Linkuri accesibilitate

Top 10/21


Cel de-al doilea an al pandemiei – între timp, s-a publicat şi un Jurnal al pandemiei, de către portughezul Gonçalo M. Tavares –, care a început sub semnul mutaţiei Delta şi se încheie, iată, cu varianta Omicron – hélas! mai avem până la Omega!... –, nu m-a mai luat pe nepregătite, ca în primăvara lui 2020, când mă pomenisem „decuplat” de la sursa de alimentare cu carte. Din cele câteva librării ale Chişinăului, două mi-au asigurat – cu un termen al lui Vasile Romanciuc – pâinea noastră cea din toate filele: Librăria din Hol şi Cărtureşti. Gratitudinea mea se îndreaptă către harnicele albinuţe, librăresele Carolina, Diana, Mariana ş.a.

Să fie o simplă întâmplare că prima şi ultima carte prezentate în 2021 sunt ale unor autori români – Să fim anonimi ca dovlecii. Poveşti cu Emil Brumaru, Editura Muzeelor Literare, Iaşi, 2020, şi Miracol şi catastrofă, de Andrei Codrescu, Cartier, 2021, primul plecat în lumea celor drepţi, cel de-al doilea, peste Atlantic şi în altă limbă, engleza –, aşa că îngăduie-mi-se să încep strigarea numelor câştigătoare cu scriitorii de limbă română. Nu au fost prea mulţi, prezentaţi la Cartea la pachet, vreo trei-patru noutăţi şi cam pe-atâtea reeditări; dintre acestea, două titluri se desprind de pluton:

  • Simona SORA. Complezenţă. Înălţarea la Ortopedie/ Complezenţă. Musafir pe viaţă, Polirom, 2020;

  • Cristian FULAŞ, Ioşca, Polirom, 2021.

Cu străinezii e o poveste mai complicată, iar criteriile de departajare ţin şi de componenta traducerilor – măiestrite, câteva; lăsând mult de dorit, altele –; prin urmare, în cazul unor valori aproximativ egale, a înclinat balanţa felul în care sună româneşte cutare sau cutare operă. De-a lungul anului, am prezentat cărţile unor autori plecaţi demult – Italo Calvino, Primo Levi, W.G. Sebald, William S. Burroughs, Aleksandr Soljeniţîn, Roberto Bolano ş.a. –, care ar putea, doar ele, forma un top ten valoric; dacă scot în faţă doar două titluri – excepţionale, ambele, în nişte tălmăciri model – este pentru a lăsa loc literaturii la zi, în mare formă, pentru care şi servesc de repere:

  • Denis JOHNSON. Fiul lui Iisus (traducere din engleză de Anca Dumitrescu şi Elena Marcu), Black Button Books, 2019;

  • Philippe MURAY. Imperiul Binelui (traducere din franceză de O. Nimigean), Cartier, 2021.

Rămân şase locuri pentru scriitorii contemporani, de pe toate meridianele – de la Orientul Îndepărtat (Japonia, Coreea de Sud, China), trecând prin Rusia, un continent în sine când e vorba de literatură, de passage prin Orientul Apropiat (Turcia, Israel), zăbovind pe Bătrânul Continent şi redescoperind, a câta oară?! Lumea Nouă (America Latină & de Nord). S-o luăm, aşadar, după soare, combinând ideea de zi-lumină cu cea de Carte diem:

  • Kazuo ISHIGURO, Klara şi Soarele, Polirom, 2021;

  • Marina STEPNOVA, Femeile lui Lazăr, Curtea Veche, 2021;

  • Zeruya SHALEV. Viaţă amoroasă, Humanitas, 2020;

  • Hervé LE TELLIER, Anomalia, Pandora M, 2021;

  • Julian BARNES. Bărbatul cu haină roşie, Nemira, 2020;

  • Richard FORD. Viaţă sălbatică, Black Button Books, 2019.

Am mai scos în faţă, în anii trecuţi, pe câţiva dintre aceştia, şi nu voi ezita să-i citesc & recomand şi de-acum înainte, ori de câte ori cineva va publica o nouă capodoperă. Este o mare nedreptate că nu se regăsesc pe lista finală alte câteva scrieri – fie că-i vorba de autori consacraţi (Yu HUA, Ziua a şaptea, Humanitas, 2020; Yasmina REZA, Babilon, Litera, 2019; Hasan Ali TOPTAŞ, Tărâmul celor fără umbră, Curtea Veche, 2021; Javier MARIAS, Inimă atât de albă, Litera, 2021) sau de tineri în plină afirmare (Guzel IAHINA, Zuleiha deschide ochii, Humanitas, 2020 & Carmen Maria MACHADO, Corpul ei şi alte desfătări, Vellant, 2018) –; pomenindu-le aici, practic am dat un top şase de alternativă, iar cele două liste se completează reciproc.

Îmi presor cenuşa păsării Fenix pe creştet – în 2021, n-am prezentat, vai! nici o carte de poezie (şi am citit atâtea, câteva de-a dreptul excepţionale); mă gândesc să iniţiez o rubrică nouă, Biblioteca de fildeş, în care să prezint & comentez (la sfârşit de săptămână?/la început de lună?) un poem al unui autor contemporan, dintr-un volum recent.

Se cuvine amintit şi faptul că, din motive lesne de înţeles, nu am putut prezenta scriitori citiţi în franceză sau rusă, nu c-ar fi lipsit cu totul. Plus que ça, s-a întâmplat într-un caz să încep o carte în română, dar constatând că traducerea nu se ridică la nivelul originalului, s-o închei în rusă. O dată în plus, mi-am adus aminte cu recunoştinţă de inegalabilul Emil Iordache (1954 – 2005), care i-a românizat pe F.M. Dostoievski, Lev Tolstoi, Daniil Harms, Venedikt Erofeev ş.a.

În cel de-al 17-lea an de când prezint Cartea la pachet, am trăit o experienţă singulară – abia întoarsă ultima filă a volumului de nuvele Fiul lui Iisus, al americanului Denis Johnson, că am şi reluat lectura da capo. Asta da, lire en fête!

27 decembrie ’21

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG