Linkuri accesibilitate

E cald? Vă facem o Antarctidă!


Este anormal şi periculos să-l ţii pe client într-o Antarctidă după ce el vine din Africa.

E cald? Vă facem o Antarctidă!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:15 0:00
Link direct

Am mers deunăzi într-un troleibuz ca într-un cuptor. Era o căldură infernală. Cred că erau vreo 40 de grade Celsius! Oamenii abia respirau, iar taxatorul, roşu ca racul, abia respira. M-am gîndit că meseria taxatorilor, în lunile de vară, e foarte complicată. Aceştia nu au climatizoare în trolee.

A trebuit apoi să merg la o bancă. Cînd am intrat în instituţia aceea am crezut că mor. Diferenţa dintre temperatura de afară şi cea din bancă era uriaşă. În bancă erau vreo 18 grade Celsius, iar afară vreo 35 de grade. Am simţit cum nişte cuţite de gheaţă mi se împlîntă în plămînii firavi. După ce am stat 10 minute în instituţia antarctică, nu mi-am putut reveni în fire multă vreme. La fel, într-un supermarket, am crezut că îngheţ. Un frig care îţi tăia respiraţia. Înţeleg că afară e foarte cald, dar înăuntru ce temperatură trebuie să fie? Ca la Polul Sud?

Vreau să spun iată ce. În supermarketuri şi bănci intră şi copii şi bătrîni, şi oameni care au probleme cu plămînii sau bronhiile. Oamenii aceştia trebuie sau nu să se simtă confortabil? Dacă răcesc după vizitarea unui supermarket antarctic, îmi va da o despăgubire supermarketul? Îmi vă plăti el tratamentul?

A venit timpul să ne lămurim, stimaţi ascultători. Trebuie să existe o lege privind diferenţa de temperatură dintre afară şi înăuntru. Este anormal şi periculos să-l ţii pe client într-o Antarctidă după ce el vine din Africa. Cineva în ţara asta se gîndeşte la această problemă reală? Sau noi ne culcăm şi ne trezim numai cu sistemul electoral în minte?

XS
SM
MD
LG