Linkuri accesibilitate

De ce mănâncă moldovenii usturoi chinezesc


Familia Constantin din satul Micăuți, raionul Strășeni, cultivă de șase ani usturoi pe o suprafață de două hectare.
Familia Constantin din satul Micăuți, raionul Strășeni, cultivă de șase ani usturoi pe o suprafață de două hectare.

R. Moldova importă 90% din usturoiul necesar pentru consumul populației. Experții în legumicultură spun că producătorii autohtoni nu pot concura cu usturoiul din străinătate, care este mai ieftin și mai rezistent, iar autoritățile dau asigurări că depun eforturi pentru a încuraja producția locală.

Datele Ministerului Agriculturii din ultimii ani arată că suprafețele cultivate cu usturoi au variat între 28-30 de hectare, iar recolta medie pe hectar a fost de trei tone.

Astfel, producția locală reprezintă doar 10% din consum, iar importurile, în creștere anul trecut cu peste 30% față de anul 2022, au însumat 779 de tone de usturoi.

Cea mai mare cantitate a venit din China – 438 de tone, în timp ce din Spania a fost importată o tonă de usturoi.

Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban, a spus Europei Libere că autoritățile depun eforturi pentru a reduce importurile de legume. Totuși, în viitorul apropiat, nu se prevede acordarea unor subvenții pentru producătorii de usturoi.

„Nu avem usturoiul nostru pentru că nu există organizare între agricultori. Într-un an se produce prea mult, se suprasaturează piața, scade cererea, oferta e prea mare, prețul tot mai mic și omul lasă această activitate, iar apoi, câțiva ani se atestă o insuficiență mare de usturoi”, explică responsabilul de la Ministerul Agriculturii.

Unul din puținii crescători de usturoi din R. Moldova, Veaceslav Mitrea, cultivă usturoi de 11 ani. Dacă în 2013 a plantat usturoi pe un teren de trei hectare, astăzi are doar un hectar. Fără să aibă depozit și frigider, agricultorul nu poate mări suprafața.

„În 2013 am avut cel mai bun rezultat – 12 tone de usturoi de pe un hectar. Atunci am făcut investiții mari și am procurat material semincer din UE. Atunci am avut usturoi de calibru mare, oamenii mă întrebau: «E usturoi sau ceapă?»”, povestește Mitrea.

Ulterior, pentru că nu a mai putut investi în material semincer de calitate înaltă, producătorul a micșorat suprafața cultivată.

„Noi trebuie să înțelegem că având semințe de la mămuca din pod nu putem face recoltă bună”, adaugă agricultorul.

Doctorul habilitat în științe agricole, Vasile Botnari, crede că puținii producători autohtoni nu pot concura cu cei din China. Usturoiul chinezesc costă mai puțin și se păstrează fără condiții speciale.

China este cel mai mare exportator mondial de usturoi, iar printre consumatorii majori sunt Statele Unite, care o acuză că „aruncă” usturoi pe piață la prețuri sub cost. Anul trecut, un senator american a cerut o anchetă guvernamentală cu privire la impactul importurilor de usturoi chinezesc asupra securității naționale a SUA, susținând că acesta este periculos, fiind produs în condiții insalubre.

„Noi am creat soiuri de usturoi care au o adaptabilitate sporită la schimbările climatice, care s-au produs în ultimii ani în R. Moldova. Avem câțiva producători care cultivă acest usturoi, dar ei nu pot concura cu usturoiul din străinătate”, a explicat Europei Libere Vasile Botnari.

Usturoiul moldovenesc acoperă doar 10% din consumul populației: „Mai avem de muncit până a ajunge la export”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:29 0:00

Expertul în legumicultură afirmă că producția locală de usturoi și alte legume, importate în cantități mari, ar putea crește doar cu intervenția autorităților.

În același timp, autoritățile speră că apariția Asociației Producătorilor de Legume, fondată la sfârșitul anului 2023, va ajuta producătorii locali să își unească forțele și astfel să scadă importul.

„Odată cu fondarea asociației, noi sperăm că vom putea pune la punct mai multe segmente ale legumiculturii. Vom lucra pe partea de substituire a importurilor de legume”, afirmă secretarul de stat al Ministerul Agriculturii, Vasile Șarban, precizând că R. Moldova importă cantități mari de usturoi, morcov, cartofi, tomate și ardei.

Și datele statistice pentru 2011-2021 arată că R. Moldova importă cantități impunătoare de fructe, legume, carne și lactate.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG