Problemele sănătății: ministerul de resort a propus o reformă a sistemului de spitale, o concentrare și specializare a spitalelor. Reforma ar urma să se încheie in 2024 și a fost salutata de unii experți. Nu și de marele public. Marți, Partidul Democrat a cerut Ministerului Sănătății să retragă reforma, în forma actuală. Iar astăzi (miercuri) premierul a mustrat-o pe Ruxanda Glavan, ministrul sănătății că nu ar fi știut cum să „comunice”. Care este acum stadiul acestei reforme?
Premierul Pavel Filip a reiterat poziţia exprimată în ajun de partidul de guvernare şi a spus că reforma spitalicească se amână întrucât „greșelile” de comunicare ar fi generat îngrijorări nefondate de natură să provoace chiar şi proteste în unele localităţi.
Pavel Filip: „Trebuie să recunoaștem că a fost o greșeală de comunicare, de aceea doamna Ministru Glavan trebuie să avem grijă cum comunicăm. Vreau să spun un lucru important, nimeni nu are de gând să închidă nici un spital acum. Nu există un document aprobat în acest sens. Vom lucra în continuare asupra elaborării acestui concept de reorganizare, de reformare a sectorului spitalicesc. După care va fi discutat”.
Premierul Pavel Filip anunţa încă la începutul acestui an determinarea executivului de a realiza reforma spitalicească, despre care se discută de 15 ani în Moldova.
În urmă cu o lună, la 15 iunie, Pavel Filip a prezidat o şedinţă în care s-a discutat conceptul acestei reforme. Premierul i-a cerut atunci ministrei Glavan să definitiveze în „cel mai scurt timp” conceptul reformei şi să-l propună spre aprobare Guvernului. La scurt timp, la 27 iunie, Ministerul Sănătăţii anunţa definitivarea conceptului pe care l-a prezentat public managerilor de spitale. Documentul prevedea reorganizarea spitalelor existente până în 2024, inclusiv prin crearea unor spitale centrale, regionale și specializate, toate subordonate Ministerului Sănătăţii.
Înainte de a prezenta conceptul, Ministra Sănătăţii, Ruxanda Glavan, declara la postul public de televiziune că reforma se bucură de sprijinul politic al guvernării şi că aceasta va demara în scurt timp:
„De ce am siguranţa că ne va reuşi? Pentru că în Cadrul Guvernului din care fac parte domnul prim ministru Filip este primul premier care vorbeşte despre necesităţile de reformă în sănătate. Există acest lucru şi acest sprijin politic.”
Marţi, 18 iulie, purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, a anunţat că nu va există o susținere politică din partea coaliţiei majoritare până nu va fi propus un concept foarte clar al reformei.
Ministra Ruxanda Glavan nu a comentat azi la şedinţa cabinetului de miniştri amânarea reformei anunţată de partidul care a avansat-o în funcţie şi nici nu a reacţionat la observaţia premierului care i-a reproşat că nu ar fi ştiut să „comunice” despre preconizata reformă. Unii experţi din domeniu nu exclud că ministra ar fi intrat în dizgrația propriilor colegi întrucât nu s-ar regăsi în componența guvernului reorganizat ce ar urma să fie prezentată Parlamentului până la finele acestei săptămâni.
La solicitarea Europei Libere, Ministerul Sănătăţii a prezentat unele clarificări. Într-o declaraţie pe care ne-a difuzat-o instituţia se spune că dezbaterile publice iniţiate pe marginea conceptului de reformă vor continua. „Dezbaterile vor dura până când vom reuși să avem un concept reușit de reformă, înțeles și acceptat de cetățeni”. În document se mai spune că Ministerul este de acord că ar fi nevoie de „o comunicare mai clară și susținută referitor la conceptul reformei spitalicești”.
Deşi PD a anunţat că şi-a retras sprijinul politic pentru promovarea acestei reforme, formaţiunea nu renunţă totuşi la cel mai scandalos element al acesteia, anume la centralizarea instituțiilor medicale şi trecerea lor în subordinea Ministerului Sănătăţii, care este prevăzută într-o inițiativă legislativă separată votată deja în prima lectură.