148 de pacienţi infectați cu COVID-19 se află în secţiile de terapie intensivă în Republica Moldova, iar în ultimele 7 zile numărul celor decedați cu COVID-19 a fost de 100, a anunțat ministerul sănătății.
În perioada 20 – 26 septembrie, au fost înregistrate 7.336 cazuri de COVID-19, ceea ce înseamnă în medie cu 6,3% mai multe cazuri decât în săptămâna trecută. Majoritatea pacienţilor au dezvoltat forme uşoare şi asimptomatice (80,9%), fiind urmați de pacienţii cu forme medii (11,6%) şi forme grave (7,5%).
Incidenţa în ultimele şapte zile a constituit 211 cazuri la 100 mii persoane, cu o creştere de 6,3% comparativ cu săptămâna 37 (198 cazuri la 100 mii) şi o creştere de 59,5% comparativ cu săptămâna 36 (132 cazuri la 100 mii). În ultimele şapte zile, rata de contagiozitate a fost de 0,98.
Totodată, de la începutul pandemiei, în Republica Moldova, au fost înregistrate 6.713 de decese provocate de COVID-19, dintre care 80,9% în rândul persoanelor cu vârsta de peste 60 ani (41,9% în rândul femeilor).
În ultima săptămână, au fost înregistrate 100 de decese, cu o creştere de 35,1% comparativ cu săptămâna trecută.