paradoxul tragic al faptului că în mare parte cei care au înfăptuit Marea Unire au sfârșit în pușcărie. Este o stratagemă care pare să dea roade, spune Ana Blandiana. În felul acesta, istoria se poate repeta iar și iar pentru că nimeni nu știe unde duce. Va trebui însă acum, la o sută de ani de la acest eveniment astral să decidem ce istorie vrem să ducem mai departe: pe cea începută de părinții națiunii sau pe cea a călăilor acestora. Pentru că cine uită nu merită.
