Vizita oficialului american vine în condițiile unui avans considerabil al trupelor ruse pe câmpul de luptă, pusă de unii și pe seama întârzierii de mai multe luni a ajutorului militar din partea SUA, care a lăsat Kievul cu deficit de muniții și armament. Deblocat în aprilie, pachetul de ajutor semnat de președintele Joe Biden, prevede și confiscarea unor venituri de circa cinci miliarde de dolari, din contul activelor rusești aflate în SUA.
În acest context, Adeyemo se va întâlni cu mai mulți oficiali ucraineni din cadrul Ministerului Finanțelor și administrației prezidențiale, precum și cu grupuri din societatea civilă, pentru a discuta despre eficiența sancțiunilor SUA și a altor măsuri luate împotriva Rusiei, notează AP.
Întrevederile vor precede un discurs important pe care acesta îl va susține la Berlin, despre planurile SUA de a degrada și mai mult complexul militar industrial al Rusiei.
Adeyemo nu este singurul oficial american influent care se află în regiune în această perioadă. Tot miercuri, 29 mai, la Chișinău se află secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, care se va întâlni cu președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean. Șeful diplomației americane este așteptat să anunțe noi ajutoare pentru sectorul energetic și consolidarea democrației.
SUA ar putea extinde aplicarea sancțiunilor împotriva Rusiei
De la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, Washingtonul a sancționat peste 4.000 de persoane și entități în cadrul eforturilor sale de a trage Rusia la răspundere, fiind afectat în jur de 80% din sectorul bancar rusesc, notează Reuters. Cu toate acestea, marea majoritate din cele 260 de miliarde de dolari a activelor rusești înghețate se află în Europa, iar oficialii americani lucrează la identificarea unui consens cu cei europeni, privind modul de folosire a acestor bani în interesul Ucrainei.
Daleep Singh, un oficial de rang înalt de la Casa Albă, a declarat marți că Statele Unite și partenerii săi ar putea extinde „limbajul” actual al sancțiunilor privind facilitarea financiară, ceea ce ar putea indica planuri de a aplica sancțiuni secundare celor care sprijină comerțul cu Rusia.
Acesta a declarat că schimburile comerciale dintre Rusia și China au scăzut de când președintele american Joe Biden a extins în decembrie capacitatea Trezoreriei de a viza instituțiile financiare, adăugând că autoritățile americane ar putea extinde și mai mult acest regim de sancțiuni.
În prezent, SUA fac presiuni asupra partenerilor din G7 - Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Canada - pentru a sprijini un împrumut de până la 50 de miliarde de dolari, oferit Kievului pe termen scurt. Acesta ar urma să fie acoperit prin confiscarea în avans a veniturilor din dobânzile aferente activelor rusești pe o perioadă stabilită, susțin oficiali americani.
Deocamdată, UE a anunțat planuri de a folosi doar profiturile generate de activele rusești înghețate în Europa, fără să se atingă de depunerilor propriu-zise.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te