Linkuri accesibilitate

Turism de iarnă pe timp de epidemie


Cu telescaunul pe muntele Vitoșa, lângă Sofia, Bulgaria

Stațiunile bulgare au deschis sezonul de iarnă.

Printr-o campanie activă de publicitate și garanții în privință măsurilor antiepidemice se încearcă atragerea unui număr cât mai mare de turiști din țările vecine.

Turism de iarnă pe timp de epidemie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:34 0:00

Viceprim-ministrul și Ministru al Turismului Mariana Nikolova a declarat că până acum numărul rezervărilor în stațiunile montane este cu 70% mai mic fața de cel din sezonul trecut. În ultimele zile au fost anulate câteva mii de rezervări – cea mai mare parte – de către cetățeni britanici. Situația în privință turiștilor britanici se va putea schimba după ce guvernul a decis reluarea zborurilor din aceasta țară.

Bulgaria însă va conta în primul rând pe turiștii din țara și din statele vecine care folosesc, de regulă transport individual. Mulți bulgari nu vor vizita stațiunile din Europa Centrală, preferându-le pe cele din munții Rodopi, Rila și Pirin.

Vor funcționa în căteva schimburi și capacitate redusă la 50%, restaurantele din hoteluri. Localurile în zona pârtiilor însă vor rămâne închise. Există posibilitatea ca restaurantele în stațiunile montane să funcționeze după 22.00 – limita stabilită în cadrul ultimelor măsuri antiepidemice. Nu vor fi permise însă petreceri colective.

Ministrul Mariana Nikolova a declarat că verificările în stațiuni și centre SPA au demonstrat că sezonul va putea începe cu respectarea măsurilor antiepidemice. Turiștii vor avea la dispoziție suficiente mijloace și materiale de dezinfectare. Restaurantele vor funcționa numai pentru oaspeții hotelurilor. Politica guvernului este să fie menținute deschise frontierele iar testarea pcr să fie aplictă numai în cazuri extreme. Măștile nu vor fi obligatorii în zona părtiilor.

Nikolova a declarat că România este partenerul nr. 1 al Bulgariei în sectorul turismului. În 2019 peste 1,3 milioane de români au vizitat țara. 519 000 de bulgari au fost în România.

La stațiunea de ski din Bansko, Bulgaria, 20 decembrie 2020
La stațiunea de ski din Bansko, Bulgaria, 20 decembrie 2020

În noul sezon Bulgaria va fi o destinație sigură din punct de vedere antiepidemic în care se respectă recomandările OMS și standardul Safe Travel Stamp.

La Bansko a fost deschis un laborator pentru teste rapide PCR pentru turiștii care vor avea nevoie de astfel de document la revenire în țara.

XS
SM
MD
LG