Linkuri accesibilitate

Ministerul Educației a dat detalii despre cum vrea să dea îndărăt reforma școlilor promovată de Maia Sandu


Copii și profesori, întorcându-se acasă de la școală în satul Bumbăta
Copii și profesori, întorcându-se acasă de la școală în satul Bumbăta

Ministrul educației, culturii și cercetării, Monica Babuc, a anunțat azi că până la începutul lunii februarie, ministerul va finaliza evaluarea reformei de optimizare a rețelei școlare, în urma căreia, din 2010 și până în prezent, au fost închise 218 școli, iar alte 303 au fost reorganizate. Potrivit ministrului, în cazul unor instituții de învățământ deciziile autorităților locale au fost „fundamental greșite”, de asta ministerul va căuta să afle în ce măsură este îndreptățit procesul de optimizare școlară.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:24 0:00
Link direct


Vorbind de la tribuna Partidului Democrat, ministrul educației Monica Babuc a precizat că analiza reformei din ultimii zece ani va cuprinde opiniile elevilor și ale dascălilor care merg azi în școli de circumscripție, după ce instituțiile din localitate au fost închise sau reorganizate. Cum se alimentează, în ce condiții călătoresc zilnic și dacă reușesc la activități extra program, acestea sunt întrebări care vor fi adresate copiilor, dar și părinților, precizează Monica Babuc. Reprezentanții ministerului își mai propun să afle cum a reacționat comunitatea și ce impact financiar au avut deciziile de optimizare a instituțiilor de învățământ în diferite localități:

„Vrem să înțelegem care au fost avantajele economice ale procesului de optimizare, de reorganizare sau închidere a școlilor, dacă aceste avantaje au existat, și mai ales cum au fost utilizate economiile făcute în urma închiderii școlilor sau reorganizării școlilor, dacă aceste economii au mers pentru întreținerea sau îmbunătățirea situației din sistemul de educației.”

Vrem să înțelegem care au fost avantajele economice ale procesului de optimizare, de reorganizare sau închidere a școlilor

Referindu-se la acțiunile pe care le preconizează ministerul, șefa de la educație a menționat „nevoia corectării unor greșeli”, cu precizarea că actuala conducere nu ,,reneagă” reforma care a avut la bază și argumente demografice.

Monica Babuc a mai anunțat că ministerul va iniția modificarea unor articole din Codul educației care să-i permită autorității din învățământ să participe la luarea deciziilor în cazul școlilor care se află în dificultate economică.

Până acum procesul de optimizare școlară a fost doar pe seama autorităților locale. Șefa direcției educație din Fălești, Silvia Matasî susține că deciziile de închidere sau reorganizare a școlilor s-au luat cu mare dificultate, însă argumente au fost mai mult decât suficiente în cazul celor 11 școli închise în raion. Pe lângă faptul că acolo frecventau mai puțin de 30 de elevi, sediile instituțiilor erau vechi și avariate, încât nu mai puteau asigura condiții decente elevilor. În astfel de cazuri, nu sunt din cei care s-ar opune închiderii, mai spune Silvia Matasî:

„Mai am acum o instituție în care au rămas 27 de copii, e o școală primară grădiniță. Și cadrele didactice, și managerul ne roagă de la început de an să o închidem și să o lichidăm. Nu sunt condiții, nu există concurență între copii, că sunt două clase mixte. Clasa I-a cu a III-a învață în același spațiu și clasa a II-a cu a IV-a în același spațiu. Eu sunt de acord că ar fi bine ca școala să fie cât mai aproape de copil, dar să vedem dacă putem face calitate, nu clădirea însăși este școală.”

Ar fi bine ca școala să fie cât mai aproape de copil, dar să vedem dacă putem face calitate, nu clădirea însăși este școală

În raionul Drochia bunăoară, rezistența părinților a făcut ca una din școli să înceapă anul de învățământ cu doar patru elevi, spune șeful direcției educație, Ion Recean. Urmau să fie 10, dar până la urmă cei mai mulți dintre părinții au decis să-și ducă copiii în școli mai mari.

Pe lângă faptul că școlile de acest tip nu reușesc să-și plătească facturile și au probleme financiare, și mai importantă este asigurarea unei educații de calitate. Acestea au fost motivele pentru închiderea în acest an a unui gimnaziu, spune Ion Recean.

„Noi la gimnaziul acesta din Șalviri am avut cinci copii de clasa a IX-a care au absolvit și din cinci, trei au susținut matematica pe note negative și doi pe nota cinci, dar au avut în școală note de nouă la finele anului. De la nouă au ajuns la note negative, despre ce fel de calitate putem să vorbim. Asta-i una, dar a doua sunt și banii. Erau într-o clasă cinci copii, în alta patru, în alta șase.”

Monica Babuc a precizat că evaluarea ministerului va fi baza unei noi strategii școlare, cel mai probabil pentru următorul an de învățământ. Concomitent, vor demara dezbateri pentru actualizarea programei școlare și ușurarea sarcinii elevilor. Specialiștii în educației cu care am reușit să stau de vorbă susțin că în lipsa unor laboratoare pentru disciplinele școlare, învățământul din Moldova riscă să rămână profund teoretizat, departe de a respecta obiectivul de formare a competențelor asumat de autorități la nivel de politici și strategii.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG