Linkuri accesibilitate

Sondaj IRI: 50% dintre români vor un lider autoritar sau chiar o dictatură


Sondajul International Republican Institute

„Corupția este răspândită în România”, spun 93% dintre cei intervievați.

Peste jumătate dintre românii consideră că țara trebuie condusă cu o mână forte, de un lider care poată face lucrurile necesare pentru România fără aprobarea parlamentului.

Un sondaj de opinie realizat de International Republican Institute, o organizație neguvernamentală din Statele Unite cu misiunea declarată de a susține democrația, mai arată 84% dintre români ar vota pentru rămânerea în Uniunea Europeană, dacă s-ar organiza un referendum în acest sens.

Totuși peste 40% dintre respondenți consideră că principal problemă a Uniunii este că nu reușește să ofere prosperitate pentru toți cetățenii ei.

Întrebați care sunt principalele beneficii ale țării, ca membră a comunității europene, 65% au răspuns fondurile pentru dezvoltare oferite de UE, 46% oportunitățile economice ivite odată cu aderarea și numai 24% faptul că UE este o contrapondere pentru susținerea democrației.

Sondajul International Republican Institute arată că aproape peste trei sferturi din populație consideră că România merge într-o direcție greșită. Topul îngrijorărilor pune pe primul loc nesiguranța sistemului de pensii, pe locul al doilea corupția, urmate de nemulțumirile din sistemul de sănătate și de incompetența elitei politice.

Peste 60% dintre respondenți spun că România nu este o democrație funcțională. Specialiștii care au pus la punct cercetarea au încercat să vadă în ce fel defines românii democrația, iar din întrebări rezultă că libertatea de expresie este cel mai important instrument pentru funcționarea democrației (45%), iar corupția cea mai mare piedică pentru lipsa de funcționare a unei democrații (32%).

La întrebarea dacă statul de drept există în România, 60 % au răspuns pozitiv. Pentru întărirea statului de drept românii consideră în proporție de 58% că e nevoie de politicieni incoruptibili, 41% vorbesc despre independența justiției, iar 35% de necesitatea transparenței instituționale.

Mijloacele de informare în masă din România sunt considerate neindependente de 42% dintre cei intervievați. Principala sursă de informare este pentru 48%, televiziunea, 22% își iau știrile de pe site-urile specializate, 14% de la rude și prieteni, 5% de la radio, 4% din presa scrisă, 3% din rețele social-media.

Televiziunile cele mai urmărite sunt Antena3 și ProTV la egalitate (9%, urmează RealitateaTV 7%, iar spre coada clasamentului se află TVR cu 4% și DigiTV cu 3%.

Cu toate că doar 30% dintre români admiră stilul lui Vladimir Putin, totuși 52% preferă o conducere autoritară, dacă nu chiar dictatorialp, cu un lider care să poată decide singur, fără Curtea Constituțională, fără Parlament și fără alte alte instrumente democratice în ce parte să meargă țara.

De altfel 37% dintre români nu consideră democrația ca cea mai bună formă de guvernământ posibilă. Nenîncrederea în mijloacele democratice este dată și de faptul că 47% dintre români sunt de părere că ONG-urile au prea multă putere în societate și că acestea ar trebui să arate mai multă considerație suveranității națiunii.

Încrederea în instituțiile publice sugerează aceeași apetență spre autoritarism: pe primul loc rămâne armata, 78%, pe locul al doilea Biserica, 56%, urmate de Poliție, 53%, televiziune în general, 53%, Președintie, 50%, radiouri 49%. Î

Încrederea în partide scade, în schimb, odată cu vârsta respondenților. Dacă, de pildă cei care au între 55 și 64 de ani au încredere în formațiunile politice în proporție de 61%, cei între 18 și 24 de ani au încredere doar în proporție de 10%.

În ce privește ideologia la care aderă românii, sondajul institutului american arată că 30% mizează pe liberalism, 24% pe social-democrație, 10% pe creștin-democrație, 7% pe conservatorism, 6% pe socialism.

Corupția este răspândită în România”, spun 93% dintre cei intervievați, 21% recunosc că au dat mită sau favoruri în utlimul an, iar 86% susțin că guvernul nu a făcut destul pentru combaterea acestui fenomen.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 20% nu vor merge la vot, dintre cei care ar vota, 32% ar allege PSD, 29% PNL, 7% Platforma 100 condusă de fostul premier Dacian Cioloș, 4% ALDE, 4% USR, 4%PMP. Sondajul nu este sufficient de exact pentru a arăta și evaluarea adecvată pentru UDMR.

Românii se raportează la Republica Moldova destul de reținut. Potrivit sondajului, 28% dintre români, în general trecuți de 50 de ani susțin reunificarea necondiționată. 25% ar vrea ca R. Moldova să adere mai întâi la UE și apoi să se reunifice cu România. 26% socotesc că R. Moldova ar trebui să rămână independent, chiar dacă va fi primită în UE, în vreme ce 3% îi văd viitorul alături de CSI.

Aserțiunea potrivit căreia „interesele României sunt cel mai bine servite de o alianță puternică alături de SUA” este acceptată de 60% dintre români. Mai mulți, 69% susțin că interesele țării sunt cel mai bine illustrate de o relație puternică alături de UE. 46% valorizează chiar o construcție în interiorul UE alături de țările din Vișegrad.

85% dintre români percep apartenența la NATO ca pe un lucru pozitiv. La intrebarea cine amenință independența României pe primul loc se află Rusia (cel puțin așa consideră 31%), pe locul al doilea politicienii autohtoni, urmează Ungaria (spun 10% dintre intervievați) și Statele Unite (în viziunea a 6% dintre cei întrebați).

XS
SM
MD
LG