În Franța Le Monde scrie în numărul său datat duminică-luni despre declarația de la Budapesta a liderilor partidelor de extrema dreaptă, în primul rând Marine Le Pen, dar și Viktor Orbán, Matteo Salvini al Italiei și alții, “declarație” din weekend redactată de francezii lui Le Pen prin care își propun să formeze o „mare alianță” la nivel european.
Așa cum a anunțat însăși Marine Le Pen pe pagina internet a partidului, este vorba de 15 partide de extrema dreaptă sau ultraconservatoare, iar printre semnatari se numără Jarosław Kaczyński (PiS, Polonia, partid de guvernământ), Giorgia Meloni (Fratelli d’Italia), Santiago Abascal (VOX, Spania), Viktor Orbán (Fidesz, Ungaria, partid de guvernământ), Matteo Salvini (Lega, Italia), Marine le Pen (RN, Franța) dar și partide de dreapta din Bulgaria (VMRO), Austria (FPÖ), Belgia (Vlaams Belang), Danemarca (Dansk Folkeparti), Estonia (EKRE), Finlanda (Perussuomalaiset), Grecia (Ellinikí Lysi), Olanda (Ja21), Lituania (Lietuvos lenkų rinkimų akcija), iar din Romania Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD).
PNȚCD e reprezentat în Parlamentul European de fostul preot Chris Terhes, pe care astăzi întemnițatul Liviu Dragnea l-a făcut europarlamentar pe listele PSD, ca apoi el să părăsească brusc grupul socialist, trecând la eurosceptici.
Încă de când Fidesz-ul a fost nevoit să părăsească în luna martie PPE, principala formațiune din Parlamentul European, cea a conservatorilor, Viktor Orbán a tot căutat să formeze o altă alianță. Le Monde remarcă însă absența din alianță a extremei drepte germane, Alternative für Deutschland (AfD). La fel, partidul premierului Sloveniei, Janez Janša, un apropiat al lui Viktor Orbán, a rămână în PPE și nu s-a asociat cu semnatarii apelului. Ceea ce arată că liderul maghiar nu are de fapt capacitatea de strânge mai multă lume împrejur decât au putut polonezii din grupul ECR.
Le Monde constată apoi că divergențele rămân foarte mari între dreptele extreme și conservatorii eurosceptici și că ei nu vor reuși să formeze un grup parlamentar. Cum o spune șeful ecologiștilor din Parlamentul European, Philippe Lamberts, este greu de imaginat că extremiștii ar putea ajunge la o poziție comună în privința Rusiei, când RN francez e apropiat de Putin, iar PiS al polonezilor îl detest visceral. Putin îi finanțează în același timp (lucru dovedit) pe toți fasciștii europeni, de la Salvini, Orbán și Le Pen la FPÖ din Austria.
«Nu sunt în stare decât să scoată o declarație», spune astfel Philippe Lamberts.
Unii dintre semnatari se află de altfel într-o poziție dificilă. Astfel, partidul lui Le Pen, Rassemblement National (RN), a pierdut considerabil din preferințele alegătorilor, la alegerile locale de luna trecută, nereușind să iasă primul decât într-o singură regiune (Provence-Alpes-Côte d’Azur). Cu toate astea, într-un interviu cu Le Monde, politologul Jean-Yves Camus avertizează că e cam pripit să se deducă de aici că RN ar fi în declin sau că Marine Le Pen ar fi pe cale de-a pierde controlul asupra formațiunii.
Dimpotrivă, cotidianul german de centru-stânga din München, Süddeutsche Zeitung, scrie astăzi aproape cu admirație despre prestația, ieri, duminică, a lui Marine Le Pen, în fața congresului național anual al RN. Marine Le Pen, care în continuare e dată ca principalul contracandidat al Macron, având șanse, potrivit sondajelor, să ajungă iarăși în turul doi în alegerile prezidențiale de anul viitor, s-a arătat, potrivit Süddeutsche Zeitung, „stabilă în provocare” și din nou enfant terrible.
Marine Le Pen a fost de altfel ieri realeasă președinta partidului cu un deloc modest 98,35%. El Pais, în Spania, scrie că acesta a fost deja primul eveniment al viitoarei campanii prezidențiale a lui Le Pen.
Mercenarii lui Putin în Africa: „Tiens, voilà du boudin” à la russe
La Londra, The Times scrie despre Mercenarii lui Putin în Africa, faimoasa „companie Wagner”, prezentă în mai multe țări africane și care recent a terorizat regiunile din Republica Centrafricană, în care operează cu acordul guvernului central.
Această grupare de mercenari, armată neoficiala si nereglementată, ba chiar teoretic ilegală în Rusia, a apărut pentru prima oară in 2014, odată cu ocuparea Crimeii si declanșarea conflictului din Donbas.
Fondatorul si șeful grupării este Evgheni Prigojin, supranumit "Bucătarul lui Putin", care pe lângă această grupare armată mai conduce și o „uzină de troli” din ciberspațiu. Prigojin este vizat de sancțiuni SUA pentru amestec în alegerile americane prezidențiale din 2016 și e urmărit de FBI pentru fraudă.
Recent, compania Wagner s-a extins în mai multe tari africane, in special in acelea din care Franța se retrage, precum Republica Centrafricană, iar acum, mai recent, sunt semne ca mercenarii ruși ar avea ochii pe Mali.
În vremea aceasta, cum o constată, în Franța, Le Figaro, Rusia cunoaște un record de contaminări zilnice cu Covid din ianuarie încoace: 25.000 de noi contaminări în 24 de ore. Principalul articol de astăzi din cotidianul independent Kommersant (care își spune gazeta “Ъ”, de la „semnul tare”, pre-bolșevic, cu care își încheie desuet numele) este despre cum marile trusturi rusești își vaccinează cu prioritate personalul, cu mult peste media națională din Federația Rusă.
Paradă militară pe tocuri
În Ucraina în acest timp, a izbucnit o întreagă polemică în jurul faptului că femeile din armată au fost puse să mărșăluiască purtând tocuri la repetițiile pentru defilarea din 24 august, ziua independenței țării (cf. foto).
Până atunci, femeile din armată efectuează două tranșe de antrenament de repetare a marșului pe zi, ceea ce înseamnă patru ore zilnice de bătut pasul încălțate cu tocuri, cum o revelează ziarul local în engleză Kiev Post. În plus, potrivit surselor militare, femeile din armată ar trebui să practice « un nou stil de marș standard », ridicând piciorul cu 10 până la 15 centimetri, în loc de 15 până la 20 centimetri, cum se făcea înainte.
Mișcările feministe au condamnat această mentalitate «medială» și «sexistă» din partea conducerii armatei. Ucraina are circa 31.000 de femei în armată, dintre care 4.000 de ofițeri. Ucraina și-a înscris aderarea la NATO ca obiectiv național în Constituție.
New York în Ucraina
Același Kiev Post mai anunță și că, pe î iulie, Verhovna Rada, parlamentul Ucrainei a adoptat o rezoluție prin care târgul Novhorodske, situat pe linia frontului în Donețk, şi-a recăpătat grandiosul nume de… New York pe care fusese obligat să-l lepede în 1951 de către autoritățile sovietice.
Cum o scrie și agenția Reuters: “În loc de zgârie-nori, orășelul are doar o fabrică de fenol, blocuri comuniste și e pocit de tranșee săpate printre străzile deșerte.”
Primarul Mikola Lenko spune: “Sperăm să stabilim contacte cu Jork din Germania şi New York din SUA.”
Numele de origine al satului e neclar. El a fost fondat la începutul sec. XIX de colonişti germani menoniți, anabaptiști, chemați să se instaleze în Rusia de către Caterina cea Mare.
Rebotezarea orășelului New York amintește că în momentul în care s-a început în Ucraina demolarea tuturor statuilor lui Lenin și rebotezarea străzilor Lenin, unei străzi Lenin, undeva în regiunea Zakarpatia, i s-a dat numele de Lennon, ca un tribut adus formaţiei Beatles.
(Pentru o galerie de fotografii, noi și vechi, din New York, Donețk, Ucraina, vezi blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
Ce a adus Brexitul bun pentru România (și altele ca ea)
La Londra, săptămânalul duminical The Observer oferă un exemplu concret de erodare a economiei britanice în urma Brexitului, sub titlul: „Afară! Cum a trimis Brexitul în România o firmă de echipament de tenis”.
E vorba de o firmă care a fost prosperă până recent, fabricând și vânzând în toată lumea, în special în SUA, Canada și Japonia, echipament de tenis, costume mai ales, pentru copii. Confruntată în Anglia cu o birocrație post-Brexit sufocantă și arborescentă, lovindu-se de bariere vamale și întârzieri în livrare, totul riscând să facă să urce prețurile pentru clienți, firma a decis să se „delocalizeze” în România, altfel zis în UE.
Acolo, scrie The Observer, „nu doar că sunt scăpați de birocrația Brexit, dar bineficiază de o abundență de mână de lucru calificată și de ajutor din partea autorităților lcoale”.
Mai scrie The Observer (cel mai vechi săptămânal duminical din lume, fără întrerupere din 1791, dar fuzionat mai recent cu The Guardian): „La șase luni după ce Marea Britanie a părăsit piața unică europeană, mii de firme mici au întâlnit dificultăți similare, iar multe fie s-au mutat cu totul în UE, fie și-au plasat în UE unele filiale și depozitele, pentru a evita întârzierile la export și costurile./.../ Autoritățile în țări UE cum sunt Olanda, Austria sau România fac totul pentru a ajuta companiile britanice să-și mute operațiunile pe continent, știind că vor fi create locuri de muncă și va fi stimulată economia.”
Mai scrie The Observer că firmele rămase în Anglia nu încetează să raporteze efecte negative. Astfel, exporturile britanice de produse lactate s-au prăbușit cu nu mai puțin de 90%!...
În acest timp, cum revelează în Italia La Repubblica, Boris Johnson scrie o biografie a lui Shakespeare.
Tele-specia umană și selecția naturală
În sfârșit, săptămânalul satirico-politic francez Charlie Hebdo publică, la foarte serioasa sa rubrică științifică, un interviu cu paleoantropologul Pascal Picq, cu ocazia apariției cărții sale «Cimpanzeii și telemunca. Spre o (r)evoluție antropologică?» (« Les chimpanzés et le télétravail. Vers une (R)évolution anthropologique? »).
Teoria sa ar putea fi calificată de mulți drept „revoluționară”. El spune, nici mai mult nici mai puțin, că principiul evoluției al lui Darwin a fost în mod tradițional foarte greșit interpretat și că selecția naturală n-a fost niciodată legea celui mai tare sau un proces eliminatoriu. Selecția naturală, spune el, nu constă în a-i elimina pe ceilalți, ci favorizează variațiile cele mai nimerite circumstanțelor, însă fără a căuta să elimine.
O măruntă consolare într-o lume în care selecția naturală pare să fi devenit lege universală.
