Arild Syvertsen este unul din numeroșii marinari pensionați care retrăiesc amintiri traumatizante legate de Strâmtoarea Ormuz pe fondul crizei actuale din această arteră maritimă.

„Avem din nou această [tulburare de stres posttraumatic] din cauza războiului actual, a declarat el pentru RFE/RL din locuința sa din Norvegia. Marinarii, care au fost acolo în anii ’80, trec acum prin momente dificile, pentru că toate amintirile revin.”

Syvertsen a condus nave prin Strâmtoarea Ormuz în perioada culminantă a războiului petrolier, un conflict din anii 1981-1988 care amintește de criza actuală din Golful Persic.

Cunoscut și ca „Războiul petrolierelor”, acesta a fost o extensie a războiului irano-irakian, care a început în 1980 odată cu invazia Irakului în Iran. Conflictul a cuprins rapid și apele Golfului Persic, pe măsură ce Irakul, și apoi Iranul, au început să atace instalațiile petroliere și flota comercială ale părții adverse.

La mijlocul anilor 1980, Irakul, folosind avioane de vânătoare și rachete antinavă furnizate de Franța, ataca nave neutre care transportau petrol iranian, în timp ce Iranul folosea fregate și ambarcațiuni rapide pentru a ataca petroliere din alte țări care foloseau porturile din Kuweit și Arabia Saudită. Cele două țări arabe susțineau Irakul în acest război.

Sute de nave au fost atacate în conflictul maritim și peste 100 de marinari comerciali au fost uciși.

În ciuda riscurilor, marinarii au fost convinși să servească pe petrolierele care tranzitau Golful Persic, fiind atrași, printre altele, de indemnizația de risc, care, în unele cazuri, le dubla salariile pentru fiecare zi petrecută în apele periculoase. Syvertsen a spus că membrii echipajului cu experiență simțeau, totodată, responsabilitatea de a menține fluxul de aprovizionare cu resurse energetice prin această cale navigabilă vitală.

„Voiam să ne facem datoria pentru că proprietarii navelor ne-au spus că trebuie să menținem deschisă Strâmtoarea Ormuz și să transportăm combustibili, altfel economia întregii lumi s-ar prăbuși”, a spus el.

Olav Myklebust a lucrat ca inginer la bordul unor nave care navigau prin Golful Persic în anii ’80 și a supraviețuit la două atacuri ale aviației irakiene. În timpul unuia din aceste raiduri, în largul coastelor Dubaiului, o rachetă antinavă a ratat „la mustață” nava sa înainte de a lovi o navă din apropiere, omorând câțiva oameni aflați în sala motoarelor. El lucrează și astăzi ca manager al unui petrolier.

Veteranul în domeniu spune că aceleași tactici folosite de nave în anii 1980 pentru a evita detectarea sunt probabil utilizate și de unele dintre vapoarele care au tranzitat Strâmtoarea Hormuz în ultimele zile.

Petrolierele din golf, în anii 1980, se deplasau în mare parte sub acoperirea întunericului, a spus el. „Fără lumini, fără lanterne”, iar toate hublourile din cabinele echipajului erau acoperite. „Foloseam radarul foarte rar, doar ocazional, pentru că putea transmite un semnal către țărm. Așa că asta vor face [astăzi] - se vor strecura.”

În plus, a spus el, navele ar putea opri transponderele, care au rostul de a preveni coliziunile, deoarece astfel de dispozitive semnalează și locațiile vapoarelor către site-urile de urmărire maritimă.

Syvertsen, care a scris o carte despre acel conflict, este încă profund marcat de o decizie pe care a luat-o în calitate de căpitan de petrolier, în timp ce se apropia de Strâmtoarea Ormuz, în august 1987.

Navigând noaptea prin Golful Persic cu luminile stinse, nava lui Syvertsen se deplasa fără comunicare radio, încercând să treacă neobservată cu încărcătura de amoniac prin Strâmtoarea Ormuz.

Brusc, o lumină puternică pe mare, în apropiere, a semnalat că o altă navă care încerca același lucru era atacată de un grup de bărci rapide iraniene.

„Am văzut rachetele și le-am auzit pe VHF [radio]. Căpitanul era disperat”, își amintește Syvertsen. Marinarul pensionat spune că atunci când a primit un mesaj de ajutor disperat prin radio, s-a simțit „în conflict cu sine însuși”. Dacă ar fi răspuns pentru a oferi ajutor, ar fi fost aproape un act sinucigaș, dar norvegianul putea transmite mai departe cererea de ajutor prin radio, într-o procedură numită de marinari „retransmitere de ajutor”.

„Dar știam că, dacă aș fi sunat și aș fi transmis un mesaj mai departe, navele iraniene care atacau ar fi aflat că mai este un petrolier în apropiere”, a spus Syvertsen. A luat decizia de a păstra tăcerea.

„A trebuit să mă gândesc la celelalte 24 de persoane de la bordul navei noastre și să continui să navighez în întuneric, fără să răspund.”

După ce sute de nave au fost atacate de Irak și Iran în anii 1980, Statele Unite au trimis nave de război pentru a escorta petrolierele prin Golful Persic. Însă, această intervenție avea să aibă consecințe tragice. În mai 1987, nava USS Stark a fost lovită de două rachete Exocet lansate de un avion de vânătoare irakian. Bagdadul a declarat ulterior că pilotul a confundat nava de război cu un petrolier. În urma incidentului, 37 de marinari americani și-au pierdut viața.

Un an mai târziu, după ce au fost emise reguli de angajare „liberalizate” pentru navele americane care escortau petrolierele în Golful Persic, nava USS Vincennes a confundat un avion de pasageri iranian cu un avion de luptă care se apropia.

După ce a avertizat avionul să-și schimbe cursul, nava Vincennes a lansat două rachete care au doborât aeronava. Toate cele 290 de persoane aflate la bordul avionului civil au fost ucise.

Războiul dintre Iran și Irak s-a încheiat în august 1988, iar o lună mai târziu navele militare americane au finalizat operațiunea de escortare a petrolierelor prin Golful Persic.

Veteranii războiului petrolier din anii 1980 afirmă astăzi că Strâmtoarea Ormuz ar putea fi redeschisă prin forță de către marina americană. Însă, Syvertsen consideră că o astfel de măsură „nu ar face decât să agraveze [conflictul actual]”.

În acest context, Myklebust aduce drept argument un incident care s-a produs în iulie 1987, atunci când un petrolier escortat de nave de război americane a lovit o mină marină. „Chiar și cu una din cele mai puternice flote militare din lume, spațiul maritim nu poate fi controlat în totalitate”, a afirmat el.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te