Linkuri accesibilitate

Prim-ministra Natalia Gavrilița a explicat cum are de gând guvernul să majoreze pensiile


Imagine generică
Imagine generică

Prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că guvernul său și-a definitivat propunerea legislativă pentru mărirea pensiei minime până la 2000 de lei (sau aproape 100 de euro) de la 1 octombrie curent pentru persoanele cu stagiu complet de cotizare și indexarea tuturor pensiilor cu 3,86%.

Într-o declarație de presă, la 6 septembrie, Gavrilița al cărei guvern a promis rezultate rapide după alegerile parlamentare anticipate din luna iulie, a spus că propunerea va duce la „cea mai mare creștere de pensii din istoria țării”. Propunerea legislativă urmează a fi aprobată de guvern în câteva zile și trimisă parlamentului, unde majoritatea PAS a promis să o aprobe rapid. Ea prevede că de mărirea pensiei minime vor beneficia 183 de mii de pensionari, care primeau până acum sub 2000 de lei pe lună, iar indexarea generală a pensiilor vizează în total aproximativ 427 de mii de oameni. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a spus că reforma urmărește sprijinirea imediată a pensionarilor cei mai vulnerabili, asigurarea echității pe termen lung și menținerea stabilității financiare a sistemului de securitate socială. Nu se va schimba mecanismul de calculare a pensiei pentru limita de vârstă, iar în cazurile în care suma va fi mai mică decât cele 2000 mii de lei, diferența urmează a fi aprobată din bugetul de stat.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG