Linkuri accesibilitate

Prima vizită în regiunea transnistreană a noului vicepremier pentru reintegrare: pe agendă, plăcuțele neutre


Vladislav Kulminski, viceprim-ministr pentru Reintegrare și premierul Natalia Gavrilița, 9 august 2021.

Pe fundalul disputei privind plăcuțele neutre pentru autovehiculele din regiunea transnistreană, noul ministru al reintegrării, Vladislav Kulminski face astăzi prima sa vizită oficială la biroul OSCE din Tighina/ Bender. Se va întâlni cu reprezentantul regimului de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, la sediul misiunii OSCE, a precizat joi Kulminski, în cadrul unei emisiuni de la postul Publika TV.

Din 1 septembrie Ucraina interzice accesul autovehiculelor din regiunea transnistreană care nu au plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre, deși Chișinăul a cerut amânarea punerii în aplicare a acestui termen, până în ianuarie anul viitor, deoarece doar 5% din mașinile aflate în raioanele de est ar fi trecut prin procedura de reînregistrare.

Joi seară, Kulminski a declarat că așteaptă decizia finală din partea Kievului privind scutirea temporară a transportatorilor din regiunea transnistreană de obligația de a trece frontiera doar cu plăcuțele neutre. Ceea ce lasă de înțeles că Ucraina ar fi dispusă la un compromis.

Subiectul este discutat din 2018, când Chișinăul și Tiraspolul au convenit ca automobilele din regiunea transnistreană să fie înmatriculate cu numere „neutre”. În acest scop au fost deschise oficii teritoriale ale Agenției Servicii Publice a Republicii Moldova, la Tiraspol și Râbnița, și a fost simplificat mecanismul de acordare a acestor plăcuțe.

Această cerință trebuia să intre în vigoare pe 15 ianuarie 2021, însă a fost amânată până la 1 septembrie, pe motiv că populația nu a fost suficient informată cu privire la aceste măsuri.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG