Linkuri accesibilitate

Tatiana Țîbuleac: „«Grădina de sticlă» e o încercare de răspuns la niște frământări”


Tatiana Țîbuleac, în studioul Europei Libere

Interviu cu scriitoarea câștigătoare a premiului Uniunii Europene pentru Literatură din acest an.

Europa Liberă: Tatiana Țîbuleac, doi ani de zile, două romane, și v-ați impus în fața criticii, chiar și în fața criticii din București. Cum vă explicați acest succes – și de public, și de critică?

Tatiana Țîbuleac: „Nu mi-l explic. Deocamdată nu l-am simțit ca un succes. Mi-am scris cărțile, am mers pe mâna emoției, am urmat starea și așa s-a întâmplat că Vara... a devenit un succes, într-adevăr, și Grădina...

Europa Liberă: Și Grădina de sticlă?

Tatiana Țîbuleac: „Da. Cred că pentru mine asta funcționează – să scrii fără să gândești.”

Europa Liberă: Este cumva la mijloc și faptul că vorbiți despre teme foarte actuale, chiar dacă ele par atemporale?

Tatiana Țîbuleac: „În Vara... vorbesc despre teme atemporale, aș spune eu; Grădina... este altă poveste, este altă carte; Grădina... este cealaltă extremă. După Vara..., Grădina... este o carte în care s-au împiedicat multe, dar și o carte care, într-adevăr, tratează niște teme mai actuale, aș spune eu.”

Europa Liberă: Spuneați că este „cartea generației Dvs.”.

Tatiana Țîbuleac: „Este cartea subiectivă a generației mele.”

Europa Liberă: Este cartea celor care nu sunt nici români, nici ruși; sunt, cumva, între aceste două culturi.

Tatiana Țîbuleac: „Este „generația între”, așa o numesc și eu și este generația cu care m-am întâlnit cel mai des, mai ales de când am plecat de acasă. Sunt foarte mulți migranți care fac parte din această generație și cu care am vorbit foarte mult, și cu care mă întâlnesc foarte des și cred că a venit și de aici. La un moment dat, când ne întâlnim, ne întrebăm cât din noi este alegere, cât din noi este rezultatul unor circumstanțe și cred că așa a apărut și Grădina de sticlă. E o încercare de răspuns la niște frământări...”

Europa Liberă: Spuneați la un moment dat într-un interviu că „eu am început să iubesc limba română mult mai târziu decât am vorbit-o”. Cum a fost? Care a fost procesul în care limba română a învins, să zic așa, sau n-a învins, dar a prevalat asupra limbii ruse? Dvs. sunteți bilingvă, nu?

Tatiana Țîbuleac: „Da, vorbesc câteva limbi. Totuși, limba română îmi este cea mai aproape și cred că faptul că îmi scriu cărțile în limba română spune și el ceva. Lumea mă tot întreabă ce sunt – româncă, rusoaică? Răspunsul este clar – sunt româncă, îmi scriu cărțile în limba română. Asta nu mă împiedică să vorbesc despre niște lucruri prin care am trecut, despre niște întrebări care au apărut acum, la vârsta asta.

Probabil, dacă rămâneam acasă și nu plecam, lucrurile astea nu mă frământau atât de mult, însă acum când trebuie să vorbesc și cu copiii o limbă și văd că rezistă destul de mult la limba română, încep să vreau să le povestesc și lor de unde vin eu, ce a însemnat pentru mine limba română. Am început să citesc foarte multă literatură română contemporană după ce a apărut deja Vara... și cred că și limba română mi s-a supus cumva altfel, după ce am început – nu știu – să văd contextul, să citesc alți scriitori români...”

Europa Liberă: E un proces de identificare sau de integrare? Deci este un proces, recunoașteți în Dvs. limba română sau încercați să intrați în limba română? S-a spus despre Vara..., primul Dvs. roman, că ar fi cumva turnat – răutăcioșii au spus asta, răuvoitorii au spus asta –, că „limba rusă ar fi turnată într-o formă românească”.

Tatiana Țîbuleac: „Nu, asta este despre a doua carte...”

Europa Liberă: Despre Grădina de sticlă.

Generația părinților mei a rămas cumva prinsă în această limbă fabricată...

Tatiana Țîbuleac: „Ceea ce este parțial adevărat, pentru că în a doua carte limbajul este parțial inventat și este acest limbaj între, pe care îl vorbesc, probabil, doar basarabenii. Nu toți basarabenii, din fericire nu și generațiile tinere de basarabeni, însă generația părinților mei, bunăoară, a rămas așa, cumva prinsă în această limbă fabricată...”

Europa Liberă: Spuneați că tatăl Dvs. era un vorbitor și mare iubitor de limbă română...

Tatiana Țîbuleac: „Și este, dar, în același timp, am întâlnit foarte mulți oameni care nu vorbesc bine nici limba română, nici limba rusă și sunt cumva împietriți în acea limbă încă basarabeană de pe vremuri și în Grădina de sticlă am împins acest scris până într-un moment în care să se înțeleagă că este destul de..., chiar inventat, pentru că nu vorbește nimeni tocmai așa cum este scrisă cartea asta.”

Europa Liberă: Este vreo identificare pe care o găsiți între personajul masculin al primului roman și personajul feminin, fetița, din al doilea roman?

Tatiana Țîbuleac: „Nu m-am gândit la asta. Acum că mă întrebați, cred că momentul în care se identifică cumva sunt eu, care am scris cărțile și care sunt oricum la mijloc și într-o carte, și în alta, nu în totalitate, dar în mare parte sunt și Lastocika, sunt și Aleksy, sunt și mama, sunt și bunica...”

Europa Liberă: Și Tamara?

Tatiana Țîbuleac: „Ar fi și Tamara Pavlovna, da; dar ar fi straniu să nu las chiar nicio urmă.”

De vorbă cu scriitorul Dumitru Crudu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:00 0:00

Europa Liberă: Spuneați că bunica Dvs. a însemnat foarte mult soluții din viață.

Tatiana Țîbuleac: „Da.”

Europa Liberă: Ce anume – Siberia, venea frigul? Ce anume a însemnat?

Tatiana Țîbuleac: „Toate astea pe care mi le-a transmis. Cred că acum, în acest moment simt mai acut ca oricând această Siberie și acest frig, și această dorință de răzbunare cumva, nu neapărat fizică, dar o dorință de a povesti despre aceste lucruri, de a clarifica – cel puțin, pentru mine, pentru familia mea – ce a însemnat până la urmă. O lungă perioadă n-am vorbit despre asta sau am vorbit așa...”

Europa Liberă: Despre rusificare?

Tatiana Țîbuleac: „Despre rusificare, despre Siberia. În momentul în care trăiești o dramă, nu vorbești despre ea așa cum ar trebui, dar atunci când lucrurile se așază și, cred eu, o generație – în cazul acesta, începe să ducă o altă viață, întrebările acestea reapar și atunci mă interesează mai mult decât mă interesa acum 20 de ani.”

Europa Liberă: Jurnalista din Dvs. este curioasă să vadă care e efectul acestor întrebări acolo, la fața locului, în patria-mamă, ca să zic așa, la Chișinău, despre care ați și scris?

Tatiana Țîbuleac: „Dacă vorbim despre Siberia, cred că...”

Europa Liberă: Despre memorie, despre amintire, despre...

Tatiana Țîbuleac: „N-aș putea să scriu despre Siberia fără ca să merg acolo, este adevărat și tocmai de asta o carte despre Siberia nu a fost scrisă, deocamdată.”

Europa Liberă: Siberia din Moldova, adusă de moldoveni veniți de acolo.

Tatiana Țîbuleac: „Da, dar cred că aș vrea să merg și în Siberia, acolo unde au fost deportați bunicii mei, unde s-a născut mama mea. Dacă e să scriu o carte despre asta, n-aș putea să scriu stând acasă pe canapea și spunând niște...”

Europa Liberă: ...inventând niște drame. Spuneți că sunteți interesată de aceste extreme, pentru că și ca jurnalistă ați fost implicată, a trebuit să dovediți empatie și să fiți alături de anumite cazuri dramatice ș.a.m.d. Ce credeți că ar fi important acum și care ar fi temele importante pentru literatura de pe ambele părți ale Prutului, dar în special, să zic așa, caracteristica locală a literaturii din Moldova, către ce ar trebui să se îndrepte privirile scriitorilor, creatorilor pentru a face istoria asta oricum tulbure mai de înțeles?

Tatiana Țîbuleac: „Eu cred că scriitorii nu au datorii morale și nu cred că trebuie să scriem pe anumite teme sau să omitem anumite teme, important este să scriem lucrurile pe care le simțim. În momentul în care nu simțim că vrem să scriem despre Siberia, chiar dacă părinții noștri au fost deportați acolo, ar fi mai bine să n-o facem, pentru că, dacă am face-o, ar fi fals. Și tocmai de asta nu îmi aleg temele, nu fac proiecte sociale când scriu o carte. Nici prima, nici a doua nu sunt niște teme gândite sau niște personaje inventate ca să placă cuiva. Au fost niște lucruri pe care am vrut să le spun, le-am spus; nu știu dacă mi-a reușit sau nu. Mai ales în cazul primei cărți este o poveste. Dacă stăm așa să o descojim, este o poveste banală, care s-a mai spus, probabil mai multă lume a murit, mai multă lume s-a împăcat...”

Europa Liberă: Un copil petrece ultima vară cu mama lui care e bolnavă de cancer.

Eu n-am încercat să scriu ceva la care nu mă pricep și merg pe mâna emoției întotdeauna...

Tatiana Țîbuleac: „M-a interesat altceva atunci când am scris cartea asta, m-a interesat forma în care o scriu, m-a interesat tensiunea dintre ei, m-a interesat relația lor... Mi se pare că asta este mai important în scrisul meu și cred că sunt oameni care pot scrie foarte bine cărți istorice sau altfel de cărți. Eu n-am încercat să scriu ceva la care nu mă pricep și merg pe mâna emoției întotdeauna.”

Europa Liberă: Găsiți ceva nou când scrieți, adică sunt lucruri pe care le întâlniți neașteptat în scrisul Dvs., apar pur și simplu din imaginație?

Tatiana Țîbuleac: „Apar, da. De multe ori nu știu unde o să ajung cu povestea, cu personajele.”

Europa Liberă: Nu vă faceți planul dinainte?

Tatiana Țîbuleac: „Nu, nu cred. Bun, în cazul Grădinii..., aș minți dacă aș spune...”

Europa Liberă: Am înțeles că ați lucrat mai multă vreme.

Tatiana Țîbuleac: „...că nu m-am documentat chiar deloc. În ce sens? Nu poți să scrii despre războiul din Transnistria sau despre Cernobîl spunând că lucrurile acestea s-au întâmplat în alți ani sau în altă zonă.”

Europa Liberă: Și putem să le omitem...

Tatiana Țîbuleac: „Exact. Totuși, în momentul în care îți propui să urmezi o oarecare linie temporală, o urmezi, însă în Vara... n-am făcut nimic din astea, în Vara... am scris.”

Europa Liberă: Am înțeles că ați scris-o în două luni, cum ar veni de la sine s-a scris?

Tatiana Țîbuleac: „Da, dar mai bine îmi țineam gura, pentru că am înțeles că nu toate cărțile se scriu așa. Vara... s-a întâmplat, însă nu toate lucrurile se întâmplă, iar după Grădina... n-am mai scris niciun rând și nu încerc să forțez nota.”

Europa Liberă: Cum vă simțiți printre scriitorii români? Scriitorii români, adică cei de partea astălaltă a Prutului...

Cred că mă simt mai bine scriind decât povestind despre mine...

Tatiana Țîbuleac: „Stingheră. În primul rând, nu întotdeauna îmi găsesc locul. Cred că mă simt mai bine scriind decât povestind despre mine și atenția asta sporită... nu cred că pot să-i fac față întotdeauna. Mă bucură întâlnirile cu cititorii, mă bucură mult întâlnirile cu tinerii; încerc să limitez și eu ieșirile, plecările. Și ce pot să spun? Sunt foarte bucuroasă și, în același timp, sunt uimită când vine lumea la întâlniri, când într-un oraș absolut străin pentru mine în care vin pentru prima dată au venit 50 de oameni să mă asculte.”

Europa Liberă: V-am întrebat nu de alta, dar pentru că aș fi vrut să știu dacă credeți că există o cale prin care, înainte de a se gândi politicienii sau înainte de a avea curajul politicienii să facă unificarea României cu Moldova, dacă nu cumva e petrecută deja, există o limbă comună, există un spirit, să zic așa, cultural comun. Vă simțiți aparținând acestor elemente ale civilizației românești?

Tatiana Țîbuleac: „Da, da, întotdeauna m-am simțit. Limba română este limba mea, este limba pentru care am luptat într-un fel în familie, este prima în care îmi scriu cărțile. Pentru mine e un început firesc și în ea mă simt ca acasă, nu mă simt o străină acolo.”

Vezi comentarii (3)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG