Linkuri accesibilitate

Rusia: Obiecte personale ale ucrainenilor din regiunile ocupate, prezentate ca exponate într-un muzeu local


Din Ucraina invadată au „mers” către Rusia tot felul de bunuri. Un prim val de colete trimise acasă de soldați a fost în aprilie 2022, inclusiv dinspre Irpin, oraș distrus în mare măsură de invadatori.
Din Ucraina invadată au „mers” către Rusia tot felul de bunuri. Un prim val de colete trimise acasă de soldați a fost în aprilie 2022, inclusiv dinspre Irpin, oraș distrus în mare măsură de invadatori.

Obiectele personale ale ucrainenilor din zonele ocupate de armata rusă în Ucraina sunt prezentate ca exponate într-un muzeu deschis în orașul Nefteiugansk din Rusia.

Expoziția intitulată „Căldură pentru soldatul Z” este alcătuită în mare parte din „obiectele personale ale ucrainenilor din zonele unde se desfășoară operațiunea militară specială (cum e descris războiul în Rusia)”. Potrivit presei locale, în muzeu se găsesc în mod special cărți în ucraineană, plăcuțe de înmatriculare și chiar cărți de identitate, relatează serviciul rusesc al Europei Libere.

Obiectele ar fi fost aduse din zonele de război de „voluntari”.

Pe pagina web a organizatorului expoziției, Uniunea Pușcașilor Marini din Nefteiugansk, se menționează că încă nu sunt „multe exponate”, iar muzeul „va fi completat” în viitor. Șeful organizației, Denis Gribkov, a declarat pentru presa din zonă că expoziția a fost gândită cu scopul de a arăta „importanța istoriei comune cu ucrainenii” și pentru „a povesti despre frăția popoarelor”.

Nu este clar însă cum au fost obținute și nici de la ce donatori au fost obținute aceste obiecte. Anterior, armata rusă a fost acuzată în repetate rânduri de prădarea regiunilor ocupate din Ucraina. Doar în primele trei luni ale invaziei la scară largă a Rusiei, militarii ruși au trimis 60 de tone de colete, potrivit unei investigații realizate de Mediazona.

  • 16x9 Image

    Cristian Bolotnicov

    Sunt istoric devenit jurnalist cu timpul. Între 2021 și 2023, am lucrat ca reporter la Agora.md, acoperind teme de politică internă și externă, justiție și tehnologie. În prezent, sunt bursier în cadrul programului Vaclav Havel al Europei Libere.

XS
SM
MD
LG