Principala revelație în presă astăzi este cea din Le Figaro în legătură cu spionii francezi desfășurați în Ucraina. Aflăm astfel că circa 50 de agenți secreți francezi procesează imaginile din satelit furnizate de Paris Ucrainei.
Informațiile sunt date ca emanând în mod voit de la o sursă din serviciile secrete franceze. Sursa i-a declarat principalului corespondent internațional al ziarului, Georges Malbrunot, că „aproximativ 50 de membri din serviciile secrete DGSE au fost plasați în Ucraina încă de la începutul invaziei ruse”. Agenţii îndeplinesc diferite sarcini, sub identitate falsă, printre care procesarea imaginilor satelit furnizate de Paris militarilor Kievului, revelează Malbrunot în Le Figaro: “Probabil și în ce privește faimoasele lansatoare de obuze Ceasar de fabricație franceză.”
Sigur, nu este un secret că în Ucraina sunt desfășurați și agenți americani și britanici, însă experții precizează totuși că asta nu face din țările occidentale niște co-beligeranți.
Franța s-a numărat printre principalii susținători ai armatei ucrainene în conflictul în curs, trimițând diverse echipamente pentru a-i sprijini pe ucraineni în lupta lor împotriva Rusiei. Moscova a cerut în repetate rânduri Occidentului să nu mai „pompeze” arme în Ucraina, avertizând că un astfel de ajutor nu va face decât să prelungească ostilitățile.
„Comunitatea Politică Europeană”: obiect politic neidentificat
„Comunitatea Politică Europeană nu este o cortină de fum, ci o chestiune de înaltă politică”, scrie cotidianul francez Le Monde.
Joi 6 octombrie, străzile înguste ale capitalei Cehiei, Praga, urmează să fie scena unui balet de mașini oficiale, cu ocazia întâlnirii la Castelul de pe dealul orașului a aproape tuturor liderilor continentului, pentru înființarea unei „Comunități politice europene” (CPE).
Când Emmanuel Macron a prezentat ideea pe 9 mai la Strasbourg, puțini erau dispuși să parieze pe această inițiativă cu contururi ambigue. Ar putea fi aceasta încă o capcană franceză? O “comunitate” pentru a-i îndepărta pe aspiranții la Uniune, așa plutea suspiciunea, care de altfel domnește de atunci încoace la Kiev, Varșovia sau chiar la Berlin. Încă persistă amintirea unui proiect de “confederație europeană” lansat de François Mitterrand în urma marelui șoc continental ce a zguduit Europa și lumea în 1989, proiect puțin apreciat în Europa Centrală și de Est.
O nouă linie de demarcare
Dar, comentează Le Monde, războiul lui Putin a transformat din nou profund continentul european, care se reorganizează acum la Praga. Europa este din nou traversată de o linie dură de demarcație, ceea ce face ca situația statelor prinse între cele două blocuri – Ucraina, dar și Moldova, Georgia și Bielorusia – să fie greu de suportat.
Nu mai este loc acum pentru ambiguitate strategică. În acest context, sprijinul pentru poporul ucrainean nu implică doar livrarea de arme, primirea refugiaților și sancțiunile împotriva Moscovei (Uniunea Europeană a adoptat de altfel ieri un al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei). Pentru a asigura viitorul Ucrainei ca stat, trebuie să i se ofere și un nou loc geostrategic în „concertul european”.
Egoismul energetic german
Tot Le Monde scrie despre cum o salvă de critici s-a declanșat în Europa împotriva planului energetic de 200 de miliarde de euro anunțat de Germania.
Planul domestic de ajutoare anunțat de Berlin pentru a reduce facturile la gaz și electricitate ale germanilor subminează coeziunea celor douăzeci și șapte în fața crizei.
Când, în martie 2020, întreaga Europă s-a închis în locuințe pentru a evita ravagiile provocate de Covid-19, Germania a acționat mai întâi singură, închizându-și granițele și apoi cumpărând măști și vaccinuri fără a-i păsa de partenerii săi comunitari. În cele din urmă, Angela Merkel, cancelară la acea vreme, s-a aliniat și a făcut echipă cu Emmanuel Macron pentru a pune pe picioare un plan european de redresare, finanțat printr-o datorie comună față de statele membre ale Uniunii Europene (UE) și achiziționarea în comun a vaccinurilor.
Astăzi, Berlinul este din nou prins de tentația de a purcede singur, într-atât creșterea prețurilor la gaz și electricitate îi face să panicheze pe responsabilii economici și politici germani. Planul german de 200 de miliarde de euro, dezvăluit pe 29 septembrie și destinat să reducă factura la energie a cetățenilor și întreprinderilor germane, atestă acest lucru. Mai mult, cancelarul Olaf Scholz, nu s-a obosit să avertizeze nici Franța, nici Comisia Europeană. Luni 3 și marți 4 octombrie, unii dintre miniștrii de finanțe ai celor douăzeci și șapte, care s-au întrunit la Luxemburg, s-au arătat foarte iritați de acest lucru, invocând riscul de dezintegrare care rezultă din aceasta pentru UE.
Iluzia postfascistă și diktatul Giorgiei Meloni
La Roma, La Repubblica se ocupă de “diktatul” Giorgiei Meloni, șefa formațiunii dreptei extreme Fratelli d’Italia, care își impune voința asupra celorlalți șefi ai dreptei (și, spre deosebire de ea, foarte rusofili și Putinofili), Matteo Salvini și Silvio Berlusconi, pentru formarea viitorului guvern de coaliție.
La Paris, în acest timp, Libération se întreabă în numărul de astăzi dacă termenul de “postfascist” aplicat acesteia este potrivit.
După victoria mișcării Fratelli d'Italia, formula s-a impus pentru a califica partidul Giorgiei Meloni. „Post” din denumire sugerează însă că acum, în acest moment și pentru totdeauna, noi am trăi în perioada de după fascism. Ceea ce nu este deloc cazul, consideră Libération.
Biografia și discursul numitei Giorgia Meloni nu ne permit să pretindem, așa cum am făcut-o pentru Matteo Salvini, că fascismul e doar atunci când vedem cămăși negre și auzim îndemnuri tunătoare de a mărșălui asupra Romei pentru a dărâma democrația. Fostă membră a MSI (partid care revendica în mod explicit moștenirea Ducelui, a lui Mussolini), viitoarea șefă a guvernului italian a declarat, nu cu mult timp în urmă, că Mussolini a fost cel mai mare om de stat al Italiei moderne. Desigur, ea nu mai afirmă astăzi asta asta. Dar tot ce spune ea (despre străini, despre femei și minorități) se înscrie în logica fascistă, chiar dacă mulți în peninsulă se arată toleranți cu «fascismul bunilor italieni», cum suna un titlu din cotidianul german Die Zeit.
Spania adoptă o lege cu privire la victimele franchismului
Legea „memoriei democratice”, care ar trebui să permită în special găsirea și înmormântarea celor peste 100 000 de dispăruți din dictatura lui Franco, a fost adoptată definitiv miercuri de Senatul spaniol.
Dreapta se opune cu înverșunare textului, pe care îl acuză că „trădează spiritul de reconciliere” al tranziției democratice de după Franco, potrivit cotidianului conservator ABC.
Această lege emblematică a guvernului socialist al lui Pedro Sánchez fusese pusă pe drumul cel bun de către executivul socialist anterior, condus de José Luis Rodríguez Zapatero, dar succesorul său de dreapta, Mariano Rajoy s-a putut lăuda că nu a cheltuit un euro pentru a putea aplica proiectul.
În Austria, candidatul Partidului Berii pune sub presiune întreaga stângă politică
Candidat la realegere, președintele austriac Alexander Van der Bellen ar trebui, potrivit ultimelor sondaje, să câștige alegerile din 9 octombrie fără să se ostenească prea tare. Dar ecologistul președinte se teme de o demobilizare a electoratului său, în favoarea comicului, dar periculosului, Partid al Berii (Die Bierpartei, sau, pe scurt, BIER). Pe termen lung, și social-democrații ar putea să-și vadă erodat electoratul din pricina acestora.
„Fiecare vot contează.” Acest mesaj e tot repetat de echipa de campanie a lui Alexander Van der Bellen, pe măsură ce se apropie de primul tur al alegerilor prezidențiale din Austria, pe 9 octombrie.
Potrivit jurnalistului austriac Michael Völker, anturajul actualului președinte ecologist se teme că alegătorii vor profita de șansele mari de realegere a președintelui – între 51 și 58% din intențiile de vot, potrivit diverselor sondaje publicate la începutul lunii octombrie – pentru a „experimenta” politic, votând pentru marginali și excentrici.
„Acest experiment se numește, de exemplu, Dominik Wlazny, șeful Bierpartei, singurul, cu excepția lui Alexander Van der Bellen, dintre cei șapte candidați la președinție care poate fi plasat în mod clar în tabăra stângii”, scrie el în revista germană Der Spiegel.
Medicul și rockerul vienez Dominik Wlazny, cunoscut sub numele de artist Marco Pogo, este liderul și fondatorul acestui OZN politic: Partidul Berii. Înființat în 2015, acest partid satiric, care anunță că dorește să instaureze o “bierocrație” (eine Bierokratie), sau o “mișcare bierocratică” (bierokratische Bewegung), a cărei funcționare s-ar baza pe bere, câștigase deja avânt în timpul alegerilor regionale de la Viena.
Intr-o țară ca Austria, zguduită în ultimii ani de scandalurile în care au fost prinse dreapta și dreapta extremă, și în care s-a dovedit corupția și apropierea multor politicieni de Rusia lui Putin, tentația este mare, printre mulți alegători, de a da o palmă establishmentului politic. Zum Wohl!…
