Zdg.md s-a interesat dacă „legea cetățeniei prin investiție” intrată în vigoare la început de octombrie ar putea afecta regimul liberalizat de vize cu UE. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a făcut pentru publicaţie următoarele precizări: „Suntem conștienți de faptul că există state ai căror cetățeni beneficiază de un regim liberalizat de vize cu UE și care implementează scheme de investiții contra cetățeniei. Regimul liberalizat de vize cu UE nu ar trebui folosit pentru a atrage investiții individuale în schimbul cetățeniei.” „În ceea ce privește regimul de liberalizare a vizelor UE-R. Moldova, similar cu alte state cu care UE are regim liberalizat de vize, Comisia Europeană va continua să monitorizeze și să raporteze regulat cu privire la îndeplinirea tuturor obiectivelor de referință, inclusiv a celor legate de lupta împotriva corupției și a spălării banilor”, se spune în răspunsul la solicitarea ZdG.
„Ministerul Sănătății face deschis lobby în favoarea unui producător de țigări”, scrie portalul sanatateinfo.md. Articolul şi constatarea se referă la un proiect promovat de Ministerul Sănătății care ar favoriza, afirmă portalul, „plasarea pe piață a produselor din tutun care nu arde”. O asemenea noțiune nu este reglementată în Legea privind controlul tutunului, se precizează în articol. Autoarea, Elena Cioina, mai precizează că în R. Moldova, produse din tutun care nu arde și care sunt intens promovate în ultimele luni, sunt dispozitivele iQOS, produse de Philip Morris şi care au intrat pe piața din R. Moldova după ce deputații au votat în 2017, la pachet cu alte documente, modificări la legea antitutun. Prin documentul expus recent spre dezbateri publice de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, se propune expres ca pe piața din Moldova să fie favorizată comercializarea produselor din tutun care nu arde, se afirmă în articol. Acesta ar preveni o serie de maladii cronice (cardiace, cerebro-vasculare, cancerul, diabetul zaharat, bolile de plămâni distructive, ateroscleroza), care acum sunt provocate de fumatul țigărilor clasice, sugerează în comentariul său la proiect autoritatea din sănătate. Autorii articolului precizează că proiectul este semnat de ministra Sănătății Silvia Radu, cea a Justiției, Victoria Iftodi și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi.
Într-un articol apărut pe portalul nordnews.md semnat de Anatol Moraru, se afirmă că „socialiștii din Bălți pun copiii să distribuie pliante electorale”. Elevi îmbrăcați în scurte de culoare roșii, având imprimate pe ele sigla PSRM, distribuie trecătorilor pliante cu conținut electoral, tot ei pun pliante și în cutiile poștale din blocurile locative, se arată în articol. Despre conţinutul pliantului, jurnaliştii publicaţiei de la Bălţi afirmă că el înserează o adresare a candidatului PSRM, Alexandr Nesterovshi, către orășeni, laudele la adresa acestuia semnate de preşedintele Igor Dodon şi sloganul socialiștilor „Suntem mai mulți! Vine timpul nostru!”
Adevarul.md îl citează pe ex-preşedintele României, Traian Băsescu, care a afirmat, după o întâlnire, la Chişinău, cu conducerile a două partide unioniste, Partidul Unităţii Naţionale (PUN), al cărui preşedinte de onoare este, şi cu conducerea Partidului Liberal Reformator (PLR), că a tras câteva concluzii. Una ar fi că până la alegerile locale trebuie realizată o unificare a partidelor unioniste în aşa fel încât să fie valoroficate voturile celor 30 la sută unionişti. Iar cea de-a doua în vizează pe Dodon şi Plahotniuc. Aceştia ar fi „un rău pentru cetăţenii Republicii Moldova şi pentru ţară, Dodon fiind un pro-rus convins care doreşte să integreze ţara în Uniunea Vamală controlată de Moscova, iar Plahotniuc fiind prototipul oligarhului corupt care controlează instituţiile statului în interesul propriei puteri şi îmbogăţiri”.
Ipn.md constată într-un articol că în 2018 s-a constatat o înviorare a procesului investițional. Agenţia îl citează pe Secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, care afirmă că la aceasta ar fi contribuit atât reforma instituțiilor cu funcție de control, reducerea numărului de acte permisive, lansarea platformei electronice „Ghișeul Unic” pentru eliberarea și gestionarea actelor permisive și simplificarea procedurilor de lichidare benevolă a afacerii. În timp ce Secretarul general anticipează pentru 2019 o evoluție ascendentă a economiei moldovenești, expertul Centrului Analitic Independent Expert Grup, Alexandru Fala, spune că climatul politic rămâne o mare necunoscută cu implicații asupra economiei în 2018. Din cauza alegerilor, firmele ar putea da dovadă de mai multă precauție în planurile investiționale. Totodată, mizele politice mari pe care le prezintă alegerile, atât parlamentare, cât și locale, ar putea determina Guvernul și autoritățile locale să-și asume noi obligații bugetare. Aceasta ar putea să amplifice și mai mult deficitul bugetar. Finanțarea acestui deficit, într-un climat sociopolitic și economic mai tumultos, ar putea fi mult mai costisitoare.