Le Monde scrie în numărul datat din această dimineață, marți 21 septembrie, că șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, găsește la rândul ei «inacceptabil» felul în care Franța a fost tratată, după cum s-a exprimat ea într-un interviu cu CNN.
Se știe despre ce e vorba: pactul militar Aukus dintre Statele Unite, Australia și Regatul Unit, care a suflat de sub nasul Franței un imens contract (50 de miliarde euro) semnat în 2016 cu Canberra, Australia, pentru livrarea a douăsprezece submarine, a declanșat o criză politică fără precedent între Paris și Washington. Retrăgându-și ambasadorul de la Washington, dar și din Canberra, Franța acuză SUA și Australia de „minciuni și duplicitate”.
Canberra a anunțat însă că nu are niciun regret, în ciuda furiei Franței, cum o precizează același Le Monde. La Londra, The Daily Telegraph are un comentariu sarcastic în care conchide că furia Franței arată nuanțe aproape comice de bosumflare.
Tot la Londra, The Guardian revelează că Franța, ca represalii, încearcă acum să blocheze sau să întârzie semnarea tratatului comercial UE – Australia. La New York, în marginea adunării generale ONU, ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a anunțat că nu are intenția să se întâlnească cu omologul său american Antony Blinken.
La rândul său, Comisarul European pentru piața internă, Thierry Breton (francez) spune într-un interviu apărut în această dimineață în Financial Times că ceva s-a rupt (“something is broken”) în relațiile transatlantice, ba chiar se zvonește pe culoarele Comisiei de la Bruxelles că europenii ar putea anula summitul SUA – UE prevăzut pentru 29 septembrie în Pittsburgh, deoarece el ar fi inutil în stadiul actual al relației.
Cum o remarcă Washington Post, miile de critici aduse lui Joe Biden pentru retragerea din Afganistan (iar mai recent pentru afacerea submarinelor franceze) fac că discursul său la această adunare generală anuală a ONU este cel mai așteptat, el trebuind în primul rând să repare încrederea aliaților europeni.
New York Times estimează că cerându-i ministrului de externe Le Drian să folosească un limbaj care de obicei nu este câtuși de puțin asociat cu diplomația, cu atât mai puțin între aliați, pentru a descrie gestul american – “minciuni”, “duplicitate”, “brutalitate” și “dispreț” – și rechemându-l acasă pe ambasadorul Franței la Washington, o premieră absolută, Emmanuel Macron “atacă direct Statele Unite”. Într-o analiză, New York Times estimează că asta este ’“un pariu foarte riscant chiar și pentru un jucător îndrăzneț” și se întreabă: “Oare președintele Franței are suficiente cărți în mână?”
La rândul său, The Local, site-ul de informații pan-european de limbă engleză, cu sediul la Stockholm, care are cinci milioane de abonați, conchide că în mod vizibil Macron nu se înșela în legătură cu moartea Alianței Nord Atlantice – NATO.
Cât despre Macron – el nu merge la ONU și a trimis doar un video pre-înregistrat.
Alegeri cu frământări în Rusia și Germania
În acest timp, în Rusia partidul puterii se arată deja așezat confortabil pe rezultatele finale ale alegerilor pentru Duma, iar în Germania, în perspectiva alegerilor de duminica viitoare, 26 septembrie, candidatul social democrat Olaf Scholz și-a lărgit distanța ce îl separă de cel care trebuia să fie succesorul Angelei Merkel, creștin democratul Armin Laschet.
La München, Süddeutsche Zeitung analizează această aparentă ciudățenie, care e aceea că Armin Laschet, omul lui Merkel, politiciană originară din estul Germaniei, din fosta DDR (RDG) pierde acum cel mai mult teren tocmai în acele landuri răsăritene.
Abia acum apare limpede cât de mult depinde partidul conservator CDU/CSU de persoana Angelei Merkel. « Mutti, c'est fini» este titlul mare de pe foarte eleganta copertă a cotidianului francez Libération de astăzi, un număr special dedicat alegerilor din Germania și a ceea ce va aduce perioada de după «Mutti».
Rezultatul alegerilor din „Rusia unită” în fraudă
Partidul Kremlinului, Rusia Unită (Единая Россия), își menține controlul asupra puterii, în urma alegerilor de duminică, cum o constată Financial Times.
Cum se văzuse imediat la ieșirea din cabinele de vot și la încheierea scrutinului de duminica trecută, scorul inițial al Rusiei Unite se arăta inițial a fi de 44% din voturi. În ciuda tuturor fraudelor pe scară largă, partidul puterii părea duminică seara că a primit cu 10 procente mai puțin decât la ultimele alegeri, cele din 2016.
În schimb, Partidul Comunist rus (KPRF) avea duminică seara 22%, față de 13% în 2016. Cu toate astea, decontul a mers în direcție opusă în timpul zilei de luni, stârnind noi suspiciuni de fraudă. Le Monde, în ediția sa de astăzi, marți, adusă la zi cu ultimele rezultate, dă aproape 50% partidului Kremlinului, în vreme ce comuniștii au coborât în acest moment sub 20%.
Pe fundalul suspiciunilor de fraudă, tot Le Monde explică cum în realitate, luând în calcul mandatele atribuite pe circumscripții - deoarece jumătate din cele 450 de locuri din Duma de stat sunt atribuite la scară federală, iar altă jumătate la scară locală - rezultă că partidul lui Putin se îndreaptă spre o largă majoritate în camera deputaților.
Cu toate astea, scrie în Spania El Pais, opoziția rusă, în primul rând comuniștii, contestă rezultatele și atrag atenția asupra fraudelor numeroase constate.
La Moscova, Kommersant îl citează pe liderul comunist, eternul Ghennadi Ziuganov (deja candidat la alegerile prezidențiale împotriva lui Boris Elțîn în 1996), care atrage atenția că în mai toate regiunile partidul comunist a fost practic la egalitate cu Rusia Unită al puterii, «din Sahalin până în Tomsk», și că prin urmare discrepanța în rezultatul final nu se justifică decât prin fraudă.
Între timp, cum o rezumă Washington Post, Comisia Electorală Centrală a anunțat deja că Rusia Unită a câștigat acea supermajoritate care îi va permite să facă legi și să modifice Constituția fără să-i pese de opoziție.
Ziarul Kremlinului, Rossiiskaia Gazeta, dă cifrele oficiale definitive: 49,82 % pentru Rusia Unită; Partidul Comunist: 18,93 %, Partidul liberal democratic (ЛДПР, ultranaționalist) al lui Vladimir Jirinovski 7,5 %, formațiunea Rusia justă – Pentru adevăr (Справедливая Россия - за правду) 7,46 %, iar “Oamenii Noi” (Новые люди) 5,33 %. Cu 199 victorii în circumscripțiile cu mandate unic, partidul lui Putin are majoritatea de două treimi.
Să mai spunem că presa rusă anunță și scoruri cu totul neverosimile pentru unii lideri regionali. Astfel, în Cecenia, Ramzan Kadîrov a primit oficial 99,6% din voturi, aproape unanimitatea. Se vede că nici Putin nu poate diminua anume tipuri de ego nemăsurat.
Plajele din Albania: „paradisul elitelor afgane”
În sfârșit, după Libération luni, Le Monde are la rândul său astăzi un reportaj despre «Albania, refugiul neașteptat al elitelor afgane». Libération îl intervievase pe premierul Albaniei, Edi Rama, care spune textual că «părinților fondatori ai Europei le-ar fi rușine de noi» pentru felul în care Europa tratează refugiații afgani.
Cât despre cei ajunși în Albania, este vorba, scrie Le Monde, de ingineri, medici, jurnaliști și profesori afgani, anglofoni în bună parte, care au fost cazați în orășelul balnear Shëngjin, pe coasta Adriatică, în apropiere de Muntenegru, o bucată liniștită de litoral unde vara nu a trecut încă, dar și în Durrës, mai la nord. Cei mai mulți așteaptă o ipotetică viză pentru SUA.
Cum o descrie Le Monde: « Primii sosiți pe 27 august, 121 de bărbați, femei și copii, au avut o viziune suprarealistă descoperind unde aveau să fie cazați: un hotel de cinci stele împărțit în mai multe corpuri de imobile, cu o replică perfectă a Statuii Libertății din New York amplasată în față, simbolul unei destinații finale la care aspiră cu toții. De atunci au venit și alții: 457 de refugiați afghani în Shëngjin, care ignorau totul despre această țară de tranzit, unii până și numele ei.»
Majoritatea dintre ei au descoperit de altfel pentru prima data marea. Afganistanul nu cunoaște mitologia mării, dar nici pe cea a trenului — deși are dimensiunile Franței, e singura țară de pe planetă, în afara unor insule din Pacific, care n-a avut niciodată o cale ferată.
Apoi, majoritatea afganilor au văzut marea doar în filme indiene. Ne putem imagina ce înseamnă pentru refugiații de acolo să fie cazați în hoteluri de lux pe coasta mării Adriatice.
Albania nu este însă singura țară mica din Balcani care face asta, amintesc atât Le Monde cât și Libération: Kosovo și Macedonia și-au luat angajamente similare. Albania singură a anunțat că va primi 4.000 de refugiați, pentru o perioadă de tranzit de un an. Până acum, au sosit însă cu totul doar 700, din pricina întreruperii zborurilor din Kabul.
Nimeni nu a protestat în Albania împotriva acestei decizii a guvernului, nici măcar opoziția.
La putere din septembrie 2013, premierul albanez Edi Rama vorbește din experiență. Încă din 2014, la cererea Washingtonului, țara a primit 3.000 de mujahedini iranieni ai poporului, sosiți după retragerea forțelor americane din Irak, unde acești opozanți ai regimului de la Teheran erau regrupați înainte, precum a primit și cinci uiguri din China, eliberați din închisoarea de la Guantanamo, unde fuseseră închiși pe nedrept, în 2006.
Premierul Edi Rama a amintit de altfel de exodul albanezilor, în 1991, spre Italia, și cum poporul albanez nu poate uita că trebuie să răspundă cu aceeași generozitate cu care și majoritatea albanezilor au fost primiți atunci.
Spune Edi Rama: «În urmă cu 30 de ani, noi eram afganii eșuați pe coastele Italiei.»
