Linkuri accesibilitate

Televiziunile amendate pe bandă rulantă pentru nereguli în campanie


Consiliul Audiovizualului (CA) a decis să sancționeze mai multe posturi de televiziune care au reflectat dezechilibrat campania electorală în ultimele două săptămâni din ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Cu excepția postului public de televiziune şi de radio, tuturor radiodifuzorilor monitorizați de instituția de reglementare le-au fost aplicate amenzi.

Televiziunile amendate pe bandă rulantă pentru nereguli în campanie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:06 0:00
Link direct

Consiliul Audiovizualului monitorizează în această campanie 15 radiodifuzori prezentând la fiecare două săptămâni constatările. Decizia de a penaliza radiodifuzorii vine după ce instituţia de reglementare şi-a atras multiple critici, inclusiv din partea observatorilor internaționali, pentru atitudinea indulgentă de care a dat dovadă în primele săptămâni de campanie.

În primul său raport de monitorizare, care a cuprins primele două săptămâni ale campaniei electorale, Consiliul Audiovizualului (CA) a constat mai multe încălcări admise de unii radiodifuzori. Reglementatorul a decis atunci să nu-i penalizeze nici măcar cu cea mai inofensivă sancțiune sub formă de avertizare publică. Posturile de televiziune au fost doar atenționate verbal să renunțe la relele practici de reflectare dezechilibrată şi partizană a campaniei.

Consiliul Audiovizualului și-a atras atunci critici din partea mai multor organizații media şi observatori internaționali pentru atitudinea exagerat de indulgentă faţă de încălcările în reflectarea campaniei admise de unele televiziuni.

Misiunea OSCE de monitorizare a scrutinului a menționat în raportul său la încheierea primul tur de scrutin că majoritatea mass-media din R. Moldova este afiliată politic şi a pus la îndoială eficiența monitorizărilor efectuate de instituţia de reglementare. „Reacția CA la încălcări a fost inconsistentă, lăsând unele nereguli nerezolvate… Eficacitatea raportării la două săptămâni pentru soluționarea la timp a potențialelor încălcări este discutabilă”, se spune în raportul observatorilor OSCE. Critici similare au fost formulate şi de observatorii Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO). „Decizia CA de a raporta constatările o dată la două săptămâni şi de a monitoriza doar știrile de primă oră, cuplată cu sancțiuni non-descurajante a redus considerabil eficacitatea mecanismului de monitorizare”, a constatat şeful misiunii de observare Dritan Taulla.

Am considerat că prima perioadă nu este semnificativă pentru a adopta măsuri punitive, de a-i sancționa mai grav

Criticile au fost respinse de președintele CA Dragoş Vicol, iată explicațiile sale: „Ne-au acuzat că, vezi Doamne, rapoartele noastre sunt prezentate doar o dată la două săptămâni făcând abstracție de cadrul legal şi făcând abstracţie de poziţia noastră că doar pe parcurs la două săptămâni, de bine, de rău, pot fi atestată o anumită tendinţă, un anumit comportament. O a doua acuză care ne este adusă este că replica noastră nu a fost pe potriva abaterilor, adică ei au comis anumite încălcări şi trebuia din start să curmăm aceste abateri şi ei nu ar mai fi recidivat. Eu mă conduc ca şi Dvs. de altă opinie. Noi în oarecare măsură am dat dovadă de condescendență, le-am mers la întâmpinare şi am considerat că prima perioadă nu este semnificativă pentru a adopta măsuri punitive, de a-i sancționa mai grav.”

Dragoş Vicol a făcut aceste precizări înainte de a comenta rezultatele celui de-al doilea raport de monitorizate şi de a propune sancţiuni mai dure pentru încălcările în reflectarea campaniei.

„Dacă monitorizarea primului raport a presupus mai mult o tatonare a terenului din partea noastră, atunci în prezentul raport, cel de-al doilea, ne aflăm în situaţia în care putem atesta deja cu lux de amănunte o serie de aparenţe. Cu mici excepţii, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au comis o serie flagrantă de derapaje de la spiritul şi litera legii. Este adevărat, practicate cu intensitate diferită de posturile de televiziune. Însă aproape toţi furnizorii au admis respectivele disfuncționalități: lipsa de reflectare a principiilor de echitate, responsabilitate, echilibru şi imparțialitate”.

Doar doi din cei 15 radiodifuzori monitorizați de reglementator nu au admis încălcări reflectând echilibrat şi imparțial campania în ultimele două săptămâni din ajunul turului întâi. Este vorba de postul public de televiziune şi cel de radio. Celelalte posturi de televiziuni private monitorizate au fost sancţionate cu amenzi de la 5 mii de lei până la 10 mii. Comentând această decizie, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a criticat reglementatorul că merge dintr-o extremă în alta. După ce a dat dovadă de o atitudine indulgentă în prima parte a campaniei, a decis să aplice „amenzi „la pachet” tuturor posturilor monitorizate, cu excepția radiodifuzorilor publici, indiferent de gravitatea încălcărilor constatate”.

XS
SM
MD
LG