Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii politice: rocada din Procuratură și planurile lui Igor Dodon


Opinii ale analistului politic Igor Volnițchi și ale editorialistului Nicolae Negru.

Procuratura Anticorupție o are ca șef adjunct pe Adriana Bețișor, care va exercita interimatul la conducerea instituției după demisia procurorului-șef Viorel Morari. Acesta a demisionat după ce mai multe mijloace mass-media au primit e-mailuri în care demnitarul era acuzat, între altele, de subordonare față de liderul democraților, Vlad Plahotniuc. Pentru analistul politic Igor Volnițchi această rocadă de cadre pare a fi una enigmatică:

Igor Volnițchi
Igor Volnițchi

Igor Volnițchi: „Să vedem ce va fi în continuare, pentru că dna Bețișor, care a fost avansată în locul dlui Viorel Morari, se cunoaște că a instrumentat dosare destul de răsunătoare. Să vedem dacă acum urmează și alte dosare, mai ales dacă ne îndreptăm spre alegeri anticipate, în anticipate știm că tentația de a servi publicului dosare atât de fierbinți este una foarte mare, de aceea nu putem exclude că ar putea avea legătură și cu preconizatele alegeri parlamentare anticipate.

Este o mișcare destul de stranie, dar care totodată confirmă că în Republica Moldova acum există două lumi paralele – o lume în care se discută mult despre coaliții postelectorale, despre viitoarea guvernare, despre cine cu cine s-ar putea înțelege și în ce condiții, și o altă lume despre care primim tot mai multe semnale că, uite, se fac niște privatizări, se încearcă preluarea unor afaceri, pentru că am văzut că și în această săptămână au fost reținute unele persoane care se zice că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a unei afaceri, de preluare a controlului asupra unei afaceri. Adică trăim în două lumi paralele – într-o lume în care se face multă politică și într-o lume în care se delimitează sferele de influență în business. E greu de presupus ce a stat la baza cererii de demisie a procurorului Morari, dar se aud anumite afirmații că ar avea legătură și cu ceea ce se întâmplă în cea de-a doua lume, lumea paralelă cu cea a politicului.”

Editorialistul Nicolae Negru spune că este surprins de faptul că șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a demisionat în aceste împrejurări:

Nicolae Negru
Nicolae Negru

Nicolae Negru: „M-a surprins că un funcționar de un asemenea rang a găsit de cuviință să-și dea demisia în urma unor învinuiri care au apărut în spațiul public, învinuiri neprobate, nefondate, dar e bine atunci când un funcționar de rang înalt se dă la o parte și zice: „Anchetați, investigați, eu nu sunt vinovat, convingeți-vă de faptul că nu despre mine e vorba în acel document anonim care circulă în spațiul public.” Dar ar fi așteptat totuși de la Procuratura Generală să spună că, iată, am făcut următorii pași să vedem dacă e adevărat ceea ce se spune acolo. Și lucrul acesta trebuie făcut cât mai repede, nu trebuie de lăsat, că atunci am putea presupune că nu e vorba de o demisie voluntară, dar e vorba pur și simplu de o mușamalizare – l-am luat de acolo și-l mutăm în altă parte.

Totul trebuie să fie transparent și așteptăm acțiunile logice care decurg dintr-o acțiune în aparență transparentă. Să vedem dacă nu ne înșelăm cumva și aici e scepticismul meu – pe de o parte, e bine că și-a dat demisia, dar pe de altă parte, rămân niște umbre întunecate în care nu vedem nimic și ar trebui societatea să vadă lucrul acesta.”

În seara zilei de vineri, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Maria Vieru, a declarat pentru portalul de știri Unimedia că Viorel Morari va activa în calitate de procuror în Secția unificare a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanţele de judecată a Procuraturii Generale.

În altă ordine de idei, președintele Igor Dodon admite că ar putea înainta la funcția de premier un reprezentant al Partidului Socialiștilor, care este cea mai mare formațiune parlamentară, sau un candidat din echipa sa prezidențială. Totuși, el evită să dea nume. Jurnalistul Igor Volnițchi întrevede în această declarație a lui Igor Dodon mai degrabă o pregătire de anticipate:

Instinctul de autoconservare ar putea să-și spună cuvântul pe ultima sută de metri...

Igor Volnițchi: „Socialiștii, cel puțin în rândurile celor pe care îi au în Parlament, au persoane destul de competente, au minimum două-trei nume grele care ar putea veni în funcția de prim-ministru, dar aici nu e vorba atât de capacitățile persoanei respective, deoarece mai degrabă va fi o urmare a unor reguli prevăzute de legislația în vigoare pentru declanșarea anticipatelor. Și în acest caz mai puțin contează numele, fie că va fi vorba de dna Greceanîi, fie că va fi vorba de dl Țurcan, fie că va fi vorba de dl Ceban Ion, de oricine altcineva, pentru că șansele în cazul în care nu se reușește constituirea unei coaliții parlamentare clare, șansele ca oricare din aceste candidaturi să ajungă prim-ministru sunt minime.

De aceea și spuneam că mai degrabă va fi o formalitate, se va merge pe ceea ce prevede legislația în vigoare, fără a se investi mari șanse în reușita unui astfel de Guvern, deși instinctul de autoconservare ar putea să-și spună cuvântul pe ultima sută de metri.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG