După președintele Igor Dodon, și ministrul economiei și infrastructurii, Anatol Usatîi, a încercat să justifice majorarea bruscă de tarife la transportul auto interurban. Majorarea a survenit la început de an electoral, într-un moment în care Dodon și guvernul său aliat au promis nu tarife mai mari, ci dimpotrivă, beneficii sociale mărite. Într-o conferință de presă de astăzi, ministrul Usatîi a spus că, în schimbul scumpirii biletelor cu 20%, autoritățile se vor asigura că este îmbunătățit substanțial confortul pasagerilor.
Anatol Usatîi şi-a apărat decizia de majorare a tarifelor în faţa criticilor de netransparenţă, spunând că a fost „bine cântărită” şi „îndelung negociată” şi a declarat totodată că nu are de gând să-şi retragă ordinul, chiar dacă opoziţia îl ameninţă cu o moţiune simplă în parlament.
„Eu sunt ferm convins şi echipa mea m-a convins că aceasta este unica soluţie pentru a debloca situaţia în ramura transportului de pasageri. De aceea nici într-un caz nu vom accepta anularea acestui ordin”.
Scopul acestei decizii, de altfel destul de neobişnuite pentru o perioadă preelectorală, e, aşa cum ne-a explicat şi consilierul prim-ministrului Ion Chicu pentru domeniul transporturilor, Oleg Tofilat, să le ceară transportatorilor îmbunătăţirea calităţii, dar să le ofere şi o resursă din care să câştige bani pentru această îmbunătăţire, adică dreptul de a opera cu tarife mai mari.
„Decizia care a fost luată a fost probabil cea mai logică: tarifele le mărim de la 1 ianuarie, iar conformarea cu criteriile de calitate începe din 2 februarie, ceea ce le dă transportatorilor un răgaz pentru a acumula surse financiare şi a se conforma. Iar interesele pasagerilor şi pentru noi la fel de mult contează”.
Opoziţia spune însă că cel puţin 30 la sută din cheltuielile suportate de transportatori sunt costuri ale ineficienţei şi că, înainte de a le spori marja de venituri, autorităţile ar fi trebuit mai întâi să le ceară să se clarifice cu transportul ilicit, vehiculele învechite şi devierile de la grafice. Într-o conferinţă de presă din ajun, deputaţii uneia dintre formaţiunile Blocului ACUM, cei din PPDA, l-au ameninţat pe autorul deciziei cu demiterea, acuzându-l totodată de avantajarea transportatorilor, în detrimentul călătorilor.
Iată argumentele unuia din aceşti deputaţi, Igor Munteanu:
„51% din autobuzele folosite pe rutele naţionale au termenul de exploatare de peste 26 de ani. Deci, ele demult nu ar mai trebui să circule pe şosele. Este greu de crezut că se mai pot conforma unor criterii de calitate. Cele 498 de companii care activează în acest domeniu nu comunică între ele, licenţele apar la cerere, nu există nicio planificare strategică... de asta transportul de pasageri este mai scump decât ar trebui să fie.”
Opoziţia mai suspectează autorităţile de rea-credinţă, prin faptul că au luat decizia în timpul sărbătorilor de iarnă, în speranţa să atenueze reacţiile critice.
Oleg Tofilat, care în general nu pune nici el la îndoială „ineficienţa monumentală”, spune el, a transportului de pasageri din Republica Moldova, crede totuşi că majorarea va permite ca lucrurile să iasă din cercul vicios al ineficienţei dictate de sărăcie şi invers. La originea problemelor ar sta totuşi, potrivit consilierului, decizii proaste anterioare prin care tarifele în transport au fost lăsate în seama ministerului, nu a pieţei libere.
„Din această cauză în ultimii şapte ani toţi miniştrii au ezitat să mărească tarifele, pentru că asta pică prost la electorat”, spune Tofilat.
O scoatere a tarifelor din domeniul de reglementare a autorităţilor publice ar necesita însă timp, mai spune Tofilat, ceea ce nu înseamnă că nu se va produce, însă nu chiar acum.
Ceea ce se va întâmpla, în schimb, acum e un examen tehnic pentru întregul parc de autobuze şi maxi-taxiuri, care se va produce în următoarele patru luni, începând din 1 februarie, şi care ar trebui să se încheie cu scoaterea din circuit a unităţilor de transport învechite peste măsură şi recondiţionarea celor ce mai pot fi utilizate.