Linkuri accesibilitate

Rosian Vasiloi: „Toate guvernările care s-au tot perindat au beneficiat de nerezolvarea conflictului transnistrean”


Rosian Vasiloi

Luni, 2 martie, când se împlinesc 28 de ani de la războiul de pe Nistru, Chişinăul îi comemorează pe cei căzuţi în lupte cu depuneri de flori la monumente ale demnitarilor şi proteste antiguvernamentale ale veteranilor. În acest moment, în Republica Moldova puţini sunt cei care cred într-o soluţionare grabnică a conflictului ce are, iată, de aproape trei decenii statut de “conflict îngheţat”. Europa a vorbit cu cu expertul în securitate, Rosian Vasiloi, ex-şef al Poliţiei de Frontieră, despre motivele acestei neîncrederi.

Europa Liberă: Dle Vasiloi, puțini sunt în Republica Moldova cei care cred la ora actuală în șansele soluționării transnistrene. Dvs. personal din ce categorie mai degrabă faceți parte – a scepticilor sau a optimiștilor în acest sens?

Rosian Vasiloi: „Eu fac parte din cei optimiști și încerc prin ceea ce fac să influențez schimbarea acestei paradigme sau numărului pesimiștilor în optimiști.”

Europa Liberă: Ce vă alimentează optimismul?
Rosian Vasiloi: „Eu îi înțeleg pe cei pesimiști care nu mai cred că conflictul poate fi rezolvat, pentru că au trecut aproape 30 de la declanșarea acestui conflict și eu spun cu toată certitudinea 30 de ani, pentru că acțiunile de luptă, primele jertfe ale polițiștilor au fost în anul ’90. Toate guvernările care s-au tot perindat nu au făcut nimic în afară de faptul că au beneficiat de la statutul acesta de nerezolvare a conflictului transnistrean. Și eu sunt ferm convins că o guvernare eficientă, o guvernare responsabilă poate schimba această situație de reglementare a conflictului transnistrean din punct de vedere politic, ceea ce nu pot face elitele sau guvernarea de azi în frunte cu președintele Igor Dodon.”

Europa Liberă: Haideți un pic să ne uităm mai atent pe această declarație a Dvs. Guvernul Maiei Sandu, se observa cu ochiul liber, cumva retorica și poziția în raport cu această chestiune a acelui guvern era următoarea: nu există premise, deocamdată, pentru o soluție politică a conflictului, de aceea să ne concentrăm pe eliminarea tuturor ilegalităților – contrabandă, duty-free, țigări, tot ce ține de ilegalități. Politica actualului guvern, Dvs. cum o vedeți? Pentru mine încă nu este clar în chestiunea aceasta ce politică are actualul guvern.

Corupția, ilegalitățile în stânga Nistrului, încălcarea drepturilor omului, contrabanda înfloreau și înfloresc până în ziua de astăzi


Rosian Vasiloi: „Acesta este și problema, că actualul guvern ca și multe altele nu are o politică clară, o viziune cum vor să reintegreze țara, iar ceea ce făcea Guvernul Maiei Sandu era una din etape în soluționarea conflictului transnistrean, or tu nu poți să fii atractiv pentru cetățenii de pe teritoriile ocupate atâta timp cât pe malul drept nu ai o justiție corectă, corupția e la nivelul pe care îl avem, contrabanda, ilegalitățile cresc, statul nu se gândește să dezvolte economia, politicile sociale, de sănătate și alte politici sunt la nivelul, vorba unui fost politician, plintusului. Și în acest sens, repet ceea ce am spus: atâta timp cât noi nu avem o viziune clară cum vedem reintegrarea țării, pentru că amintiți-vă când a fost adoptat la nivel național un document foarte clar care ține de reglementarea conflictului transnistrean. Ultimul document a fost adoptat în 2005 de Parlamentul Republicii Moldova, practic în unanimitate aprobând acea lege. Au trecut 15 ani de atunci și niciun guvern nu a adoptat o viziune, un document de politici în acest sens și în toți acești ani corupția, ilegalitățile în stânga Nistrului, încălcarea drepturilor omului, contrabanda înfloreau și înfloresc până în ziua de astăzi. Actualul guvern a preluat toate schemele legate inclusiv de nereglementarea conflictului transnistrean și acest statu-quo...”

Europa Liberă: Trebuie să precizăm pentru ascultătorii noștri că Dvs. ați fost numit la frontieră anume de Guvernul Sandu și, într-un fel, e firesc să sprijiniți viziunea acelui guvern față de reglementare, dar aș vrea să ne explicați, pentru că ați fost în această funcție, ați avut acces la date, probabil mai mult decât altă dată, cum ilegalitățile care au loc inclusiv prin frontieră, cum aceasta influențează staționarea pe loc a discuțiilor în această chestiune etc.

Rosian Vasiloi: „O remarcă: această poziție Rosian Vasiloi nu a avut-o odată cu numirea în funcția de conducător al Poliției de Frontieră, această poziție o am de mai mulți ani și înainte de a fi numit în funcție mă ocupam cu cercetările în acest domeniu, ce este legat de prezența și influența Federației Ruse în Republica Moldova în reglementarea conflictului transnistrean.”


Europa Liberă: Cu atât mai bună această precizare ca le fie clar ascultătorilor noștri profilul Dvs. Dar cum ilegalitățile influențează staționarea pe loc a discuțiilor sau invers?

Rosian Vasiloi: „Prin ceea ce nu se face sau prin inacțiunile în legătură cu anumite aspecte legate de activitatea trupelor Federației Ruse în Republica Moldova sau autorităților separatiste din stânga Nistrului. Nu trebuie să uităm că noi avem necontrolat un sector de frontieră de 453,4 kilometri, așa-zisul segment transnistrean al frontierei de stat și toți acei care „guvernează” acum în stânga Nistrului se folosesc de acest lucru. Autoritățile noastre sunt maleabile și ei își fac treburile așa cum le place. Eu sunt ferm convins că pentru această inacțiune din partea autorităților aceste autorități beneficiază de anumite dividende și din punct de vedere politic, și aici noi nu trebuie să uităm situația anului trecut cu participarea masivă și cumpărată a voturilor pentru Parlamentul Republicii Moldova din circumscripțiile 47, 48. Din punct de vedere politic, folosind asta în contextul alegerilor prezidențiale în acest an, că Igor Dodon este salvatorul națiunii, este cel care reglementează conflictul, iar pe de altă parte, noi vedem cum pretinsele autorități de la Tiraspol îl pun la loc pe președintele Dodon prin declarațiile sale sau prin luările de atitudine la anumite „inițiative”. În acest sens, noi trebuie să ținem cont și de faptul că și în Ucraina la Kiev și la Odesa, și la Moscova sunt oameni care sunt interesați în nereglementarea conflictului transnistrean și au anumite dividende, inclusiv financiare.”

Europa Liberă: Despre paralela cu Ucraina aș vrea să mai revenim la ea, dar iată văd o știre recentă: „Centrala Electrică de la Cuciurgan, din regiunea separatistă transnistreană, planifică să-și extindă capacitățile și să înceapă să exporte în 3-4 ani curent electric în România”. Asta ce e?

Din această activitatea bugetul național nu se bucură de niciun bănuț


Rosian Vasiloi: „Asta-i business usual, asta-i încă o dovadă a faptului că de acest conflict beneficiază toți. Și vreau să reiterez: Centrala de la Cuciurgan este un agent economic înregistrat în Republica Moldova legal și, ca orișice agent economic, are dreptul pentru operațiuni de export, import etc. Problema este că din această activitatea bugetul național nu se bucură de niciun bănuț. Unde se duc acești bani? Folosind gazul pentru producerea energiei, acest agent economic nu achită pentru gaz și toată această datorie, după spusele președintelui Dodon, se pune pe noi, pe Republica Moldova, pe contribuabilul din Republica Moldova. Și în fiecare an, Gazprom-ul înaintează proceduri de judecată împotriva Republicii Moldova în sume de 300, 400, 500 de milioane de dolari. La momentul actual, datoria pentru gazul folosit pe teritoriul ocupat din regiunea transnistreană este deja de peste 7 miliarde de dolari. Oare asta nu este o miză pentru autorități? Oare asta nu este o miză în dialog pentru Federația Rusă?”

Europa Liberă: Despre rolul OSCE aș vrea să vă întreb. Poate aveți date în plus, după ce ați fost într-o funcție în care probabil ați avut contacte directe cu OSCE. Uitați-vă, rolul OSCE în reglementarea transnistreană este cumva de putere lăudat, iar de experți de obicei este criticat. Ceea ce i se reproșează OSCE-ului mai des e că ar încerca să acomodeze Rusia, că nu ar fi prea eficient în toate încercările de a pune la o masă părțile. Dvs. cum vedeți rolul acestei organizații?

Rosian Vasiloi: „Nu face nimic această organizație în afară de întâlniri și coffee break.”


Europa Liberă: Și ele nu sunt necesare?

Rosian Vasiloi: „Autoritățile separatiste de la Tiraspol continuă să încalce drepturile omului, iar OSCE nu vede. Și la ultimele întâlniri pe care le-am avut eu împreună cu colegii cu reprezentanții OSCE, ei dădeau numai din umeri: „Noi nu avem acolo acces, noi nu putem face nimic”. Dar eu aș reitera care este rolul acestei organizații internaționale din ’93 în baza deciziilor luate în acest an - contribuirea la reglementarea pașnică a conflictului transnistrean, la retragerea armamentului și tehnicii militare de pe teritoriul transnistrean.”

Europa Liberă: Dar la modul practic cum ar trebui să facă această organizație? Iată, de exemplu, există Comisia Unificată de Control și se întâmplă ceva la graniță, ce așteptări aveți Dvs. față de organizație?

Rosian Vasiloi: „Comisia Unificată de Control este un instrument care nu contribuie cu nimic la reglementarea conflictului transnistrean. Asta este o temă aparte de discuție și o remarcă: nu la graniță, dar în zona de securitate. Noi nu avem frontieră între malul stâng și malul drept al Nistrului. OSCE ar trebui cu mult mai activ să se implice în monitorizarea a ceea ce fac trupele de ocupație pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în zona de securitate.”

Europa Liberă: Dvs. ați raportat despre zeci de exerciții, antrenamente militare. Dvs. stați cu ochii pe ele, spuneați că a crescut foarte mult activitatea aceasta în direcția exercițiilor și antrenamentelor în regiune. OSCE ce ar trebui să facă în cazul acesta?

OSCE este ostaticul politicilor în această organizație a Federației Ruse


Rosian Vasiloi: „Să bată alarma, să informeze corect Cartierul General al Misiunii OSCE de la Viena, dar OSCE este ostaticul politicilor în această organizație a Federației Ruse, pentru că Federația Rusă este, cred, contribuabilul cel mai principal din punct de vedere financiar și OSCE niciodată n-o să meargă împotriva acestor politici. Plus la aceasta, aici este vorba despre diplomație, pentru că în Republica Moldova, la conducerea Misiunii OSCE este un reprezentant al unui stat european (Germania), care în ultima perioadă are o politică mai maleabilă în privința Federației Ruse în contextul acelor sancțiuni impuse după ce Federația Rusă a anexat ilegal Crimeea și a declanșat războiul în Ucraina, care durează deja de 6 ani de zile. Și această misiune nu va avea vreun rezultat atâta timp cât noi tolerăm aici, în Republica Moldova, și nu impunem reguli clare de joc în baza acelor documente semnate în ’93. Care este rolul acestei misiuni? Rolul acestei misiuni nu este să se ducă la Tiraspol și să mănânce caviarul produs la Tiraspol.”

Europa Liberă: Dle Vasiloi, o tendință pe care o observă unii comentatori e o responsabilitate tot mai mică a funcționarilor implicați în acest proces de soluționare a conflictului transnistrean. Cumva înainte toată lumea stătea cu ochii pe funcționarul nemijlocit responsabil pe domeniu și știa că el ia deciziile, acum parcă există această percepție că deciziile nu le ia nici acel demnitar direct responsabil pentru chestiunea dată, ci undeva în altă parte se iau aceste decizii. Dvs. ce credeți despre responsabilitatea personală a funcționarilor implicați în acest proces de reglementare?

Rosian Vasiloi: „Eu am menționat acest lucru. Atâta timp cât noi nu avem o strategie foarte clară, o viziune cum vedem reglementarea transnistreană, noi vom avea această situație când nimeni nu poartă responsabilitate. Deciziile nu se iau la Biroul politici de reintegrare sau la guvern, deciziile se iau în altă parte. Și aceste decizii întotdeauna au tentă politică, cu părere de rău. Asta pe lângă faptul că în Republica Moldova totul degradează. Noi în loc să dezvoltăm capacitățile și politicile în diferite domenii pe teritoriul pe care îl controlăm, să fim activi pentru cetățenii noștri...”

Europa Liberă: Eu înțeleg corect că Dvs. credeți că în mod deliberat nu se emite un document cu o viziune clară?

Rosian Vasiloi: „Da! Pentru că, repet, asta este convenabil mai multor părți și din punct de vedere politic, economic și financiar.”

Europa Liberă: Și societatea ce pârghii ar avea acum la îndemână ca, de exemplu, să ceară actualelor autorități să emită un asemenea document?

Rosian Vasiloi: „Noi asta o facem. Eu, cel puțin, din 2017 împreună cu colegii ne ocupăm de acest lucru. Toți promit că o fac. Și precedenta guvernare, și dl Filip, și dl Candu. Să ne aducem aminte de acele întâlniri pe care le avea fugarul Plahotniuc cu Gușan. Cu ce s-a soldat acest lucru? Ne aducem aminte și de Dodon, care anul trecut la Conferința de la München a prezentat acel pachet autocomprehensiv pentru reglementarea transnistreană, care până în final arăta anumite lucruri, că va fi folosit inclusiv în reglementarea problemelor din Ucraina. Toate acestea fiind conform narativelor și indicațiilor pe care le primise Dodon de la Kremlin.”

XS
SM
MD
LG