Supraexploatarea apelor subterane pentru irigații constituie o problemă recurentă, semnalată de ecologiști și care se agravează, în contextul încălzirii planetare, a cărei realitate nu mai este contestată de niciun responsabil politic important în Europa.
Statutul și modalitățile de utilizare a apelor subterane, mai ales pentru irigații, e însă foarte diferit de la o țară la alta și o politică centralizată europeană a apărut târziu, în germene, abia după anul 2000. Asta, desigur, ar putea pune probleme serioase în caz de dezastru natural, apele subterane neținând seama de frontierele politice.
Astăzi, în aproape toate statele Uniunii Europene apele subterane sunt proprietatea statului, altfel zis proprietate colectivă. Dar asta nu a fost întotdeauna cazul. Astfel, în Spania și Italia statul a legiferat în chestiunea apelor subterane abia în jurul anului 2000.
În Europa nu există, precum în Statele Unite sau în Australia, o piață a drepturilor asupra apei, unde apele sunt separate de dreptul asupra solului, iar exploatarea lor poate fi cedată. În Statele Unite, de altfel, chiar și sursele de poluare se pot transfera.
În schimb, în Europa concepția juridică este cu totul alta, iar în 1991 deja, Consiliul economic și social al Franței decreta că «transpunerea unui asemenea sistem [precum cel din SUA] nu este de dorit, întrucât contravine concepției noastre asupra apei, care e aceea că apa e un bun comun».
În Europa, așadar, domnește mai degrabă o optică gestionară și juridică bazată pe conceptul de «patrimoniu comun». Pentru a pune capăt haosului juridic și ținând seama de aceea că apele subterane nu țin seama de frontierele politice, Parlamentul European a adoptat în anul 2000 o Directivă a apei. În practică, folosirea apelor se repartizează astfel: 65% pentru irigații; 25% ca apă potabilă; și 10% pentru industrie.
La nivel internațional, există și o convenție a Națiunilor Unite din 2007, care reglează chestiunea apelor și pânzelor freatice legate de râuri transfrontaliere, aceasta nu este însă constrângătoare. Este o rezoluție care are doar o valoare morală și etică.
In Europa, directiva Parlamentului European din anul 2000 nu se ocupă doar de protejarea și repartizarea folosirii apelor subterane, ci și de refacerea lor. Directiva caută să prevină atât inundațiile, cât și secetele. Ea propune un plan de gestionare la nivel european, inclusiv prin cooptarea partenerilor sociali și civili. Pentru asta, fiecare stat membru în UE a contribuit cu hărți ale "districtelor hidrografice" și cu o analiză economică a folosirii apelor.
Începând din 2010, apoi, fiecare stat membru caută să meargă și spre o convergență a tarifelor. Pornind de aici, a fost pus la punct și un plan de gestionare restauratorie, care chiar dacă funcționează încă deficitar, constituie deja o bază juridică pentru o cooperare viitoare mai strânsă.
Deocamdată, însă, cooperarea la nivelul exploatării apelor subterane rămâne „mediocră", cum se și recunoaște oficial, cu excepția notabilă a țărilor din bazinul Dunării.
***
Autorizarea accesului la ape subterane pentru irigarea terenurilor agricole, a fost una din măsurile de sprijin pentru agricultorii confruntați în acest an cu cea mai cruntă secetă din ultimele decenii. În pofida criticilor formulate de asociații de mediu şi de savanţi de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, Guvernul a dat curs inițiativei anunțate de șeful statului Igor Dodon și a aprobat, pe 19 august, un regulament ce permite irigarea prin picurare din ape subterane a culturilor horticole.
„Proiect revoluționar pentru R. Moldova. Doar noi din regiune nu utilizăm resursele respective acvatice pentru irigare”, declara atunci premierul Ion Chicu cerându-i ministrului agriculturii să monitorizeze aplicarea acestui regulament astfel încât să nu fie afectat mediul şi resursele acvatice.
Utilizarea apei potabile pentru irigare este periculoasă
Zeci de ONG-uri din domeniul protecției mediului şi cele membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic au condamnat într-o declarație adresată, inclusiv Ambasadorului UE, „presiunea exercitată de către șeful statului şi grupuri de interese din agricultură pentru modificarea cadrului normativ”. Semnatarii declarației consideră că utilizarea apei potabile pentru irigare este periculoasă din varii motive. În primul rând, nu există un studiu privind rezervele de apă subterană pe care le are R. Moldova, iar utilizarea lor pentru irigare ar putea pune în pericol aprovizionarea cu apă potabilă a cetăţenilor, explică Lilia Curchi, directoarea executivă a Asociaţiei Jurnaliştilor de Mediu şi redactor şef la revistei Natura:
„Noi nu ştim câtă apă avem în subteran. Deja vedem că fântânile seacă. Avem un volum disponibil de apă potabilă per cap de locuitor în jumătate mai mic decât norma la nivel european. Un alt aspect la fel de important este – calitatea apelor subterane nu permite irigarea, din cauza gradului de mineralizare. Irigând terenurile cu această apă, practic în 5-10 ani, spun specialiştii, noi o să vedem în loc de humus sau cernoziom sare deasupra solurilor, deci pe aceste soluri este imposibil să mai crești ceva. Va fi nevoie deja de resurse pentru desalinizare, resurse enorme, dar greu de estimat acum. Un alt pericol pe care l-au vociferat savanţii este formarea golurilor. Acum în subteran spaţiul este umplut de apă. Odată ce am extras, am pompat această apă, s-a format acolo un gol, iar unul din pericole este de prăbuşire ulterioară a acestor goluri.”
Aceste şi alte riscuri au fost semnalate de savanţii Academiei de Ştiinţe într-o declaraţie care a fost ignorată de Guvern, precizează Lilia Curchi. Ea spune că de mai mulți ani câțiva mari latifundiari îşi doresc să obțină accesul la apele subterane, afirmând că sunt gata să aloce resurse pentru lucrări de foraj și desalinizare.
„Asta înseamnă investiții enorme. Dacă tu nu ai bani pentru a combate eficient seceta, pentru a planta fâșii de protecţie şi a face bazine de captare a apelor pluviale care este o metodă pentru a avea apă pe terenul pe care îl administrezi, atunci de unde vei avea bani pentru forare şi pentru desalinizarea, filtrarea apei?”
Directoarea executivă a Asociaţiei Jurnaliştilor de Mediu precizează că Guvernul a permis folosirea pentru irigarea a apelor subterane fără a estima în prealabil impactul ecologic. Totodată regulamentul aprobat de executiv nu precizează în ce proporţii va putea fi folosită apa potabilă pentru irigarea terenurilor agricole. Nici penalităţi pentru utilizarea acestor ape fără permisiune nu sunt prevăzute. Lilia Curchi spune că agricultura şi mediul ar trebuie să meargă mână în mână, iar fermierii să opteze pentru măsuri durabile în lupta cu seceta, cum ar fi împădurirea terenurilor agricole sau crearea bazinelor acvatice de captare a apei pluviale, măsuri pentru care Guvernul alocă şi fonduri. Totodată este necesară îmbunătățirea calităţii apelor de suprafață, a râurilor şi lacurilor, destinate pentru irigare, numai că, susțin ecologiştii, acest proces este foarte costisitor, iar autorităţile statului nu au elaborat deocamdată o politică de stat privind revitalizarea apelor de suprafaţă.
