Secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, Serghei Diaconu, a respins acuzațiile opoziției în legătură cu desfășurarea polițiștilor de frontieră europeni pentru protejarea granițelor moldovene, spunând într-un interviu acordat Europei Libere că misiunea europeană aduce Republicii Moldova mai multe beneficii.
Opoziția a spus la ședința parlamentului din 2 iunie, când a fost ratificat în prima lectură acordului între R. Moldova și Uniunea Europeană despre misiunea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră (FRONTEX), că dreptul polițiștilor europeni să poarte arme și alte prevederi ar atenta la statutul de neutralitate al R. Moldova.
FRONTEX a trimis aproximativ 80 de polițiști la granițele moldovene în primele zile ale invaziei rusești în Ucraina pentru a ajuta autoritățile moldovene să facă față valului masiv de refugiați ucraineni, colaborarea având loc în baza unui aranjament din 2008. Acordul nou a fost semnat pe 17 martie 2022.
„Neutralitatea poate fi afectată dacă am primi asistență militară, dar asistența Frontex este de natură civilă și nu afectează relațiile noastre cu statele aflate în conflict,” a declarat Diaconu Europei Libere.
El spune că R. Moldova „a avut doar de câștigat” din colaborarea cu Frontex, în condițiile în care s-a confruntat cu mai multe provocări după începerea invaziei rusești în Ucraina:
- În primele zile ale invaziei, când valul de refugiați atingea 30 de mii de traversări ale frontierei moldo-ucrainene pe zi, polițiștii de frontieră au fost depășiți: „am avut situații când un angajat a activat 72 de ore încontinuu”.
- Poliția de frontieră se confruntă cu un deficit de „drone, termovizoare, scanere mobile, calculatoare, autoturisme, echipament de detectare specializat”, în timp ce „fluxurile de persoane și riscurile au depășit planul de contingență și de 20 de ori.”
Prezența misiunii FRONTEX a oferit polițiștilor de frontieră moldoveni:
- Acces la bazele de date ale UE: „Putem să avem orice tip de informație care stă doar la dispoziția statelor UE, în timp real și rapid.”
- Training pentru a face față unor noi tipuri de riscuri.
- Diminuarea riscurilor de corupție: „Participarea angajaților FRONTEX înseamnă o diminuare exponențială a tentațiilor de a lua și da mită.”
- Garanție și descurajare a posibilelor agresiuni: „Agresiunea împotriva unui angajat FRONTEX ar însemna intrarea în conflict cu țara din care provine.”
Odată cu votul pentru ratificarea Acordului cu UE, majoritatea parlamentară a adoptat, tot în prima lectură, o serie de amendamente legislative, care le acorda agenților FRONTEX statut de diplomat și le va permite să-și aducă echipamente inclusiv de protecție, adică arme.
Opoziția socialistă și comunistă a contestat și aceste amendamente, spunând că îi face pe polițiștii de frontieră europeni „inamovibili”, oferindu-le puteri de „apărare armată a hotarelor” moldovene.
Serghei Diaconu a spus Europei Libere că statutul diplomatic pentru angajații FRONTEX în țările în care aceștia activează este o practică obișnuită cu scopul protejării lor de abuzuri.
„Să ne închipuim o situație - se schimbă conducerea statului și noua putere decide să persecute personalul FRONTEX. Iată de ce, în practica internațională, li se oferă această protecție diplomatică,” a spus Diaconu.
Armele sunt folosite în orice misiune de acest tip, inclusiv de polițiști moldoveni, când sunt invitați ei într-o operațiune în țări străine. „Există doar două căi: fie statul gazdă îi dotează cu toate mijloacele de protecție și apărare, fie persoanele care vin în misiune își aduc propriul echipament. Pentru noi a fost mult mai simplu, mai ieftin și mai calitativ ca ei să-și aducă echipamentul, pentru că noi nu-l avem,” a spus Diaconu.
Răspunzând unei alte critici, formulate de opoziție urmare a termenului nelimitat al acordului pe care Chișinăul l-a semnat cu UE, secretarul de stat ministerial a spus că termenul la care să expire înțelegerea nu s-a indicat în textul documentului pentru că nimeni nu poate prezice cât poate dura acest conflict, iar procedurile de încheiere a unor astfel de înțelegeri de obicei durează. De aceea, „pentru Moldova este mult mai bine să aibă un acord de lungă durată,” a mai spus el.