Mugur Isărescu: final de epocă?
„Nu mai pot” (minutul 49) a spus guvernatorul Băncii Naționale a României atunci când a fost întrebat dacă ar mai rămâne în funcție și după 2019, când i se termină cel de-al cincilea mandat. Ar putea fi sfârșitul unei epoci în care Mugur Isărescu a fost nevoit să reziste asalturilor politice permanente și începutul uneia noi, care să facă din Banca Națională o instituție mai puțin importantă, când România va trece la euro.
În transziția românească Mugur Isărescu reprezintă continuitatea, chiar dacă nu permanenta stabilitate. Anul viitor împlinește 70 de ani și se află în fruntea Băncii Naționale a României (BNR) din toamna anului 1990, cu o scurtă întrerupere de un an, între 1999 și 2000, când a preluat funcția de premier. Absolvent de comerț exterior la Academia de Studii Economice, a lucrat înainte de 1989 la Institutul de Economie Mondială, împreună cu alți viitori tehnocrați sau politicieni influenți ai perioadei postdecembrieste și imediat după căderea comunismului a fost trimis atașat comericial la Ambasada României de la Washington.
Este un personaj ambivalent, care s-a format încă înainte de prăbușirea dictaturii alături de cei care urmau să devină elita postcomunistă a țării. Spre deosebire de ceilalți și-a păstrat discreția, fără să rupă, totuși, vechile legături care îl legau între timp de politica înaltă. În fond, n-ar fi putut rămâne guvernatorul Băncii Naționale, dacă n-ar fi avut permanent susținere politică. Sub bagheta lui Isărescu, România a traversat criza din 1998 cu oarecare eleganță, în vreme ce în Bulgaria, spre exemplu, oamenii trăiau făcând troc. Apoi din încet-încet a refăcut economiile țării. Rezerva valutară este astăzi de aproape 34 de mii de milioane de euro, la care se adugă rezerva de aur de 103 tone care valorează peste 3600 de milioane de euro. În 2009 a știut cum să evite modelul grecesc și cu ajutorul FMI, România și-a revenit relativ repede. Se anunță o nouă criză în anii care vin, dar aceasta nu va mai fi gestionată de Mugur Isărescu.
Mandatul lui în fruntea Băncii Naționale a României se încheie anul viitor, dar ca de atâtea alte ori putea fi reînoit. Există, însă, mai multe motive pentru ca Mugur Isărescu să se oprească aici, dincolo de presiunile politice care s-au făcut în ultima vreme asupra lui din partea majorității PSD-ALDE. Anul trecut au apărut în presa centrală informații despre o posibilă colaborare cu Securitatea sub numele de cod Manole.
Mugur Isărescu a sugerat o anumită relație din cauza „rigorilor” pe care le avea la Institut și a faptului că pleca des în străinătate, dar a negat o colaborare în sensul celei de care a fost acuzat.
Pe de altă parte, Isărescu este cel mai longeviv înalt demnitar din România și cu toate că există riscul trimiterii în fruntea băncii centrale a unei persoane mai puțin înțelepte decât actualul guvernator, schimbarea face parte din cura de sănătate a oricărei democrații. Mugur Isărescu este ultimul șef de instituție care vine din frigul comunist. A pregătit între timp mulți specialiști care ar putea să-i ia locul, numai că aceștia nu au nici influența, nici susținerea necesare pentru a putea răzbi, ceea ce nu înseamnă că guvernatorul e de neînlocuit. Cel mai mare risc este, însă, confiscarea Băncii Naționale de către principalul partid de guvernământ.
