Britanicii nu aveau voie nici să-și îngroape morții cu participarea familiei și li se impunea să fie maximum doi în cameră, pe când BoJo (Boris Johnson) organiza petreceri în grădina reședinței sale oficiale de prim-ministru de la nr. 10, Downing Street. Anul trecut, tot așa, regina își îngropa consortul și îl păzea la priveghi, rugându-se în singurătate, pe când Johnson bea cu toți colaboratorii în curtea guvernului.
Așa s-a aflat că regulile sanitare au fost încălcate sistematic și în mod repetat de Johnson și de tot felul de invitați, la reședința sa, nu doar la petrecerea de sfârșit de an 2020, când fotografii strecurate în presă îl arată petrecând în curtea clădirii guvernului, deși regulile distanțării sociale impuneau atunci cel mult două persoane împreună; dar Johnson a recunoscut și și-a cerut scuze public și pentru o petrecere ținută în luna mai 2020, cu alcool și zeci de invitați, în reședința din Downing Street.
Johnson a pretins joia trecută că el a luat parte la acea petrecere alcoolizată (doar una din multe altele), pretinzând că el a crezut că era vorba de o „reuniune de lucru”.
Cum o rezumă fără menajamente The Guardian, conservatorii lui Boris Johnson (the Tories) „îl vor da afară dacă el continuă să refuze să-și asume responsabilitatea pentru acea Partygate”.
Șeful opoziției laburiste, Keir Starmer, a spus de asemenea că Boris Johnson și-a pierdut „autoritatea morală” și că trebuie să demisioneze. Nu doar opoziția cere demisia lui, dar până și liderul conservatorilor din Scoția, Douglas Ross. Cum o scrie același The Guardian, „conservatorii scoțieni sunt furioși și nu vor câtuși de puțin să se lase înduplecați”.
Practic întreaga presă s-a întors deodată împotriva lui Johnson. Un sondaj pentru The Observer arată că 46% dintre cei care au votat pentru Brexit, iar apoi pentru conservatori în 2019, sunt acum de părere că Johnson trebuie să demisioneze, comparat cu 39% care vor ca el să rămână. Cu totul, scrie The Observer, 76% din cei intervievați pentru sondaj consideră că Johnson a încălcat regulile sanitare și sociale, în vreme ce doar 8% spun că el n-a făcut nimic rău. Doar 13% consideră că Johnson nu minte, față de 64% care nu au încredere deloc în el și ar dori chiar o anchetă a poliției asupra acelor petreceri care au încălcat legea.
Conservatorul cotidian The Times, teoretic favorabil lui Johnson, scrie că premierul-jurnalist „pregătește o mare curățenie” în personalul de la nr. 10 Downing Street și în cabinetul său”, ca să-și „salveze pielea”, dar că e limpede că el refuză să accepte orice responsabilitate și că în ciuda umilitoarei confesiuni publice în care și-a cerut pe jumătate iertare, el nu are câtuși de puțin intenția să-și asume vreo responsabilitate.
Operațiunea Save Big Dog
The Independent scrie că Boris Johnson însuși numește această manevră de oferire în sacrificiu a unor pioni Operation Save Big Dog. Cum o rezumă pe un ton amuzat El Mundo, în Spania, Johnson va interzice în primul rând alcoolul în birourile sale.
Ba până și Daily Telegraph, în varianta sa duminicală, The Sunday Telegraph, ziarul în care a scris Johnson până să devină președinte, o lichidează pe consoarta lui, Carrie, arătând-o și pe aceasta, în fotografii, bând și strângându-se în brațe cu unul și altul pe timp de lockdown.
The Observer scrie, la rândul său, despre ritualurile alcoolizate de la reședința premierului din nr. 10 Downing Street: „De la prosecco în fiecare marți la păhărele festive, Nr. 10 pare să aibă o serioasă problemă cu alcoolul”.
Peste ocean. Într-un studiu intitulat comic Arum Arum Araaaaaagh, New York Review of Books (NYRB) oferă un portret devastator nu doar al lui Johnson, dar și al celor care l-au ales și sprijinit știind foarte bine că el este un mincinos și un manipulator. (Arum Arum Araaaaaagh reprezintă o încercare de transcriere fonetică a mormăitului lui Johnson de fiecare dată când ia cuvântul, sau când e pus în încurcătură de o întrebare.)
La fel, săptămânalul britanic The Economist are, la rândul său, în ultimul număr, un portret similar al lui Boris Johnson „party animal”.
Pentru moment, un raport al juristei independente Sue Gray e așteptat săptămâna aceasta, de rezultatul acestui raport depinzând, teoretic, dacă sau nu Johnson va rămâne la putere.
Declinul iremediabil al stângii franceze
În Franța, în acest timp, ziua de duminică a fost marcată de anunțul făcut de fosta ministră socialistă a justiției, Christiane Taubira, că va candida la președinție în alegerile din aprilie. Christiane Taubira devine astfel prima femeie de culoare candidată la președinția Franței (ea fiind originară din Guyana Franceză).
Înapoi la Londra, The Times amintește că Taubira este cea care a legalizat în Franța căsătoria pentru persoanele de același sex. Le Monde estimează însă astăzi, în prima pagină, că această candidatură a lui Taubira nu face decât să întețească confuzia în stânga spectrului politic din Franța.
Taubira o depășește deja în sondaje pe cea care ocupă funcția de primar socialist al Parisului: Anne Hidalgo (și ea de origine străină: spaniolă), care nu pare a reuni pentru moment decât 4% în intențiile de vot declarate.
Italia: operațiunea „Bunga Bunga”
De mai multă vreme, presa italiană este plină de zvonuri privind o revenire pe scena politică a bătrânului magnat al presei Silvio Berlusconi (85 de ani), cunoscut printre altele pentru orgiile lui sexuale, pe care, inspirat de răposatul dictator al Libiei Moammer Gaddafi, el le numea „bunga-bunga”.
Acum, președintele grupului conservator (PPE) din Parlamentul European, germanul Manfred Weber, îi aduce un omagiu apăsat într-un interviu în Corriere Della Sera: „Berlusconi e un lider puternic. Să-l lăsăm să arate că ne poate uni.”
Ucraina: „prima criză a noului Război Rece”
Europa, câmp de bătălie pentru o nouă ordine mondială, este cum numește în Spania El Pais ceea ce se petrece acum pe fundalul amenințării rusești asupra Ucrainei și a provocărilor adresate de Moscova în direcția NATO, SUA și Occidentului.
În acest timp, Ucraina a fost vineri ținta unui atac cibernetic masiv, pe fondul tensiunilor sporite dintre Occident și Rusia. Cum o scrie Financial Times, totul indică Rusia ca aflându-se în spatele atacului.
Pagina web a Ministerului de Externe al Ucrainei a fost vineri indisponibilă și a afișat pentru o perioadă de timp un mesaj în ucraineană, rusă și poloneză care spunea: „Temeți-vă și așteptați-vă la ce e mai rău”. Site-urile cabinetului de miniștri și ale Ministerului pentru Situații de Urgență au fost, de asemenea, inaccesibile.
Pe acest decor, The Times, la Londra, analizează evidenta lipsă de apetit a rușilor de rând pentru un conflict militar împotriva Ucrainei vecine: „În ciuda tensiunilor crescânde dintre Rusia și NATO din pricina Ucrainei, la Moscova nu s-ar spune că războiul se întrevede la orizont. Spre deosebire de 2014, când Kremlinul a ocupat Crimeea, stârnind un val de răbufniri naționaliste, astăzi perspectiva unui conflict militar în care ar fi atrase și țările occidentale este extrem de rar menționată. Azi, rușii mai în vârstă, care încă recent huleau junta fascistă din Ucraina, se plâng mai degrabă de creșterea prețurilor alimentelor.”
Cum am scris-o și săptămâna trecută, la Bruxelles, NATO a cerut ferm Rusiei să își retragă trupele din Ucraina, Georgia și Moldova.
Teroristul: perdantul radical
Într-un cu totul alt registru, Belgia a luat decizia rară de a-l expulza pe Mohammed Toujgani, imamul de origine marocană al celei mai mari moschei din țară, moscheea din cartierul Molenbeek din Bruxelles, celebră în întreaga lume pentru a fi enclava musulmană din care proveneau o bună parte din teroriștii care în 2015 și 2016 au făcut sute de victime în atacuri sinucigașe în Paris și Bruxelles.
Le Soir a explicat deja cum Toujgani, predicator ultra-conservator și poligam, nu poate fi considerat ca integrat în societatea belgiană, deoarece după 40 de ani (!) petrecuți în Belgia el nu vorbește niciun cuvânt de franceză sau flamandă.
Pentru a completa subiectul, mult mai puțin speculativ și mai util, este modul în care scriitorul Martin Amis, sau filozoful Hans Magnus Enzensberger, ne-au făcut să considerăm figura teroristului văzut ca un „perdant absolut”.
Falling in Love with Terror
Tot New York Review of Books (NYRB), menționat anterior, oferă o fascinantă incursiune în lumea terorismului rusesc al sec. XIX-XX: Falling în Love with Terror. Nu este vorba de terorismul de stat bolșevic, ci de cel atât de bine disecat în Demonii lui Dostoievski, însă mai ales cel intelectual și criminal reprezentat de figura sumbră, fascinantă și romantică a teroristului-scriitor Boris Savinkov.
Teoriștii ruși au fost printre primii asasini sinucigași ai epocii moderne, cu un secol înaintea sinucigașilor islamiști. Mai scrisesem aici și despre „omul revoltat” al lui Camus și felul în care figura lui ar putea fi interpretată ca o glorificarea a terorismului, precum și despre „Suprarealiști, Camus și terorismul văzut ca operă de artă”.
Cine e „guru” lui Bolsonaro care fascinează și pe la noi
În sfârșit, Le Monde oferă un întreg dosar despre gânditorii neo-conservatori și ideologi ai extremei drepte, pornind de la cazul particular al lui Olavo de Carvalho, „învățătorul” lui Jair Bolsonaro al Braziliei, un ideolog extremist foarte apreciat în cercurile conservatoare est-europene (inclusiv în România).
Olavo de Carvalho, acest „patriarh al extremei drepte braziliene”, se bucură de mai mulți ani de o influență considerabilă datorită venirii la putere a lui Bolsonaro, pentru care el este un soi de guru. Mulți văd în el un echivalent al lui Steve Bannon, fostul consilier de extrema dreaptă al lui Donald Trump.
Aflăm astfel că pentru Bolsonaro, cartea lui de căpătâi, imediat după Biblie, este O minimo que você precisa saber para não ser um idiota (Tot ce trebuie să știi ca să nu fii un imbecil), o culegere de 193 de articole ale lui Carvalho. Este vorba de articole care oferă un surogat de ideologie pentru supremația omului alb și care sunt scrise printr-o tehnică retorică foarte agresivă: „Olavo [cum i se spune tandru] nu discută, ci atacă și umilește”. Nu asta ar fi însă grav, căci e o tehnică retorică la fel de bună ca oricare alta, dacă el nu ar fi înnebunit după astrologie!
Lucru puțin cunoscut, în ținerețe Olavo de Carvalho a fost marxist, comunist și hippie. Ba chiar a făcut parte din comunități mistice care amestecau yoga și sufism, misticismul islamic. Exilat în SUA, el a îmbrățișat apoi cele mai obscure teorii conspiraționiste: încălzirea planetară ar fi o minciună; Covid nu există; Pepsi topește fetuși avortați în lichidul pe care îl vinde pe toată planeta.
Asupra unora ca Bolsonaro, însă, Olavo de Carvalho exercită o autoritate cvazi-religioasă. Cum o spune analiza din Le Monde, citând o lungă serie de intelectuali brazilieni, Carvalho a simțit imediat că Bolsonaro este limitat intelectual și că poate fi manipulat pentru a instaura un regim ultraconservator.
Cum popularitatea i se prăbușește acum, Bolsonsaro și-a abandonat pe moment mentorul. Dar, cum o remarcă Le Monde, carvalho înseamnă „stejar” în portugheză. Ăștia nu se lasă dărâmați așa ușor.
