Linkuri accesibilitate

Procesul de corupție întrerupe pelerinajele lui Dodon la Muntele Athos  


Igor Dodon în vizită la mănăstirea Zografou de pe Muntele Athos, martie 2018.
Igor Dodon în vizită la mănăstirea Zografou de pe Muntele Athos, martie 2018.

Fostul președinte Igor Dodon, cercetat penal pentru corupție, a deplâns vineri, 24 martie, refuzul judecătorilor de a-i permite să viziteze Muntele Athos, întrerupând-i astfel ceea ce devenise o tradiție de călătorii în micul teritoriu autonom grecesc numit de unii „calul troian al Rusiei în UE”. 

În declarații făcute pe coridorul judecătoriei, vineri, Dodon a spus că nu s-a mirat de refuzul magistraților de a-i suspenda interdicția ieșirii din țară, părând să insinueze că s-a obișnuit cu lipsa lor de sensibilitate la problemele lui spirituale și de familie.

„Suntem în Postul cel mare... Pe Muntele Athos... Este vorba de un lucru sfânt, înainte de Paște, și ați văzut ce decizie au luat”, le-a spus Dodon reporterilor, la judecătorie, amintind că mai devreme magistrații nu l-au lăsat nici să-și ducă fiul la tratament într-o stațiune din România.

Dodon a mai spus că are un singur pașaport și nu are de gând să plece din țară, rămânând ca să „lupte” cu „această guvernare”.

„Voi veni în fiecare an!”

Igor Dodon a mers prima dată pe Muntele Athos în 2017, pe când era președinte, declarând apoi că va merge în fiecare an.

Cu un an mai devreme, locul fusese vizitat în premieră de președintele rus Vladimir Putin, aflat la începutul unei campanii de resuscitare a naționalismului rus, inclusiv pe linie religioasă.

În 2018, Dodon a revenit într-adevăr la Muntele Atos, și nu o dată, ci de două ori. Potrivit publicației Balkan Insight, mai întâi în martie a participat la inaugurarea unei organizații numite Prietenii Ortodoxiei, alături de alți politicieni și „experți internaționali” cu vederi conservatoare, mai ales anti-LGBT. Adunarea avea loc cu o lună înainte ca Dodon să găzduiască la Chișinău un așa-numit „Congres Mondial al Familiilor”.

Dodon a revenit pe Muntele Atos în vara anului 2018, împreună cu o echipă de membri ai Partidului Socialiștilor. Ei și-au făcut poze atunci în diferite biserici, mănăstiri și alte locuri pitorești, îmbrăcați în pantaloni și tricouri albe. Ca de fiecare dată Dodon a vizitat atât locuri legate de prezența moldoveană pe Muntele Athos, cât și cele legate direct de Rusia.

Dintre vizitele ulterioare făcute de Dodon pe Muntele Athos, a reținut atenția presei cea din august 2020 – când s-a scris că ar fi nesocotit restricțiile impuse din cauza pandemiei de Covid-19.

Diviziuni și locuri sfinte

Mănăstirile de pe Muntele Athos, 20 la număr, sunt subordonate Patriarhiei de la Constantinopol, dar în ultimii ani s-a accentuat „independența” prezenței rusești în micul teritoriu semi-autonom din nord-estul Greciei, inclusiv pe fondul tensiunilor ucraineano-ruse, ajunse la stadiul de război după invazia rusească din 24 februarie 2022.

Potrivit presei ortodoxe fidele Patriarhiei de la Constantinopol, una din mănăstirile de pe Muntele Athos, Esphigmenou, este „ocupată” de monahii ruși, care refuză ostentativ să dea ascultare autorităților și își arborează sprijinul pentru Kremlin, inclusiv în ce privește Ucraina.

Au devenit de asemenea mai frecvente în ultimii ani informațiile despre posibile afaceri necurate rusești cu bani în jurul Muntelui Athos, cum o ilustrează o amplă investigație publicată în mai, 2022, de cotidianul german de mare circulație Bild sub titlul „Mănăstirile rusești dubioase din Grecia”.

Articolul notează printre altele că „a fost mereu un secret public că Moscova încearcă să folosească Muntele Athos ca un cap de pod în Europa și să submineze astfel UE”.

„Bild” scrie, citându-l pe reprezentantul Patriarhiei de la Constantinopol, starețul Bartolomeu, că oligarhii ruși au vizitat mereu Muntele Athos, de-a lungul anilor, donând sume mari de bani mai ales mănăstirii „oficiale” rusești de acolo, Sf. Pantelimon.

În schimb, au primit un loc confortabil unde să pună lumea la cale.

Un localnic anonim a spus pentru Bild: „Muntele Athos este un loc sfânt, dar (oligarhii ruși) l-au făcut un loc de afaceri. Oligarhii ruși și elitele guvernamentale sosesc mereu la Salonic. În vreme ce femeile și copii petrec vacanța în stațiunile din Halkidiki (neavând acces pe Munte), bărbații merg pe Muntele Athos. În acel spațiu religios, protejat, pot discuta în liniște, ce vor”.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG