Eveniment istoric pentru Franța (și Europa) procesul, care va dura până în mai 2022, un proces cu o durată nemaiauzită de noua luni! Puse unul peste altul, dosarele (un milion de pagini) ar închipui un turn de 53 de metri înălțime.
Le Monde oferă câte un portret condensat al fiecăruia dintre cei 20 de acuzați. Le Figaro, în schimb, oferă un portret al avocatei principalului acuzat, Salah Abdeslam, Olivia Ronen. In vârstă de numai 31 de ani, ea este specializată in apărarea cazurilor de islamiști radicalizații.
Printre cei 20 de acuzați - cu toții bărbați: Salah Abdeslam, francez născut în Belgia, singurul supraviețuitor al comandourilor din noiembrie 2015. Doar 14 suspecți se află în persoană în sală (trei dintre ei sunt prezenți în libertate, sub control judiciar). Unul este închis in Turcia, unde fugise și unde a fost imediat arestat, a doua zi după atentate, în 2015, iar cinci sunt dispăruți, aceia fiind considerați în realitate comanditarii, însă este possibil ca ei să fi murit în Siria.
L’Île de la Cité în centrul Parisului, insula cu catedrala Notre-Dame pe care se află situat tribunalul, a fost transformată în fortăreață, la operațiunea de paza participând nu mai puțin de 1000 de polițiști, iar asta până în mai 2022.
„Tratat ca un câine”
Libération, care relatează procesul in continuu, pe site-ul său, de la fața locului, se ocupă în detaliu de principalul eveniment, care a fost acela ca prima zi, cea de ieri a fost marcată de o depoziție mult așteptată: Abdeslam, principalul acuzat, care riscă pedeapsa de închisoare pe viața, s-a lansat într-o tiradă împotriva condițiilor sale de detenție.
El a spus, pe un ton provocator și arțăgos, că este „tratat ca un câine” de șase ani de zile. In realitate este vorba de cinci ani. El a fost arestat in Bruxelles în mai 2016, după ce scăpase deja din mai multe capcane ale poliției belgiene. Într-unul din incidente, care e faimos pentru că a ridiculizat poliția si legislația din Belgia, el a scăpat noaptea din casa încercuită de poliție, deoarece legea belgiană nu permite percheziții la domiciliu noaptea, înainte de ora 6 dimineața.
Abdeslam este într-adevăr deținutul cel mai păzit și supravegheat din Franța, având în celulă camere care il filmează 24 de ore pe zi si beneficiind doar de o ora de plimbare pe zi, singur. Asta este însă, cum explica procuratura si acuzația, nu doar pentru a împiedica o evadare sau eventuala lui sinucidere, ci si pentru a-l păzi de ceilalți deținuți din închisoarea de înaltă securitate in care este ținut de cinci ani. Cum de paza lui se ocupă cu totul, înlocuindu-se pe rând, nu mai puțin de opt polițiști si gardieni, paza lui costă aproape jumătate de milion de euro pe an.
Rigoarea împotriva barbariei
Devenit foarte religios in închisoare, el a spus, adresându-se judecătorilor că știe că "va reînvia după moarte" și că el nu crede în justiția oamenilor.
Avocata sa, Olivia Ronen, a cerut doar ca el să beneficieze de condiții de detenție "normale".
Belgia va fi prezentă în multe, sau in majoritatea dezbaterilor, deoarece cei mai mulți dintre făptași si inculpați erau musulmani belgieni, mulți din cartierul din Bruxelles -- devenit faimos - Molenbeek, iar Bruxelles a servit de baza logistica operațiunilor.
În afară de Salah Abdeslam, de altfel, unul dintre cei doi acuzați de la Paris, Mohamed Abrini, cunoscut ca „omul cu pălărie”, a participat ulterior la atentatele teroriste din Belgia, de pe aeroportul și din metroul din Bruxelles, în martie 2016. Și el, la Bruxelles, ca și Abdeslam la Paris, au renunțat în ultimul moment să se arunce în aer.
Cotidianul flamand din Bruxelles De Morgen constată că atitudinea provocatoare a lui Abdeslam la proces poate aduce un mic profit celorlalți acuzați, care se arată remarcabil de de umili. Cotidianul francofon Le Soir, la rândul său, într-un editorial, laudă justiția franceză care oferă normalitate: „Justiția franceză față în față cu provocarea exemplarității.” Scrie Le Soir: „În fața «ororii», justiția franceză răspunde printr-o rigoare exemplară. Nu doar că nu poate fi vorba de răzbunare, dar, dincolo de dimensiunile lui nemaivăzute, procesul va fi unul cu o procedură extrem de banală, totul întru onoarea unei națiuni ale cărei valori nu s-au clintit câtuși de puțin într-un deceniu de terorism. Teroriștii vor fi judecați fără ură, fără spirit de revanșă, judecătorii opunând obscurantismului ceea ce îl sperie cel mai tare și care face onoarea democrațiilor: statul de drept.”
Această atitudine amintește de faimoasa copertă a a revistei Charlie Hebdo, imediat după atentate, care reprezenta un petrecăreț parizian dansând cu o cupă de șampanie în mână, ciuruit de gloanțe prin care țâșnește lichid festiv și care spune: „Imbecilii! Ei au arme. Noi avem șampania!”...
Molenbeek - Afganistan
La Bruxelles nu găsim însă doar islamism, ci și instituțiile UE, așa că tot ieri, in cadrul activității grupurilor politice din Parlamentul European, s-a discutat mult situația din Afganistan. Grupul socialist transnațional, S&D, a propus femeile afgane pentru premiul Saharov de anul acesta, premiul destinat apărătorilor drepturilor omului.
La rândul său, grupul eurosceptic ECR, creat in jurul conservatorilor polonezi din PiS (și de care s-a apropiat recent Fidesz-il lui Viktor Orbán, împins afară din gruparea creștin democrata PPE) a propus o moțiune in sprijinul creștinilor din Afganistan, abandonați cu totul de occident.
Într-adevăr, se estimează ca in ultimele doua decenii de prezență occidentala in Afganistan, circa 10.000 de afgani s-au convertit la creștinism (cel puțin acestea sunt cifrele furnizate de grupul ECR), iar acești convertiți creștini care au abandonat islamul, in ciuda promisiunilor aparent liniștitoare ale talibanilor, risca teoretic moartea, deoarece sharia, legea islamica, pedepsește apostazia, abandonarea islamului, cu moartea.
Secretarul de stat american Antony Blinken, care s-a întâlnit ieri seara la Berlin cu omologul său german Heiko Maas, a spus cu nemulțumire că în loc sa fie inclusiv, cum promiseseră, Islamiștii au prezentat un guvern exclusiv compus din talibani.
Blinken a vizitat baza americană de la Ramstein, unde au fost evacuați mulți afgani, în ceea ce la München Süddeutsche Zeitung numește Operațiunea „Thank You”.
Guvernul afgan (pe care l-am prezentat pe scurt in revista presei de ieri) e compus, în ciuda promisiunilor făcute, doar din talibani. Nu doar că guvernul nu are nicio femeie ministru, dar nu a cooptat nici măcar un singur reprezentant al altor grupuri, de pildă din masiva minoritate șiită hazara.
Tot în legătură cu Afganistanul, promisiunile goale ale talibanilor și compoziția noului guvern islamist, Washington Post analizează recrearea de către aceșta a mult temutului Minister pentru Propagarea Virtuții și Prevenirea Viciilor, instituție care aduce în memorie grupurile de milițieni islamiști cu turbane și înarmați cu mitraliere care bat ulițele și arestează sau pedepsesc în stradă pe cei care le par a fi îmbrăcați corect, sau nu fac gesturile „care trebuie” în spațiul public.
Breakfast of champions
In sfârșit, rămânând în domeniul moralei publice, o dezbatere frământă clasa politica, dar și opinia publică din Belgia: După jocurile olimpice de la Tokyo, unde atleții belgieni au primit un număr important de medalii, este oare moral ca ei să nu plătească impozite pe sumele primite?
Aur, argint și bronz, nu contează, fiscaliștii belgieni spun că toată lumea trebuie să plătească. Problema este tratatul belgo-japonez din 2016. Acel tratat, în partea sa comercială, exclude dubla impozitare. Or, Japonia nu taxează premiile, spre deosebire de cazurile precedente ale jocurilor de la Rio și Londra, unde atleții străini premiați au plătit mici taxe locale. Dar fiscul belgian consideră că deoarece atleții naționali nu au plătit impozite în Japonia, ei trebuie să plătească în Belgia, unde fiscul îți poate lua până la 50%.
Sigur, există o prevedere în codul fiscal belgian, imaginat, în toate nuanțele lui perfide, în sec. XIX, prevedere care spune că sunt excluse de la impozitare câștigurile sub formă de recompensă pentru merite excepționale ale savanțlor, scritorilor și artiștilor... dar nimeni nu imagina atunci sportul de performanță sub forma sa de azi.
Pentru fiscul belgian, sportul nu intră așadar în regimul de excepție al științelor și artelor. Ceea ce pune întrebări în legătură cu natura însăși a sportului de profesie de astăzi și a mașinii de bani pe care a ajuns să o reprezinte.
