Linkuri accesibilitate

Va fi Iurie Leancă primul cetățean al R.Moldova, în Parlamentul European?


Iurie Leancă și Victor Ponta

Fostul premier Leancă se află pe un loc eligibil al partidului Pro România, înființat de fostul premier român Victor Ponta.

Alegerile pentru Parlamentul European, programate pentru 26 mai 2019, se vor desfășura și în Republica Moldova unde vor fi deschise, pentru cetățenii români, 36 de secții de votare. Câteva partide din România şi candidați independenți și-au început deja campania electorală în Chișinău. Unele formațiuni au inclus candidați din R. Moldova pe listele lor. Pe loc eligibil este însă doar unul, fostul premier Iurie Leancă, al patrulea în lista Pro Romania, partidul fostului premier Victor Ponta. Cei doi și-au prezentat azi la Chişinău platforma electorală.

Iurie Leancă și Victor Ponta la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:38 0:00
Link direct

Promovarea în rezoluțiile Parlamentului European a perspectivei integrării europene pentru R. Moldova şi oferirea de fonduri de pre-aderare sunt printre principalele priorități ale partidului Pro România, a declarat Iurie Leancă, aproape convins că în viitorul legislativ european va ajunge în premieră un cetăţean al R. Moldova.

Fostul premier Iurie Leancă, lansarea candidați Pro România la europarlamentare, București, 14 aprilie 2019
Fostul premier Iurie Leancă, lansarea candidați Pro România la europarlamentare, București, 14 aprilie 2019

Potrivit unor analiști care fac trimitere la sondaje de opinie, Leancă ar avea șanse mari să ajungă în Parlamentul European. Includerea sa pe un loc eligibil e atuul formațiunii Pro-România şi asta o deosebește de celelalte partide din cursă, a spus Victor Ponta azi la Chișinău cu ocazia lansării. La prezidențialele din România, din 2014, Ponta a obținut în Moldova puțin peste 20 la sută din voturi. Amintind despre acest scor, el a spus că implicarea în campanie a lui Iurie Leancă nu e neapărat pentru atragerea voturilor basarabenilor, ci pentru că fostul premier moldovean cunoaşte mai bine problemele din stânga Prutului şi ar putea la Bruxelles să sprijine lucruri concrete:

„Ceea ce înseamnă cum se fac procedurile pentru folosirea banilor europeni, cum se fac proiectele să le prelungim din România în Moldova, vom face odată până la urmă autostrada aia de la Iaşi-Ungheni să meargă mai departe spre Chişinău, cum putem să avem subvenții în agricultură şi în Moldova, cum sunt în România. Îmi doresc foarte tare, Corina Creţu, Iurie Leancă, Mihai Tudose ,cine va merge din partea Pro România în parlamentul European, să se bată pentru infrastructură, pentru şcoli, pentru spitale.”

Mai multi expeţi sunt de parere că e puţin probabil ca partidul condus de Ponta să câştige multe voturi în Moldova, deoarece Iurie Leancă şi-ar fi pierdut din credibilitate.

Şanse mai mari în R. Moldova le are Partidul Mișcarea Populară al fostului președinte român Traian Băsescu, politicianul român cel mai popular în Moldova, potrivit cercetarilor sociologice. El a fost printre primii care şi-a lansat candidații pentru alegerile europene, la Chişinău. Traian Băsescu a declarat că principala sa misiune, dacă va obține un mandat în Parlamentul European, va fi unirea României cu Republica Moldova, aceasta fiind prioritatea sa ca politician după aderarea României la UE și NATO. La precedentele alegeri europarlamentare din 2014, majoritatea românilor din Moldova au votat pentru partidul lui Băsescu. Al doilea pe lista formaţiunii este basarabeanul Eugen Tomac ,apreciat pentru eforturile sale vizând simplificarea procedurilor de redobândire a cetățeniei române. La parlamentarele din 2012, Tomac a obţinut mandatul de deputat graţie votului moldovenilor cu cetăţenie română.

La finele lui aprilie şi-a lansat campania la Chişinău şi Partidul Național Liberal cu lozinca „E timpul Basarabiei alături de România în primul rând”. În lista electorală a PNL este jurnalistul și omul de televiziune de la București, Rareș Bogdan, precum și Siegfried Mureșan, care în fostul Parlament European a promovat inițiative de infrastructură pentru Moldova, dar a şi criticat derapajele antidemocratice ale guvernării de la Chişinău. Cu ocazia lansării în campanie, Mureşan a declarat la Chişinău că primul lucru pe care liberalii români îl vor cere noului Parlament european este o perspectivă europeană clară pentru Republica Moldova. La lansarea formaţiunii au participat liderii opoziţiei pro-europene de la Chişinău Maia Sandu şi Andrei Năstase.

Partidul Pro România, Mişcarea Populară şi PNL sunt singurele, deocamdată, care și-au început campania electorală şi în stânga Prutului. A făcut-o şi un candidat independent, avocatul Petre Costea, care a lansat o petiție către autoritățile de la București privind procedurile de redobândire a cetățeniei române de către cetățenii moldoveni, proces despre care spune că a devenit destul de anevoios în ultima perioadă, în multe cazuri fiind chiar suspendat. Și le-a cerut cetățenilor moldoveni să semneze petiția.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG