Linkuri accesibilitate

Războiul rozelor ofilite (VIDEO)


Liderii de cândva a Partidului Democrat, de la stânga la dreapta: Pavel Filip, Vladimir Plahotniuc şi Andrian Candu. 21 octombrie 2018
Liderii de cândva a Partidului Democrat, de la stânga la dreapta: Pavel Filip, Vladimir Plahotniuc şi Andrian Candu. 21 octombrie 2018

Toate aceste conflicte și „despărțiri principiale” trebuie privite cu destul scepticism, cu o doză de relativism, pentru că este și multă manipulare.

Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

E greu să urmărești și mai ales să înțelegi desenul încurcat și contradictoriu al politicii moldovene. Avem un parlament care este rezultatul unor alegeri în mare parte trucate, expunând un raport de forțe creat prin finanțări ilegale, prin intimidări și măsluiri aranjate de personaje azi dispărute de pe radarul instituțiilor statului: i-am numit pe fugarii Plahotniuc și Shor. Ambii sunt dați în căutare de organele de drept ale Republicii Moldova, nu se știe cu precizie locul aflării lor sau dacă se știe nu vedem mare interes pentru aducerea lor în țară, unde ar urma să răspundă acuzațiilor ce li se aduc sau să-și consume condamnările deja pronunțate.

Războiul rozelor ofilite
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:08 0:00
Link direct



Deocamdată, asistăm la derularea unor noi secvențe din „războiul rozelor” în PD (aluzie la trandafirii din sigla acestui partid): „aripa Candu”, zisă și „Pro-Moldova”, versus gruparea majoritară a lui Filip & Diacov. Disidenții animați de fostul spicher, în număr de 6 deputați, se declară împotriva coalizării PD cu PSRM, se angajează să promoveze politici pro-europene în parlament și chiar să sprijine candidatul pro-occidental în alegerile prezidențiale din acest an, făcând așa o invitație camuflată opoziției parlamentare. Aripa Candu așteaptă să se întărească atrăgând noi transfugi din PD, pentru a pune bazele unui partid de centru-dreapta. În teritoriu „transferul de cadre” a și început.

Presa, rețelele de socializare sunt dominate de schimbul de atacuri și dezvăluiri dintre „noul” și „vechiul” PD. Pavel Filip i-a deconspirat pe cei plecați, explicând publicului că răzvrătiții lui Candu sunt un proiect al lui Plahotniuc și Shor, care-i plătesc, lunar, cu mii de euro de căciulă, și că scopul lor este să contribuie la „distrugerea Partidului Democrat”, să creeze haos, să împiedice formarea unei guvernări stabile.

Interesante dezvăluiri! Și când te gândești la câte ne-ar mai putea povesti Pavel Filip despre fostul său șef, Plahotniuc, pe care-l antura odinioară voios pe treptele Teatrului de Operă, cam pe când acela încerca să țină un speech de… aproape-premier, la adăpostul umbrelelor antiglonț ale gărzilor sale de corp!


Exact ca în filmele cu iz mistic și horror, Plahotniuc a fost mult timp „cel al cărui nume nu putea fi rostit”, chiar dacă se știa că „e în toate”. Azi, orice elev poate face un graffitti cu numele oligarhului pe peretele școlii, dar „il coordinatore”, în carne și oase, lipsește. Asta nu înseamnă că și-a pierdut definitiv influența. Deși căutat internațional, dezavuat de autoritățile americane, strivit sub un morman de acuzații și denunțuri, înfofolit în identități duble, triple, cvadriple, nemaivorbind de numărul de cetățenii pe care le deține, Plahotniuc e marele absent-prezent în viața politică din Moldova.

La fel și Shor. Condamnat într-o primă instanță la 7,5 ani de închisoare, dar cu sentința finală amânată într-un mod care descalifică justiția moldoveană, Shor – vedeta rapoartelor Kroll, despre miliardul furat – rămâne un personaj influent în Moldova. Are partid, are deputați, are primari și consilieri, iar acum aflăm că pune la cale noi intrigi și construcții politice la Chișinău.


Altădată, Shor, păzit de poliția lui Jizdan, organiza contramanifestații cu muzică și zacuscă în PMAN pentru a zădărnici manifestațiile opoziției anti-oligarhice, își aducea galeria de la Orhei care să-l poarte în brațe prin sălile de judecată, iar acum tot el, penalul fugar, ne bombardează săptămânal cu declarații și conferințe de presă din exil.

Ex-liderul PD și-a încropit propria fracțiune în parlament, numită, patriotic, „Pro-Moldova”, pe care o conduce finul său de cununie, Andrian Candu...


Absența lui Plahotniuc e mai… ștearsă, dacă putem spune așa, dar nu mai puțin eficientă. Dacă am crede celor spuse de foștii săi colegi, care l-au trădat (iată, va mai fi nevoie de niște curcani de aruncat peste gard!), ex-liderul PD și-a încropit propria fracțiune în parlament, numită, patriotic, „Pro-Moldova”, pe care o conduce finul său de cununie, Andrian Candu.

Aceleași personaje, aceleași intrigi, aceleași scheme și negocieri ascunse continuă și după eliberarea Moldovei de „oligarhul cel rău”. Ai impresia că asistăm la un spectacol cu mai multe nivele: se fac calcule, se stă la pândă, se toarnă dintr-un vas în altul, cu mare atenție la proporții și densități, pentru ca tot ei, combinatorii politici, să controleze lucrurile. Adică cei care, din 1991 încoace, n-au scăpat din mâini, decât cu mici întreruperi, pârghiile puterii în Republica Moldova.

Toate aceste conflicte și „despărțiri principiale” trebuie privite cu destul scepticism, cu o doză de relativism, pentru că este și multă manipulare. Trolii și servitorii din presă ai lui Plahotniuc au trecut cu arme și bagaje la Dodon, s-au pus în slujba guvernului Chicu. Va fi mare nevoie de ei într-un an electoral, când vor trebui lansate teme de dezbatere pe piață.

Un interviu al lui Filip la postul rusesc Sputnik ne relevă chinurile metafizice ale șefului PD și ale colegilor săi. Spune Filip că Partidul Democrat nu mai poate întârzia într-o postură indecisă – nici la putere, nici în opoziție. PD trebuie să se hotărască dacă intră la guvernare și în ce condiții. Democrații, recte „firele de trandafir” rămase în stema partidului, așteaptă oferte. Adică, presupunem, posturi ministeriale, suspendarea unor anchete. Vor garanții și avantaje personale. Democrații nu ar avea o problemă să se alăture pro-rusului Dodon și să se recomande în continuare ca pro-europeni. Se vor jertfi altruist, așa cum ne-au obișnuit, de dragul Moldovei, intrând într-un guvern lipsit de finanțare externă și izolat pe plan internațional.

Dumitru Diacov: „Discutăm despre calitatea guvernării. Nu exclud că și PD va veni cu o moțiune de cenzură”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:43:05 0:00


Cearta facțiunilor rivale din PD, felul în care își dau în vileag afacerile nedeclarate și bonusurile pe care le primesc din partea unor politicieni infractori, demonstrează moravurile statornicite în acest partid. Sunt apucături ce definesc, de altfel, întreaga nomenclatură post-sovietică din Basarabia, precum și clanurile mai noi, avide și ele de putere și avere.

Evident că în fața acestor reglări de conturi dintre fidelii lui Plahotniuc și oportuniștii care cochetează cu socialiștii, reacția firească a unei persoane decente este prudența, distanța igienică.

„Spargerea” PD-ului – un partid eminamente clientelar – e văzută de mulți ca un semn bun pentru democrație și poate că lărgește spațiul de manevră pentru forțele pro-europene autentice. Însă ar trebui ca și statul de drept, și ideea de justiție să câștige din acest „război al rozelor” ofilite. Poate că procuratura noastă, reformată, mereu optimistă și promițătoare, ar trebui să se autosesizeze măcar în cazul unora din declarațiile și acuzațiile care invadează spațiul public, care năucesc cetățenii, care transmit imaginea unei clase politice corupte și degradate. Căci în Moldova de azi are dreptate cel care apucă primul prăjina sau cel cu mai multă vizibilitate la TV, iar calomnia nu primește decât rareori o replică pe măsură.

Absența unor clarificări și sancțiuni la adresa persoanelor, indiferent de rangul lor, sau a mass-media care intoxică opinia publică, conduce la manipularea, la deturnarea votului popular. E un timp când avem mare nevoie de „măști de protecție” nu doar în stradă, ci și de mijloace care să apere adevărul, să-l ferească de contaminări și distorsiuni.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

  • 16x9 Image

    Vitalie Ciobanu

    Sunt scriitor și jurnalist. Colaborez cu Europa libera de 23 de ani în calitate de comentator. Începând cu iunie 2023 realizez podcastul „Cultura la frontieră”. Vreau prin această emisiune să punem în valoare artiștii, scriitorii, oamenii de creație din Republica Moldova, să vorbim despre opera lor, să-i descifrăm înțelesurile, să o plasăm într-un context mai larg, național și european. Acest produs sper să continue tradiția emisiunilor culturale ale Europei libere, în condiții noi, în era tehnologiilor digitale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG