O povestitoare de la Dumnezeu, desfăcând firul în patru fără a pierde firul narațiunii, care pornește de la un firicel de apă pentru a se desface în mai multe brațe, revărsându-se pe final într-un soi de ecosistem narativ cât delta Dunării, această nemaipomenită Tatiana Niculescu, autoarea Nepovestitelor iubiri, Humanitas, 2024, a căror realitate „se bazează pe povestirea lor filtrată de amintiri, dorințe ori distilări sentimentale ulterioare”, scrise fiind „așa cum mi-am închipuit eu că s-au petrecut”, ceea ce n-o va împiedica să-și subintitulează cartea 7 minibiografii sentimentale.
De la Nicolae și Mathilde: O iubire interzisă (capodopera volumului, alături de Neaca și Dimitri: Amor basarabean cu năbădăi) la Flora și Samuel: Povestea uluitoarei doamne Baker, totul este învăluit în taină; abia dacă protagonista/naratoarea franțuzoaică, de meserie antropolog, rostește: „Ceva însă mă împingea să citesc cărți despre secrete de familie, despre dureroasa conspirație a tăcerii care se așterne uneori peste evenimente neprevăzute, peste greșeli sau peste răni sufletești niciodată împărtășite”, că s-a și pomenit cu un ditamai pachet de scrisori (și încă, în română!) rămase de la bunică-sa Mathilde, iar de-aici încolo, vorba vine, nebănuite sunt căile Domnului: „Mă aflu de o viață pe urmele a tot felul de relicve și secrete de familie, pe toate continentele și în tot felul de culturi, și abia acum aflu despre cultul ortodox al morților. Care s-ar părea că are legătură cu familia mea. (...) O fi venit vremea să-mi cunosc morții”. Iar când ajunge să-i și cunoască, toată viața i se dă peste cap, căci „unchiul își iubise nepoata, nepoata își iubise unchiul, avuseseră împreună un copil, pe mama”; or, imaginația naratoarei face restul, și încă – cu panaș, en beauté: „Acolo, pe deal, sub stele, în mirosul strugurilor copți, pe iarba răcoroasă dintre rândurile de viță-de-vie, îi vedeam: unchiul și ea, nepoata lui, se pierdeau în mângâieri, uitau de ei amețiți de mustul care avea să iasă în curând de sub teasc, înnebuniți de dorință, nestăpâniți de nici o lege, sălbătăciți de același sânge care le curgea prin vine și care înfrângea orice stavilă. (...) Două corpuri într-o singură ființă, aceeași ființă în două corpuri, același sânge” (Nicolae și Mathilde: O iubire interzisă).
Nu doar „mirosul strugurilor copți”, sub clar de lună, îmbie la mângâieri; și o sudalmă – „Cozonacii mamei ei de viață!” – poate duce la apariția unei noi vieți, ceea ce se și întâmplă în nuvela (cât un roman! altminteri, istoria apare, într-o altă formă, în romanul Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut) Neaca și Dimitri: Amor basarabean cu năbădăi: luat la rost de unchiul său Petre că a plecat de la nevastă, cu care nu putea avea copii: „Cum să pleci? Ai găsit pe alta? Cozonacii mamei ei de viață! Da dacă tu n-oi fi bun, mă? La asta te-ai gândit?”, de față cu soția repudiată, pe care „a pus-o să se dezbrace!”, viitorul tată se achită cu brio de datorie: „Dar uite că a mers: s-au împăcat, au venit amândoi acasă și peste fix nouă luni te-ai născut tu”. Asta face parte din legenda familiei; deja copil la bunici, naratorul asistă la plămădirea aluatului pentru cozonaci, într-o scenă de mare poezie ce-ți lasă gura apă, și care sigur l-ar fi încântat pe basarabeanul (prin naștere) Emil Brumaru: „Gulea era tânără și nurlie. Purta o cămașă de in cu motive populare pe la gât și, înainte de a se apuca de cozonaci, își prindea părul lung sub o basma pe care și-o lega în vârful capului, până deasupra cotului, iar pieptul odată i se umfla de ziceai că-i sfâșie cămașa! Parcă dospitul cozonacilor începea deja de sub ia ei. (...) Copiii n-aveau voie să asiste la frământat și se învârteau pe-afară, când la fereastră, când în dreptul ușii, ca să tragă cu urechea. Gâfâitul femeii se auzea ore în șir. Sau așa i se părea lui. Era ca un icnet de dragoste” (mă opresc aici, în speranța că v-am făcut poftă de lectură – și abia de-aici încolo urmează câteva alineate cu adevărat fierbinți).
- Te-ar putea interesa și: Cultura la frontieră | Cu Tatiana Niculescu – scriitoarea de biografii documentare, care încearcă să înțeleagă altfel istoria
Se poate cita, cu generozitate, din oricare nuvelă – fiecare, scrisă dintr-o altă perspectivă, niciodată a protagonistului poveștii de dragoste narate –, din cele 7 minibiografii sentimentale – printre personaje, și adolescentul Neagu Djuvara, în Sophie, mon amour –, doar că Nepovestitele iubiri ale Tatianei Niculescu nu se degustă, ca la patiserie, ci se înfulecă pe nerăsuflate, și tot nu te înduri să te scoli de la masă. Vorba poetului: „Că ești om sau meniu,/ Aluatul contează”.
26 august ‘24
