În anii ’90, când locuiam în sectorul Râşcani al Chişinăului, discutam uneori cu un pensionar, un vecin care şedea ore-n şir pe o bancă din faţa blocului nostru. Era un bătrânel cam nostalgic, cam prosovietic, dar era destul de îngăduitor faţă de alte puncte de vedere şi ştia să mă asculte cu multă răbdare. Totuşi, de multe ori discuţiile noastre vii se transformau în polemici crâncene.
Părerea bătrânelului nostalgic era că tranziţia de după 1991 e mai rea şi mai hidoasă decât perioada sovietică, pe când eu susţineam că tranziţia, deşi plină de chestii urâte, era totuşi mai bună decât epoca sovietică. Într-o zi a anului 1998, polemica noastră a fost deosebit de aprinsă. Era un an greu, complicat, preşedinte era atunci Lucinschi, era multă sărăcie şi era multă corupţie în jur, dar am îndrăznit să afirm că problemele Moldovei independente se vor termina peste câţiva ani şi va fi bine. „Problemele noastre sunt temporare”, i-am spus interlocutorului mei nostalgic şi chiar credeam că binele va veni în curând.
Ei bine, bătrânelul prosovietic a râs cu poftă, ca şi cum auzise ceva extrem de deşănţat, şi a rostit apoi cu o hotărâre de granit următoarele: „ Nu va mai fi bine, tinere. Tranziţia asta spurcată va fi veeeeeeeşnică!!!”
„De ce?”, l-am întrebat.
„Deoarece atât vă duce capul!”, a zis pensionarul, privindu-mă cu o compasiune ofensatoare.
Peste doi-trei ani pensionarul nostalgic a murit, dar mie îmi răsună şi acum în urechi cuvintele sale: „Tranziţia va fi veeeeeeşnică!” Mi-am amintit de interlocutorul meu din ani ’90 deunăzi, când am cumpărat la piaţă o lămâie, cu 7,5 lei, şi o legătură de leuştean care costa 15 lei…
