„Să ajungi după gratii în Rusia de astăzi nu e atât de greu”

Serghei Panarin, bărbatul de 35 de ani din Barnaul, Rusia, condamnat la trei ani de închisoare din cauza unei postări pe internet, a fost eliberat. Cazul lui Panarin este primul de acest fel în Rusia și a fost urmat de un șir de procese penale, bazate pe același tip de acuzații. Un interviu, realizat de Iuri Krîjovnikov, pentru proiectul Sibiri.Realii al serviciului rusesc al Europei Libere – Radio Svoboda:

- Serghei, haideți să ne amintim pentru ce anume ați fost condamnat?

- Pentru mine, totul a început pe 14 august 2014, când angajații Direcției Generale de Combatere a Extremismului mi-au percheziționat casa. În primul rând, a fost inițiat un dosar în conformitate cu articolul 282 al Codului penal, care ulterior a fost, după cum știm, parțial decriminalizat. Nu am înțeles imediat despre ce postare de pe rețeaua socială Vkontakte e vorba. După cum s-a dovedit, „postarea rea” datează din 2012. Îmi imaginez cât timp a fost irosit, câte postări au fost verificate, pentru a găsi un mesaj problematic!

- Despre ce era acel mesaj? Din câte a scris presa, a existat și o imagine.

- Era un eseu ironic, conținea idei populare printre tinerii radicali de dreapta și de stânga. L-am distribuit dintr-un grup de pe Vkontakte. Textul conținea atacuri la adresa actualului guvern, erau trecuți în revistă reprezentanții popoarelor din Caucaz. Pe imagine era un cocktail Molotov, o sticlă cu conținut inflamabil. Mi-a atras atenția pe-atunci stilul mesajului - bătăios, ofensiv. Sunt un om blând – nu spun asta ca să par un miel nevinovat sau „să mă pocăiesc”. Cei care mă cunosc bine știu asta și o pot confirma. Pe internet circulau și mai circulă texte mult mai cool decât cel distribuit de mine, dar nu se mai aude nimic despre persecuția autorilor. Apropo, eu am aflat ulterior că autorul eseului pe care l-am distribuit a primit o amendă.

- Vreți să spuneți că forțele de securitate căutau un motiv pentru a porni un dosar penal împotriva dvs.?

- Am exact această impresie. În caz contrar, de ce s-ar fi legat de un mesaj distribuit doi ani în urmă?

- Poate cauza este afilierea dvs. la partidul neînregistrat „O altă Rusie” a cărui filială ați condus-o?

- În acel moment, nimeni nu conducea filiala partidului. Cred că s-au rezolvat mai multe probleme prin acel dosar. Numele meu în calitate de lider a apărut în perioada în care încercam să înregistrăm partidul. Pe-atunci exista un grup de oameni, însă mulți activiști au plecat în alte regiuni sau au renunțat. Eu pur și simplu pregăteam dosarul pentru înregistrarea filialei în regiunea Altai. Cred că atunci a ieșit la iveală și numele meu de familie.

- Ce fel de partid este „O altă Rusie” și ce-a rămas din partid?

### Vezi și... ###

Roskomnadzor este mulțumit de colaborarea cu Google care a început să filtreze conținutul interzis în Rusia

- Este un partid de stânga, deși mulți l-au considerat anterior (mai sunt oameni care cred asta și-acum) radical-naționalist. Obiectivele partidului sunt justiția socială, un stat puternic, construit pe inițiativa civică. Partidul se concentrează pe tineret, precum și pe partea socială și politică a societății. Partidul funcționează și astăzi, luptă prin metode accesibile pentru libertate, justiție, împotriva oligarhilor și a funcționarilor corupți. Susținătorii partidului au fost persecutați de-a lungul timpului, chiar și pentru activități stradale: au distribuit pliante undeva, au aruncat o pungă cu maioneză într-un oficial. Eu am fost implicat în împărțirea pliantelor, a ziarelor.

- De ce au decis forțele de securitate să vă persecute?

- Pentru mine, a rămas un mister. Nu eram foarte activ, numele meu nu apărea în presă. Nu exclud scenariul în care Direcția de Combatere a Extremismului are un plan de îndeplinit: să preseze un anumit număr de activiști de stânga, un anumit număr de liberi, de naționaliști și așa mai departe. În timpul unui interogatoriu, un anchetator s-a scăpat cu vorba și a spus că ei căutau cum să se lege de vreun activist de la „O altă Rusie”. După ce și-a dat seama că a spus prea multe, nu a mai vorbit pe această temă.

- Colegii de partid v-au susținut în timp ce erați după gratii?

- Da, desigur. În general, în această perioadă dificilă, am fost susținut de foarte mulți oameni, deseori străini, care au aflat despre cazul meu. M-am bucurat când m-au susținut foștii colegi de clasă. Cu unii dintre ei pierdusem legătura după absolvirea școlii.

- La un moment dat, procuratura a fost modificat acuzația din „extremism” în „justificarea terorismului”?

- Termenul de prescripție a răspunderii penale expira, însă forțele de securitate nu doreau să închidă dosarul, deci au schimbat articolul în decembrie 2014. Nimeni nu mi-a explicat această modificare, pur și simplu am fost informat despre asta.

- Cum s-au comportat cu dvs. în timpul anchetei? Ați fost presat în timpul interogatoriilor?

- Am fost presat psihologic, desigur. Vorbeau cu mine de parcă aș fi fost deja vinovat și eram un complice al teroriștilor. Mi-au oferit posibilitatea să-mi recunosc „vina”. Contul meu bancar a fost blocat în timpul anchetei. Am avut senzația în mod repetat că vor să-mi dea un termen real de ispășire a pedepsei, deși înainte de asta, în cazuri similare, inculpatul era amendat, trebuia să desfășoare munci în folosul comunității sau era condamnat cu suspendare. Anchetatorii erau furioși că nu-mi recunoșteam vina. Ei încercau să mă convingă că eseul și imaginea pe care le-am distribuit pot să provoace un val de terorism în țară.

- Ce v-a făcut să aveți aceste senzații?

- Este greu de spus. Felul în care anchetatorii adresau întrebările, cum răspundeau la plângerile avocatului, ce argumente aduceau - toate dădeau naștere acestor senzații. Punctul de cotitură, desigur, a fost înlocuirea articolului. Suspiciunile mele și-au găsit confirmarea.

- De ce cazul dvs. a fost examinat de către instanța militară?

- Așa sunt examinate toate dosarele pornite în baza articolului 205. Sunt examinate de Tribunalul de la Moscova, cu excepția Caucazului de Nord, acolo, dacă nu mă înșel, există o instanță militară separată. Apropo, când a fost citită sentința, au fost menționate nu doar textul și imaginea de la Vkontakte, ci și niște cărți confiscate în timpul perchezițiilor (una dintre ele este inclusă pe lista publicațiilor interzise), banderole cu imaginea grenadei (simbolul partidului). Toate acestea au fost considerate dovezi de „aprobare a activităților teroriste”.

- Cum era percepută în închisoare condamnarea dvs. în baza unui articol conform căruia, de obicei, sunt condamnați complicii reali ai teroriștilor?

- Provoca uneori un hohot de râs atât din partea angajaților închisorii, cât și din partea deținuților. Unora nu le venea a crede că am fost închis din cauza un click pe internet. Alții credeau că am comis și alte crime. În general, articolul 205 este „respectat” printre deținuți.

- V-a rămas în minte vreun deținut cu care ați stat la închisoare? De ce?

- Da, o mulțime de oameni. Mulți oameni se deosebeau prin iresponsabilitatea lor, dacă pot spune așa. La închisoare ajungeau mulți oameni care comiteau accidente de mașină și erau găsiți vinovați. Unii erau în stare de ebrietate, făceau accidente, li se luau permisul, primeau amenzi. Asta nu îi oprea să conducă din nou și să comită iar accidente. Mă șocau aceste cazuri. Un deținut de felul acesta era directorul unui colegiu din Biisk.

- Ați întâlnit oameni condamnați din motive politice, idiologice?

- Da, un tătar din Irkutsk. El a distribuit pe parcursul unui an video-uri ale Statului Islamic. O făcea conștient. Într-o zi, și-a șters profilul pe Vkontakte și a doua zi dimineața, forțele de securitate au venit să-l ia. Erau convinși că tătarul vrea să se alăture Statului Islamic. Când am discutat cu el, a spus că se va implica în politică. Mai era un tătar care promova ISIS, inclusiv pe internet. Am întâlnit și-un cecen care a găzduit la el acasă niște oameni înarmați, nu știu mai multe detalii. Mai era o femeie care coordona o agenție ipotecară și era condamnată pentru fraudă. Ea a spus dosarul ei a fost fabricat.

- Cum se purtau angajații penitenciarului? V-au fost încălcate vreodată drepturile?

- Presa scrie regulat despre încălcările din închisori și multe sunt adevărate. În închisoarea mea, șeful adjunct Mazaev era, după părerea mea, un tip cu dereglări. Acțiunile lui erau considerate inadecvate și de către ceilalți angajați. În cele din urmă, au scăpat de el. El putea să se îmbete și să bată deținuții. Într-o zi, a ordonat să fie strânse toate pisicile și câinii care trăiesc pe teritoriul închisorii și să fie arse.

În general, am fost considerat un deținut valoros, cu studii superioare – m-a ajutat mult asta. Deținuții ca mine sunt utili pentru muncile „inteligente”, de aceea am fost tratat mai bine. În plus, eu cunoșteam mulți apărători ai drepturilor omului. Prin urmare, ei încercau să nu mă preseze prea mult. Angajații din închisoare încearcă să evite problemele, plângerile. Orice reclamație poate costa cuiva o poziție mai înaltă. Știu că au fost scrise plângeri la adresa lui Mazaev. El își dorea să fie șef de închisoare, dar nu a fost numit.

- Ce fel de „munci inteligente”?

- Deoarece aveam studii superioare, am fost repartizat să lucrez la bibliotecă. Cât timp am lucrat acolo, am sistematizat cărțile, pe unele le-am reparat. Odată, mi s-a cerut să fac o gazetă de perete pe tema combaterii terorismului. În general, se simțea o lipsă de specialiști calificați. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece avem un deficit profund de specialiști în aproape toate domeniile.

- Apropo, activiștii pentru drepturile omului au vizitat închisoarea?

- Da, au fost. Ne-a vizitat Alexander Goncearenko, un cunoscut politician local, el se ocupă de drepturile deținuților. Șeful adjunct Mazaev încerca să limiteze comunicarea deținuților cu Goncearenko. Desigur, comunicarea a avut loc oricum, dar nu-mi amintesc deținuții să se fi plâns – unora le era frică de Mazaev, alții nu credeau că plângerea lor va schimba ceva. Vizitele lui Goncearenko puneau în gardă administrația închisorii, dar nu schimbau nimic cu adevărat. Au venit și alte comisii – nu pot să mi-i amintesc pe toți.

- V-ați plâns?

- N-am văzut rostul. Nu credeam că asta ar schimba ceva. Am cunoscut un bătrân din Kazahstan, condamnat pentru un accident de mașină: conducea un camion și a intrat cu el într-un post vamal. El scria încontinuu plângeri, se plângea apărătorilor pentru drepturile omului. Aceste plângeri nu i-au schimbat situația.

- Se discută în închisori pe teme politice? Ce spun deținuții despre actualul guvern, despre Putin?

### Vezi și... ###

Dezinformarea dezumanizantă ca armă în războiul informațional

- Am povestit anterior despre tătarul din Irkutsk, el discuta uneori pe teme politice. Într-o zi, cineva din angajați i-a spus că a primit comanda să se poarte cu el mai dur. În general, deținuții nu prea vorbesc pe teme politice. Vorbesc despre bani, își spun glume din „Comedy Club”.

- Dvs. ați încercat să creați un partid de opoziție. Ce nu vă convine la actuala guvernare, în special la Putin?

- Nu cred că sunt foarte diferit de majoritatea concetățenilor mei. Nu-mi convine corupția, oligarhii, lipsa libertăților politice, interpretarea ciudată a legii de către autorități etc. Mulți angajați din domeniul securității și-au exprimat solidaritatea cu ideile acelui eseu pe care l-am distribuit. Uneori, ei înșiși spuneau asemenea lucruri că puteau fi trași la răspundere în baza aceluiași articol. Cineva de rang înalt spunea că „unii își construiesc palate, în timp ce noi stăm aici în rahat”. Dacă vorbim despre Putin, eu cred că problema este sistemică, iar Putin este doar reprezentarea sistemului. Dacă nu va exista el, va fi altul. Chiar în timpul anchetei, am auzit multe la adresa lui de la „oamenii din conducere”.

- La ce concluzii ați ajuns în urma acestei experiențe? Veți fi mai atent? Veți continua să fiți un activist civic?

- Concluzia principală este că în zilele noastre nu este atât de greu să ajungi după gratii. Mi-a devenit asta clar după ce am vorbit cu mai mulți deținuți. O ceartă mică se poate transforma într-o privare de libertate. De exemplu, un bărbat a băut, s-a certat cu soția, a ridicat mâna la ea, a fost chemată ambulanța. Medicii au anunțat poliția, care i-a deschis dosar și l-au închis. Părerea victimei nu contează mult.

Privarea de libertate pentru distribuirea unui mesaj este doar vârful aisbergului. Povestea mea arată că la închisoare poate ajunge oricine. Aveam o meserie liniștită, lucram ca arhitect. Una dintre lucrările mele a fost remarcată de guvernatorul Karlin al regiunii Altai. Într-o zi, însă, din cauza unui click, la mine au venit ofițerii de securitate. Prin urmare, viitorul meu nu depinde de faptul dacă voi fi sau nu activist civic. În țara noastră, oricine poate deveni victima sistemului.