Primarii și puterea

Principalul raport al primarilor cu puterea centrală, sau cu administrația țării, cu guvernul și puterea politică, poate fi redus la o observație empirică: primăria este o excelentă platformă pentru lansarea în politică.

Avem cazuri celebre și ilustre de oameni care au fost primari ai capitalei și au devenit președinții țărilor lor: Boris Ielțîn la Moscova, Traian Băsescu la București, Jacques Chirac în Franța. Pentru acești oameni, primăria capitalei a fost trambulina lansării spre funcția supremă. Capitala controlează plămânii economici ai țării, acolo e centrul mecanismelor electorale, acolo se concentrează o foarte mare putere financiară.

Primarii, pentru partidele aflate la putere, sunt la fel de importanți, indiferent de tendința lor politică, pe cât sunt organizațiile regionale ale partidelor.

Fiind persoana de care depinde poliția, care aprobă contractele cu comunitatea ale firmelor locale, care poate decide proiectele de urbanism, de la canalizare și construcții la refacerea parcurilor și asfaltarea drumurilor și șoselelor, este limpede că un primar din opoziție va fi curtat de putere.

De aceea, primarul poate foarte lesne cădea pradă tentațiilor corupției. Nu e de mirare, așadar, că unele din cele mai mari cazuri de corupție în care sunt implicați primari vizează urbanismul și —cazurile clișeu— construirea de infrastructuri sportive sau a unui stadion cu costul supra-apreciat. Asta permite și flatarea orgoliului populației, în general prin construirea unui gigantic kitsch sportiv rareori folosit, cât și încasarea unor la fel de gigantice comisioane și șperțuri. Dar asta ajută în același timp în mod direct puterea.

Apoi, trebuie să avem și vedere și sistemele aberante, precum cel din capitala Europei, Bruxelles. Astfel, orașul Bruxelles, care păstrează anumite tradiții medievale, este împărțit în 19 comune, fiecare cu o identitate si o administrație proprie. Comuna (cartierul) în care locuiesc eu, Saint-Josse, în centrul orașului, este singura localitate din occidentul democratic care a avut același primar, fără întrerupere, vreme de 45 de ani. Este vorba de socialistul Guy Cudell, primar al comunei Saint-Josse din Bruxelles din 1954 şi până la moartea sa în ’99. Nu e nevoie de multe explicații pentru a înțelege cum funcționa raportul lui cu puterea politică.

Chiar și acum, după ce cartierul a devenit în bună parte turc, iar primarul însuși un socialist turc, Emir Kir, el este cocoloșit de partidul lui socialist, care îi iartă toate ieșirile și derapajele, pentru că el controlează un electorat compact, ușor de manevrat.

În concluzie, primarul este o persoană privilegiată pentru puterea politică și pe care aceasta caută în permanență să îl menajeze.

***

Relația noului primar ales al Chișinăului Andrei Năstase cu puterea centrală dominată de democraţi se anunţă a fi una dificilă, iar primele semne sunt deja vizibile, spun mai mulţi analişti indicând inclusiv la tergiversarea confirmării în funcţie a lui Năstase de către instanţe controlate politic de PD.

Năstase este un aprig oponent al actualei guvernări, iar experienţa ultimilor ani arată că democraţii încearcă să pună bețe în roate sau chiar să neutralizeze oponenţii la nivel local în cazul în care aceştia nu acceptă să se ralieze guvernării. Drept dovadă serveşte şi experiența precedentului primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă. De fiecare dată când formaţiunea sa – PL - părăsea garnitura puterii, relaţia primarului Chirtoacă cu instituţiile centrale se acutiza, el semnalând presiuni şi blocaje, inclusiv de ordin financiar. Punctul culminant pare să fi fost refuzul liberalilor de a vota reforma electorală promovată de guvernare, refuz care a coincis anul trecut cu reținerea primarului Chirtoacă şi cercetarea penală a acestuia, după care el şi-a anunţat demisia.

Directorul executiv al Congresului Autorităţilor Locale (CALM), Viorel Furdui, observă că în general relaţia puterii centrale cu primarii s-a înrăutăţit în ultimii ani. Explicaţiile ar fi excesiva politizare a acestor relaţii şi lipsa unei descentralizări veritabile. La aceste două probleme mai vechi s-a adăugat trecerea la sistemul electoral mixt, care a crescut rolul şi importanţa primarilor, ei fiind cotaţi, potrivit sondajelor, cu o mai mare încredere decât celelalte autorităţi.

Odată cu creşterea rolului primarilor s-a intensificat însă controlul administrativ, politic, financiar şi judiciar din partea centrului asupra aleşilor locali care au un mare potenţial electoral, constată Viorel Furdui:

„Cu siguranţă acest potenţial electoral se doreşte a fi pus în valoare de anumite forţe politice şi, din păcate, nu întotdeauna modul de abordare a primarilor este cel mai civilizat. Se folosesc toate mijloacele posibile de la cele financiare până la organele coercitive ale statului. Foarte mulţi primari au fost nevoiţi să-şi schimbe relaţiile cu autorităţile centrale, să accepte unele compromisuri, să-şi schimbe orientarea politică, datorită faptului că există o dependenţă enormă faţă de centru în ceea ce priveşte resursele, în primul rând, financiare, pentru a rezolva problemele la nivel local, dar şi datorită presiunii enorme a diferitor organe ale statului.”

Controlul politic și administrativ „excesiv” asupra aleșilor locali din Republica Moldova îl atesta şi ultimele rapoarte ale Consiliului Europei. Iar cel mai proaspăt raport al Departamentului de stat american despre situația drepturilor omului în lume în 2017 constată că începând cu alegerile locale din 2015 sute de aleşi locali au ieșit din partidele lor, reclamând că ar fi fost hărțuiți prin justiție sau prin lipsirea de resurse.

Viorel Furdui spune că o conlucrare firească între primari şi puterea centrală în binele tuturor cetăţenilor, aşa cum se întâmplă în democraţiile avansate, e de neimaginat fără o reformă autentică de descentralizare:

„Din păcate vedem că într-un sistem în care tradiţiile administrative sunt în mare parte centraliste, unde guvernările încearcă să concentreze toate puterile financiară, economică, politică, atunci lucrurile stau altfel decât în sistemele democratice şi atunci apare această tensiune permanentă între autorităţile locale şi cele centrale. În acest caz autorităţile locale trebuie să aleagă fie să fie loiale cu cele centrale, fie să meargă de sine stătător cu posibilităţile limitate care există.”

Viorel Furdui spune că tentaţia de a fi loial puterii inclină deseori balanşa, or e bine știut că fondurile şi programele guvernamentale, cum ar fi cele de reparaţie a drumurilor, se repartizează pe criterii politice, primarii afiliaţi puterii raportând rezultate mai palpabile la încheierea mandatului.