Linkuri accesibilitate

Se redeschid școlile în Afganistan, pentru moment, numai pentru băieți


Ministerul Educației din guvernul afgan condus de talibani a anunțat că de sâmbătă, 18 septembrie, se redeschid școlile gimnaziale, liceele și școlile religioase (madras) pentru băieți. Fetele nu sunt menționate. Ordinul Ministerul Educației îi vizează numai pe băieții cu începere de la clasa a șasea și pe profesorii acestora.

Elevii din clasele primare au reluat deja școala.

Între timp, Ministerul Femeilor din guvernul afgan, fondat în 2001 după alungarea talibanilor, a fost înlocuit de noul guvern taliban de la Kabul cu un așa-zis „minister al virtuților și viciilor”, poliția morală talibană, relatează Reuters. Angajatele de la minister spun că au încercat să vină la serviciu timp de mai multe săptămâni, însă au fost respinse și trimise înapoi acasă. Joi, însă, clădirea a fost încuiată și baricadată.

În perioada regimului taliban anterior, unul de o brutalitate ieșită din comun, Ministerul Virtuților și Viciilor era „agenția” care punea în aplicare interpretarea extremistă a legii islamice în Afganistan – execuții publice sau mutilări.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG