Parlamentul European a aprobat miercuri, definitiv, certificatul digital al UE privind imunitatea la COVID 19, menit să faciliteze călătoriile în interiorul UE și să contribuie la relansarea economică a blocului comunitar. El va arăta dacă persoana este vaccinată complet, dacă este imună în urma bolii sau dacă are un test negativ făcut într-un interval scurt de timp.
Va fi gratuit și va fi valabil în toate țările comunitare. În ceea ce privește tipul de vaccin administrat, este vorba despre cele omologate de Agenția Europeană pentru Medicamente – adică Pfizer/BionTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Țările europene au posibilitatea, individual, să accepte și alte vaccinuri – precum Sputnik V sau Sinofarm – care nu au fost omologate de Agenția Europeană pentru Medicamente.
Republica Moldova, libera circulație cu pașaportul biometric şi „pașaport verde” european
Toţi cetăţenii R. Moldova care se află legal pe teritoriul UE vor putea obține certificatul digital european privind Covid în aceleași condiții ca și cetățenii Uniunii Europene. Mai exact, ei ar urma să primească, din oficiu sau la cerere, actele cuprinse în sistemul digital, inclusiv certificatul de testare la Covid sau cel de vaccinare, în cazul în care s-au imunizat într-un stat membru al UE, ne-a comunicat Ministerul de Externe de la Chişinău.
În ce priveşte situația cetățenilor moldoveni care s-au vaccinat în R. Moldova, certificatele de imunizare eliberate de autoritățile sanitare moldovene nu sunt deocamdată echivalate cu cel digital european, dar diplomația de la Chişinău dă asigurări că depune eforturi ca să fie găsită o soluție. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Daniel Vodă, ne-a comunicat că se evaluează compatibilitatea certificatelor naționale de vaccinare cu cele europene şi că se poartă deja discuții la nivelul Comisiei Europene în vederea clarificării procedurii de echivalare:
„În cadrul discuțiilor respective s-a menționat că mecanismul de echivalare este în proces de elaborare de către Comisia Europeană, astfel, pentru moment, nefiind posibilă indicarea cu exactitate a eventualei durate și costurilor procesului de echivalare.”
Până la echivalare, deținătorii certificatelor de vaccinare emise de R. Moldova mai au totuși o opțiune. Ei pot solicita statului membru al UE în care călătoresc să le valideze certificatul de vaccinare şi să le elibereze unul compatibil cu cel european. Decizia va aparține exclusiv acelui stat, iar cererea ar putea fi şi refuzată. Certificate compatibile cu cel european le pot fi solicita atât cei care s-au imunizat în R. Moldova cu vaccinuri autorizate la nivel european, inclusiv de Organizaţia Mondială a Sănătății pentru utilizare de urgență, cât şi cei care s-au imunizat cu preparate autorizate în parte de statele membre ale UE. De exemplu, vaccinul rusesc Sputnik V nu este deocamdată omologat la nivel european, dar a fost autorizat de câteva state europene, inclusiv Ungaria.
Pentru a facilita circulația cetățenilor moldoveni, diplomația de la Chișinău cooperează şi bilateral cu diferite state pentru a obține recunoaștere reciprocă a certificatelor de vaccinare. Un astfel de agrement a fost convenit chiar azi, 10 iunie, cu Ucraina, de exemplu, precizează purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Daniel Vodă:
„Ucraina este cea de-a doua țară, după Ungaria, cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral, prin schimb de note, recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare. Demersuri similare prin canale diplomatice au fost înaintate ministerelor afacerilor externe ale României, Turciei, Cehiei, Greciei, Poloniei, Estoniei, Letoniei și Lituaniei. Au anunțat despre recunoașterea unilaterală a certificatelor de vaccinare eliberate de autoritățile Republicii Moldova, care sunt conforme cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății, următoarele țări: Bulgaria și Regatul Spaniei”.