Linkuri accesibilitate

Romain Rolland și optimismul voinței


Marius Stan blog image

De la idealistul acelui fin de siècle, la antifascistul pătimaș și tovarășul de drum din timpul zilelor de apus ale Frontului Popular, viața lui Romain Rolland (n. 29 ianuarie 1866–d. 30 decembrie 1944) a acoperit două secole (culturale, mentale) de istorie franceză. Rolland a fost adesea asociat și cu Elveția, țara în care a ales să trăiască, într-un exil autoimpus, pe parcursul anilor 1920 și 1930.

Cât privește apartenența sa literară, au existat mereu dubii de încadrare, lumea întrebându-se dacă Rolland a fost ultimul scriitor al secolului XIX sau primul scriitor al secolului XX. Este o chestiune vitală, pentru că, într-adevăr, vocabularul și stilul romancierului au părut adesea „de modă veche”. Vocea lui a părut că se revendică mereu de la o altă generație, de la o altă lume. Cu toate acestea, deși nu a introdus inovații stilistice și deși în arte, mai ales în muzică (în care era bine versat, fusese profesor de istoria muzicii la Sorbona), a fost adesea aspru cu „obraznicii” inovatori care visau o desprindere de formele tradiționale, în multe alte privințe, Romain Rolland și-a depășit epoca. În plus, a jucat un rol activ în marile dezbateri ale timpului său și în tentativa de a rezolva contradicțiile tragice.

Chiar dacă a disprețuit preocuparea intelectualilor francezi pentru retorică, a existat un fel de unitate între stilul și gândirea sa (cel mai bine exprimată prin imaginile muzicale, prin folosirea simbolurilor apei, râurilor, mării, oceanului, mișcării și ritmurilor de trecere); în fapt, o reflectare a unui sens al armoniei universale în care a crezut permanent. În interiorul acestei unități de gândire a existat însă și o evoluție, confirmată de romanele și teatrul său, de analizele marilor oameni pe care i-a admirat sau de schimbările graduale în atitudinea sa cu privire la politică, Europa ori Revoluția bolșevică.

Deși nu s-a contrazis niciodată și a rămas până la sfârșit un mare umanitar care a luat partea cauzelor nepopulare, luciditatea și clarviziunea lui, dublate de o anumită modestie și disponibilitatea de a învăța din greșeli, l-au făcut să-și revizuiască permanent opiniile despre forțele care dau formă Istoriei. Idealismul a însemnat pentru Romain Rolland loialitate față de idei, față de adevărurile fundamentale, până în punctul sacrificării vieții.

A fost unul din primii intelectuali francezi care a devenit „angajat”. S-a desprins foarte devreme de turnul de fildeș al abstracțiunilor și al așa-zisei obiectivități, realizând legăturile adânci care există între structurile sociale, politice, și război. A înțeles necesitatea unei revoluții care să abolească războiului și nu a încetat vreodată să-și adapteze conceptul de umanism. Disprețul față de sterilitatea și lașitatea intelectualilor l-a făcut să respingă îngustul umanism al trecutului, cel bazat pe tradiția greco-romană, și să adopte un pan-umanism, care să conțină toate popoarele și civilizațiile lumii.

În același timp, Romain Rolland nu s-a ferit de cuvinte și a desconsiderat Liga Națiunilor, pe care o vedea ca pe un travesti al unui ideal nobil aflat în mâinile politicienilor burghezi. Dumnezeu și religia deveneau cuvinte goale atunci când ascundeau interese meschine sau o anumită autosuficiență a gândirii. Chiar și pacifismul a însemnat pentru el o fraudă, mai ales atunci când a devenit, în anii 1930, o poziție populară menită să promoveze interesele politicienilor și capitalismului. Deziluzia sa legată de India și îngustul naționalism al unora dintre lideri l-a făcut să regândească întreaga problemă a non-violenței și a tehnicilor schimbării revoluționare.

Atunci, în anii 30’, a respins de fapt scriitorul ceea ce fusese clasat ca „rollandism”, adică pacifismul lui umanitar, și a decis să înfrunte direct problemele izvorâte din revoluția socialistă, pe de-o parte, și ascensiunea nazismului, de cealaltă. Cei care se grăbesc să-l asocieze pe Rolland cu o anumită tradiție libertară trebuie să-și amintească și faptul că a respins vehement „ideologia burgheză”, pe care o considera responsabilă pentru stoparea progresului umanității. Trebuie, de asemenea, accentuat că celebra sa poziție anti-război din 1914 a netezit calea pentru ascensiunea lui Rolland ca purtător de cuvânt al justiției internaționale. Să ne amintim, de asemenea, că a semnat în 1919, alături de Albert Einstein, Bertrand Russell și Henri Barbusse, acea „Déclaration de l’indépendance de l’Esprit” care a apărut în ziarul L’Humanité...

Mai târziu, dezamăgit de oportunismul elvețian, care pentru el mirosea a fascism incipient, Rolland s-a întors în Franța (1937) și și-a trăit ultimii ani de viață în micul oraș Vézelay. Odată cu semnarea Pactului de neagresiune dintre Germania lui Hitler și Uniunea Sovietică a lui Stalin (1939), sau cu subjugarea Franței de către Wehrmacht (1940), visul păcii și frăției internaționale al lui Romain Rolland s-a evaporat.

A continuat să lucreze între 1940–1944, producând impresionante biografii ale lui Ludwig van Beethoven și Charles Péguy. Deși devenise prea bătrân pentru a se asocia cu luptătorii Rezistenței franceze, Rolland a recunoscut în lupta lor împotriva opresiunii fasciste același tip de voință în a se opune tiraniei care îi marcase întreaga carieră. Bazat pe „pesimismul inteligenței și optimismul voinței”, Romain Rolland a construit un nou stil intelectual. Din acest punct de vedere, putem conchide că a fost o figură-cheie, dar de tranziție, în istoria intelectualilor angajați francezi. Tot el a cunoscut personal și a dezbătut adesea public cu mai toți marii intelectuali ai timpului său, de la Sigmund Freud și Stefan Zweig la Panait Istrati, și a avut contacte private cu o paletă impresionantă de figuri politice, de la Gandhi la Stalin.

Vezi comentarii

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

XS
SM
MD
LG