Linkuri accesibilitate

Presa matinală: Caucazul „fierbe din nou”, cinci candidați la prezidențiale denunță „fraudarea alegerilor” prezidențiale


Revista matinală a presei la radio Europa Liberă.

Caucazul fierbe din nou, scrie ediția de Chișinău a ziarului românesc Adevărul. Armenii şi azerii au reluat ostilităţile în Nagorno-Karabah, Azerbaidjanul a anunţat duminică lansarea unei contraofensive de amploare împotriva separatiştilor armeni din regiune, în timp ce aceştia din urmă afirmă că au provocat pierderi armatei azere.

Revista matinală a presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:41 0:00
Link direct

Realitatea.md scrie că Maia Sandu, Tudor Deliu, Octavin Țîcu, Dorin Chirtoacă și Renato Usatîi sunt cinci candidați la prezidențialele moldovene care au trimis o adresare comunității internaționale prin care o sesizează asupra tentativelor de „fraudare a alegerilor de către Dodon și PSRM”. Deși nu a semnat scrisoarea, Platforma DA a spus într-un comunicat că astfel de solicitări trebuie însoțite de acțiuni concrete, de prevenire și combatere a derapajelor, în caz contrar ar „inocula ideii fatidice precum că alegerile ar fi deja pierdute, iar asta conduce la o apatie politică și absenteism electoral păgubos”.

Tv8 citează într-o știre reacția Partidul Socialiștilor: ar fi vorba despre o „isterie”. “Numărul total al secțiilor de votare în Occident, comparativ cu cel din Rusia, este de câteva ori mai mare. Cât privește votul cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană, aceasta rămâne închisă pentru deplasări până la 1 decembrie”, se arată într-un comunicat al partidului.

Agenția IPN îl citează pe economistul Veaceslav Ioniță, care constată că R. Moldova a obținut anul acesta cel mai mic volum de granturi externe din istorie, raportate la produsul intern brut. Așa ceva nu a fost nici în anul 2003, când președintele Vladimir Voronin a autoizolat țara, a spus Ioniță, care mai afirmă că vina pentru amânarea semnării unui nou acord între Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional o poartă Guvernul condus de Ion Chicu. „FMI era gata să discute subiectul Republicii Moldova în septembrie, nu a fost gata Republica Moldova", a declarat Veaceslav Ioniță.

Deschide.md sintetizează reacția PAS la decizia CEC privind deschiderea a 17 secții în Rusia. S-a neglijat falsificarea masivă a înregistrărilor prealabile, a spus formațiunea. Și s-a refuzat deschiderea mai multor secții de votare în state în care ar fi fost nevoie, cum ar fi, de exemplu, SUA, Canada, Israel, Portugalia, mai crede PAS. În Israel vor fi deschise două secții care se află una alături de alta și nu va fi acoperit nordul și sudul țării, la fel e în Portugalia, unde nordul țării a rămas neacoperit, fiindcă a fost lichidată secția din Porto, iar în SUA și Canada ar fi imperativ necesare mai multe secții, datorită numărului mare de moldoveni care locuiesc acolo și a distanțelor foarte mari pe care trebuie să le parcurgă pentru a vota.

Victorie pentru PLDM. CSJ anulează decizia Curții de Apel Chișinău privind legalitatea Circularei CEC, este alt titlu de știre pe deschide.md. Instanța a dispus restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată, mai adaugă publicația.

Ala Nemerenco a răbufnit după un nou record de cazuri Covid-19, anunță un titlu din ziarulnational.md. " Nu se face absolut nimic pentru a opri câtuși de puțin răspândirea virusului. Ni-mic", a scris fosta șefă de la sănătate din guvernul Sandu pe pagina sa de Facebook, după ce s-a aflat despre un nou record, de 868 cazuri într-o singură zi. Iată un alt fragment din mesaj: “Nu vă agitați prea tare. Vor fi și 1 000, apoi și 1 500. Cu cât mai aproape de alegeri, cu atât mai mult. La 1 noiembrie - un fel de Hâncesti la scară națională…” “Viața merge înainte. Care moare, moare, care nu - nu"…"Aveți mare grijă. Acum infecția chiar poate fi agățată ușor. Unde vrei și unde nu crezi", a conchis Nemerenco.

Nicolae Negru, autorul unui editorial din ziarulnational.md, se întreabă ce valoare poate avea un discurs „beletristic, aluziv și incoerent” ca cel ținut de Igor Dodon acum câteva zile la Adunarea Generală a ONU? Un discurs plat, cu idei mărunte, confuz, din care nu te alegi cu nimic, decât că în Republica Moldova au loc, în pofida dezastrului economic, social, cultural și – da! – geopolitic, „schimbări pozitive”, scrie Negru. De ce face Dodon campanie electorală la ONU? Îi crede pe colegii săi, șefi de state, niște naivi, inocenți, fraieri, încât ei nu văd „kuliok”-ul de pe capul lui?, se întreabă autorul.

Un expert politic, Andrei Ilașciuc, spune citat de Ntv.md că “în ultima perioadă asistăm la o campanie agresivă precum că dacă nu câștigă candidatul din opoziţie, atunci alegerile sunt fraudate,” idee care i se pare autorului total greșită. Gâlceava cu privire la numărul secţiilor de vot din Rusia ar fi încă o verigă. Dar cum rămâne cu articolul 38 al Constituţiei potrivit căruia toţi cetăţenii au dreptul la vot direct, egal şi liber exprimat?, este întrebarea pe care o lansează acesta.

Ideea dintr-un editorial apărut într-o altă publicație cu politică editorială apropiată socialiștilor, politics.md, e că sondajul IRI, care a cotat-o cel mai bine pe Maia Sandu, ar fi o strategie de promovare a candidaților opoziției. Acrobații matematice și eforturi ale unor instituții occidentale de a-și ”sălta” favoriții, aflați în opoziție, prin intermediul sondajelor, este, pe scurt, ideea principală a editorialului publicat de politics.md.

XS
SM
MD
LG