Linkuri accesibilitate

Reporteri fără frontiere: în Europa s-au întețit atacurile verbale la adresa presei


În raportul 2018 despre Libertatea Presei în Lume se remarcă deteriorarea situației presei în democrații tradiționale.

Anul 2017 s-a caracterizat printr-o ostilitatea crescândă față de presă, încurajată pe față de lideri politici, iar eforturile regimurilor autoritare de a-și impune viziunea asupra jurnaliștilor reprezintă o amenințare la adresa democrațiilor – acestea sunt unele din concluziile Raportului despre Libertatea Presei în Lume, dat publicității miercuri de organizația internațională „Reporteri fără frontiere”. Amenințarea la adresa presei, se mai arată în raportul pe 2018 (care se bazează pe evoluțiile din anul precedent) se face tot mai resimțită la lideri aleși democratic, care nu mai văd în presă un pilon al democrației, ci un adversar ce trebuie combătut.

Președintele american Donald Trump și purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, 4 ianuarie 2018
Președintele american Donald Trump și purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, 4 ianuarie 2018

Statele Unite, în acest context, au căzut pe locul 45 în indexul libertății presei în lume, care analizează situația din 180 de țări.

Atacurile verbale la adresa presei s-au întețit în ultimul timp și în Europa, remarcă organizația „Reporteri fără frontiere”. Un exemplu este Cehia, care a căzut 11 locuri, ajungând pe locul 34: aici, președintele Milos Zeman a venit odată la o conferință de presă cu un kalașnikov pe care scria „pentru jurnaliști”. În Slovacia (regres de 10 locuri), premierul Robert Fico i-a calificat pe jurnaliști drept „hiene idioate”.

Mii de oamei au protestat la Bratislava după uciderea jurnalistului slovac Jan Kuciak,16 martie 2018
Mii de oamei au protestat la Bratislava după uciderea jurnalistului slovac Jan Kuciak,16 martie 2018

Raportul menționează, desigur, asasinarea jurnalistului slovac Jan Kuciak și a jurnalistei din Malta, Daphne Caruana Galizia, ambii uciși din cauza investigațiilor pe care le făceau.

Ca și anul trecut, Norvegia este pe locul întâi în index, iar Coreea de Nord pe ultimul loc.

În Europa, locul unde tradițional presa este cel mai bine protejată, s-au înregistrat acum și cele mai mari „căderi” în indexul libertății presei: Malta, Cehia, Serbia și Slovacia.

Raportul remarcă, de asemeni, influența crescândă a „liderilor puternici”, cum ar fi președintele rus Vladimir Putin, care după ce a limitat drastic libertatea presei acasă, își extinde acum propaganda peste hotare, prin organizații media ca RT sau Sputnik. China pe de altă parte, își exportă modelul „autoritar” în Asia. Situația presei în țările post-sovietice și Turcia continuă să se deterioreze rapid – cam două treimi din aceste țări sunt în jurul locul 150 sau sub în indexul libertății presei, începând cu Rusia pe locul 148. În această categorie nu intră și Republica Moldova, care se situează pe locul 81, imediat după Armenia (80).

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG