Linkuri accesibilitate

Radu Jude: „Un premiu reflectă gusturile, inteligența celor care îl oferă” (VIDEO)


Radu Jude, Festivalul de film de la Karlovy Vary, iulie 2018
Radu Jude, Festivalul de film de la Karlovy Vary, iulie 2018

Un interviu realizat de Lina Grâu.

Filmul „Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari”, de Radu Jude a câștigat Marele premiu (Globul de Cristal) al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, din Cehia.

Interviu cu regizorul Radu Jude, laureatul Festivalului International de film de la Karlovy Vary, 2018
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:20 0:00
Link direct


Radu Jude: „Pentru mine personal, nu premiul în sine e important, să zic așa, cât respectul și admirația pe care o am pentru cei care l-au oferit la festivalul de la Karlovy Vary, cât mai ales cei care au fost în juriu. Și printre ei sunt persoane pe care chiar le apreciez foarte tare.”

Europa Liberă: Am citit undeva în presă, spuneați, un citat de-al dumneavoastră, că un premiu spune mai mult despre cei care îl oferă decât cei care îl primesc.

Radu Jude: „Un premiu reflectă gusturile, inteligența celor care îl oferă, nu neapărat ale celui care primește premiul respectiv.

Și, evident, totul e într-un context anume, adică un premiu ține foarte mult de context și, de fapt, nu cred că e important în sine. Premiile nu sunt importante în sine, chiar nu sunt. În acordarea unui premiu, contextul joacă un rol foarte important, pentru că depinde cum sunt celelalte filme, depinde cine e în juriu, cine analizează filmele, cine le judecă și așa mai departe, și așa mai departe.”

Europa Liberă: Puteți să ne spuneți câte ceva despre film din ceea ce se poate spune înainte de a-l vedea?

Radu Jude: „Filmul se numește „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Și titlul reprezintă un citat, o frază din Mihai Antonescu, rostită în 1941, în momentul începerii războiului, când a reprezentat, din păcate, și începutul purificării etnice pe frontul de est, în special Basarabia, Bucovina de Nord, unde armata românească, așa cum e deja recunoscut de statul român a practicat crima în masă față de evrei, au urmat apoi și deportările romilor și așa mai departe.

Iar filmul nu e despre asta, adică nu aduce informații în plus legate de aspectele acestea, cât oferă o încercare de a reprezenta cinematografic o legătură pe care prezentul și lucrurile din prezent ar putea-o avea cu acest trecut și pune și în discuție, dacă vreți, modalitățile sau posibilitățile sau limitele de reprezentare ale evenimentelor istorice, mai ales ale celor de acest tip și de această mărime.

Așa, ca să dau și un detaliu legat de narațiunea propriu-zisă, e povestea unei regizoare de teatru, jucate de Ioana Iacob, care pune în scenă un spectacol public, un fel de reconstituire istorică, reconstituire militară care are legătură cu masacrele făcute de armata română în 1941.”

The Filmmakers @ KVIFF 2018: Interview with Radu Jude

Europa Liberă: Un subiect care, cel mai probabil, va fi interpretat diferit, în special în România, s-ar putea să existe și reacții foarte critice sau virulente la adresa acestei file a istoriei care apare în filmul dumneavoastră. Dumneavoastră ce așteptări aveți?

Radu Jude: „E regretabil dacă sunt reacții violente, mie mi se par absurde. Pentru că, repet, nimic din informațiile care apar în film nu sunt noutăți și nu sunt lucruri pe care România să nu le fi acceptat la nivel oficial deja.”

Europa Liberă: În ce măsură lucrurile trec din tată în fiu și în ce măsură putem privi critic în spate la ceea ce s-a întâmplat în istorie?

Radu Jude: „Nu, nu cred deloc că lucrurile trec din tată în fiu, așa cum spuneți. Cred că responsabilitatea, din punct de vedere juridic, este a celui care face sau nu face un lucru, Adică acest concept de responsabilitate colectivă sau de vină colectivă e foarte, foarte discutabil, dincolo de faptul că e și foarte complicat.

Și atunci, lucrurile sunt discutate și în film într-o formă sau alta. Mi se pare că e important să discutăm pur și simplu trecutul într-un mod cât mai onest, neînsemnând prin asta că, dacă sunt lucruri neplăcute în trecut, ele ne aparțin nouă sau noi suntem vinovați de ceea ce au făcut cei dinaintea noastră. Deloc. E doar o încercare de a vedea lucrurile mai bine și de a încerca să înțelegem, nu știu, ce se poate face mai bine.”

Europa Liberă: Am văzut gestul unei regizoare din Rusia, Elizaveta Știrova, care a anunțat că își va transfera premiul de 15 mii de euro colegilor ei întemnițați în Federația Rusă, Sențov și Serebrinicov. În primul rând, în ce măsură s-a discutat și s-a vorbit despre lucrurile astea la Karlovy Vary și, în al doilea rând, cum vedeți dumneavoastră gestul acesta?

Radu Jude: „Mă rog, s-a vorbit, dar destul de puțin. Acum, pentru Oleg Sențov există o petiție semnată de mii de cineaști din toată lumea, cred, oricum, câteva sute cel puțin, printre care și eu – regizori, producători, actori și așa mai departe.

În ce măsură lucrul acesta va fi și eficient nu știu. Dar e evident că există o solidaritate măcar în momentele astea în care cineva precum Sențov este în mod nedrept băgat în închisoare și acuzat de tot felul de lucruri. Dar dacă lucrul acesta o să fie și eficient – habar n-am. Dar o solidaritate, fie ea și doar simbolică, există.”

Europa Liberă: Spuneți-mi ce viitor, ce viață vedeți pentru filmul dumneavoastră care, iată, acum a avut premiera?

Radu Jude: „Nu știu, știu doar că va fi selectat sau că este deja selectat în alte festivaluri care vor fi prin toamnă. Și după aceea, știu că va fi distribuit în România, din septembrie. Apoi cred că de la începutul anului viitor va fi și în Franța, știu că va fi pe ZDF în Germania și cam atât deocamdată.”

Criticul de film ceh Kamil Fila, care face recenzii de film pentr site-ul Aktualne.cz, a pune despre pelicula lui Radu Jude că „este un film tipic de festival, slavă Domnului că a fost adus [la Karlovy Vary], cu asta și prestigiul festivalului a crescut”.

XS
SM
MD
LG